INTERVIU cu avocatul Dan Vlădescu: în avocatură trebuie să fii destul de tenace!

Interviul de astăzi are în centru profesia de avocat şi am avut plăcerea de a-i adresa câteva întrebări despre profesie şi despre parcursul profesional domnului avocat Dan Vlădescu. 

Domnul avocat Vlădescu face parte din promoţia 1995 a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, cea care  a oferit ţării nume mari atât pe plan politic, cât şi în avocatură, respectiv magistratură. Parcurgând acest interviu o să vă intersectaţi cu sfaturile un avocat valoros, iar experienţa acestuia cu siguranţa vă va ajuta în formarea dumneavoastră. 

Titus Gîrbea: Domnule avocat, aţi terminat Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti în anul 1995 şi sunteţi una dintre personalităţile pe care această generaţie le-a dat ţării. Ce credeţi că are aparte promoţia dumneavoastră?

Dan Vlădescu: “Personalitate” e prea mult spus, dar generaţia noastră cred că a fost o generaţie foarte bună şi, în afara faptului că majoritatea colegilor mei erau studenţi foarte buni, cred că am fost o generaţie care era formată din tineri extrem de motivaţi şi care au prins o perioadă extrem de interesantă, de schimbare a regimului politic, de schimbare a legislaţiei şi cred că ne-a ajutat foarte mult.

Foto: Miruna Moiceanu

T.G.: Ce însemna în anul 1991 să fii student la Drept şi cum erau raporturile dintre studenţi şi profesori?

D.V.: La nivelul anului 1991 era destul de greu să ajungi student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, cu siguranţă mult mai greu decât este astăzi. Concurenţa era foarte mare, iar raporturile dintre studenţi şi profesori, la acel moment şi până în anul 1995 când am terminat facultatea, erau foarte bune.

T.G.: În ce consta admiterea la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti?

D.V.: Admiterea se dădea la gramatică şi la istorie.

T.G.: Există vreun dascăl pentru care aveţi un respect deosebit fiindcă v-a format şi v-a influenţat parcursul profesional mai mult decât alţii?

D.V.: Pe de-o parte aş fi nedrept să spun că anumiţi profesori m-au influenţat mai mult decât alţii şi chiar le port un respect deosebit tuturor profesorilor de la Facultatea de Drept şi nu aş vrea să fac asemenea diferenţieri. Pe de altă parte, am avut relaţii apropiate cu unii dintre profesorii facultăţii, cu unii dintre aceşti profesori am rămas în relaţii bune până în zilele noastre, dar, repet, nu vreau să fac această diferenţiere. Am avut nişte profesori excepţionali pe care îi respect în continuare la fel de mult.

T.G.: Cum se raportau, la acea vreme, studenţii de la facultăţile de stat la trendul facultăţilor private, care începeau să apară într-un număr destul de mare? Am înţeles că au fost şi nişte greve în acea perioadă.

D.V.: Cu uşoară aroganţă. Au fost nişte greve, da, în acea perioadă. În fine, mai mult nişte proteste…

T.G.: În alcătuirea unui bun jurist intră formarea multilaterală, iar dumneavoastră aţi urmat şi cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe-Bănci. De ce aţi ales ASE şi nu altă facultate?

D.V.: În primul rând, nu am terminat studiile, doar le-am început. Am făcut circa doi ani la Finanţe-Bănci. Mi s-a părut că există o oarecare complementaritate între Facultatea de Drept şi Facultatea de Finanţe-Bănci şi îmi pare rău acum că nu am reuşit să termin această a doua facultate, dar cred că pe prima am terminat-o destul de bine.

T.G.: După absolvirea Facultăţii de Drept în anul 1995, aţi petrecut o perioadă la catedră, predând studenţilor Istoria Statului şi Dreptului Românesc şi Dreptul Privat Roman. Plănuiţi să vă întoarceţi, la un moment dat, în mediul universitar?

D.V.: Adevărul istoric este următorul: când am terminat Facultatea de Drept, trebuia să rămân preparator la procedură penală, la profesorul Ion Neagu, dar n-am rămas fiindcă trebuia să rămân o perioadă de timp numai în facultate şi nu mi-a convenit această condiţionare. Dar, înainte de a avea nişte seminare la cele două materii pe care le-aţi pomenit, am avut seminare un an şi jumătate- doi ani la drept civil, materia de anul III, contracte speciale şi succesiuni. Nu plănuiesc să revin în mediul universitar.

 T.G.: Ce rol au Istoria Statului şi Dreptului Românesc şi Dreptul Privat Roman în alcătuirea unui jurist şi cum comentaţi încercările unora de a transforma aceste discipline în materii opţionale?

 D.V.: Ştiu care este discuţia în momentul de faţă, chiar am încercat să mă implic şi să-l ajut pe domnul profesor Jean Andrei şi catedra de drept public să rămână în continuare o materie principală în programa universitară. Din păcate, poziţia Ministerului Învăţământului se pare că este diferită de ceea ce cred eu că este bine şi mi-ar părea rău ca până la urmă cele două materii să devină materii opţionale. Lăsând la o parte faptul că ne afirmăm ca un popor latin, cred că Dreptul Roman este foarte important pentru înţelegerea dreptului în ansamblu şi, cu atât mai mult, a dreptului privat.  

T.G.: Sunteţi avocat şi aveţi propriul dumneavoastră cabinet de avocatură, “Lucian Dan Vlădescu Cabinet Individual de Avocatură”. Care sunt trăsăturile definitorii ale avocaturii? Când spunem “avocatură” ne raportăm la concizie, la argumentare, la spontaneitate, la retorică sau trebuie să avem în vedere alte lucruri?

D.V.: Avocatura, în primul rând, trebuie să rămână o profesie liberală sau liberă, depinde cum vrem să o numim. Cred că aceasta este principala trăsătură a acestei profesii. Avocatura implică mai multe lucruri şi ceea ce aţi spus sunt atribute esenţiale ale profesiei.

Foto: Miruna Moiceanu

T.G.: Cea mai mare parte a populaţiei are o imagine deformată în ceea ce-i priveşte pe avocaţi, considerându-i persoane fără scrupule. Care sunt principiile după care vă ghidaţi în profesie şi ce ar trebui făcut pentru a schimba această opinie în rândul publicului larg?

D.V.: Nu cred că trebuie schimbat nimic, trebuie să rămână aşa pentru că avocatul nu este un funcţionar public şi avocatul nu are de ce să aibă o percepţie de persoană eminamente obiectivă. Pe mine, sincer, nu mă deranjează această percepţie!

T.G.: În ceea ce priveşte profesia dumneavoastră, consideraţi că, la momentul actual, piaţa este saturată? Care sunt şansele pe care le are un tânăr avocat pentru a excela în profesie?

D.V.: Piaţa este oarecum saturată, dar depinde de tenacitatea fiecărui tânăr absolvent şi, de asemenea, de un dram de noroc. În principiu, este greu să pătrunzi astăzi pe piaţa avocaturii. Nu-mi dau seama dacă era mai bine acum 21 de ani, când am terminat eu. Atunci era mai uşor să intri în profesie, dar era la fel de dificil să profesezi. Sunt lucruri cu minusuri şi plusuri de la generaţie la generaţie, dar, într-adevăr, cred că piaţa este ceva mai saturată acum decât era atunci.

 T.G.: Avocatura este o profesie care se învaţă sau e nevoie de mult mai mult pentru a atinge succesul? Există calităţi native, ce nu pot fi dobândite în facultate şi în practică, dar de care depind şansele de reuşită?

D.V.: Eu sunt de părere că există calităţi native fiindcă multe lucruri nu pot fi învăţate în facultate. Eu, spre exemplu, chiar aveam o discuţie zilele trecute cu privire la acest subiect şi nu cred că aş fi putut vreodată să fiu medic neurochirurg oricât aş fi învăţat şi oricât m-aş fi străduit. Unele profesii sunt destul de greu de practicat de persoane care nu au anumite calităţi native.

T.G. : Puteţi enumera câteva din aceste calităţi?

D.V.: În primul rând, cred că trebuie să fii o persoană destul de tenace. În al doilea rând trebuie să fii o persoană care să se poată face înţeleasă şi care să domine o discuţie atât în relaţia cu clientul tău, cât şi în relaţia cu adversarul şi cu instanţa de judecată. Acestea sunt lucruri cu care trebuie să te naşti pentru că mă îndoiesc că pot fi dobândite urmare a unor cursuri. Cred că ne naştem cu anumite lucruri, iar unele calităţi, trăsături doar le putem îmbunătăţi prin participare la diferite cursuri pe care unii sau alţii le organizează. Eu cred că şi ca judecător trebuie să te naşti. E o diferenţă foarte mare între profesia de avocat şi profesia de judecător, nu ştiu dacă eu aş putea vreodată să fiu judecător. Poate ceva mai târziu, peste 20 de ani…

 T.G.: Care sunt principalele asemănări şi deosebiri între avocatură şi o afacere oarecare?

D.V.: Avocatura poate să nu fie o afacere, iar dacă o privim ca pe o afacere trebuie s-o tratăm ca atare, în limitele profesiei, evident, fiindcă există constrângeri şi nu poate fi transformată avocatura într-un business oarecare. Sunt anumite lucruri care trebuie respectate.

T.G.: Având în vedere că vorbim despre o piaţă liberă, consideraţi de bun augur duritatea examenului pentru admiterea în Barou?

D.V.: Eu n-am fost niciodată adeptul examenului de admitere în Barou. Mie mi s-a părut că, în mod normal, ar trebui să poată intra orice absolvent de Drept în această profesie. Din păcate, nivelul absolvenţilor este foarte scăzut. Sau, cel puţin, ani de zile nivelul absolvenţilor a fost foarte scăzut la foarte multe universităţi, în special la universităţi particulare, dar nu vreau să generalizez. Şi atunci poate că examenul acesta a avut rolul lui, dar în momentul în care nivelul educaţiei în universităţile din România va creşte, şi am văzut că numărul studenţilor a început să se reducă, dovadă că există un raport din ce în ce mai bun între cerere şi ofertă, e posibil ca examenul de admitere în profesie să nu mai fie la fel de dur. E dificil de spus, dar repet: eu n-am fost adeptul acestor examene.

T.G.: Care credeţi că este cauza numărului atât de mic de avocaţi definitivi din acest an?

D.V.: Şi examenul în sine mi se pare foarte dificil.

T.G.: Nu există o plafonare pe parcurs a avocatului stagiar? În sensul că, în perioada stagiului, mentorul îi încredinţează doar un anumit tip de activitate.

D.V.: Asta este problema avocaturii în momentul de faţă şi este o problemă mai veche. Nu toţi avocaţii pot să facă acelaşi lucru şi nu toţi vor ajunge să facă acelaşi lucru. Eu cred că la fel este în orice profesie. Şi în sport este la fel: nu toată lumea joacă la Barcelona. Evident, există o plafonare, dar pe piaţa serviciilor de acest gen e nevoie de mai multe tipuri de avocaţi şi atunci eu cred că nu trebuie să ne raportăm neapărat la ce fac unii şi ce fac alţii, ci la o piaţă care ar trebui să fie destul de liberă, adică din momentul intrării în profesie e problema avocatului ce face şi cum are acces la o anumită clientelă.

Foto: Miruna Moiceanu

 T.G.: Ce urmăresc casele de avocatură la studenţi în momentul în care decid să angajeze colaboratori şi care ar fi activităţile ce pun în valoare un tânăr pentru a deveni dezirabil într-un cabinet de avocatură?

 D.V.: În primul rând, cunoştinţele pe care le-a dobândit respectivul avocat şi, în al doilea rând, dorinţa acestuia de a se perfecţiona şi de a fi avocat. Asta însemnând să nu refuze nimic din ceea ce i se cere ca stagiar şi să înţeleagă că profesia asta trebuie luată de jos, în niciun caz de sus. Eu aşa văd lucrurile: contează nivelul de cunoştinţe pe care le are un avocat, pentru că există mereu decalaj între angajator şi angajat pe fondul schimbărilor legislative care se produc, iar un avocat tânăr le percepe mai uşor decât un avocat care a terminat facultatea în urmă cu 20, 30, 40 de ani. Şi atunci, dacă ştii cum să te armonizezi, cred că ambii pot câştiga din colaborarea asta.

T.G. : Care sunt împrejurările nefavorabile ce se ivesc, vrând-nevrând, în viaţa unui avocat pledant şi cum pot fi acestea surmontate? De exemplu, relaţia avocat-client, avocat-instanţă etc.

D.V.: Împrejurările nefavorabile există şi ele vor exista tot timpul. Dar, odată cu trecerea timpului, începi să te obişnuieşti şi devii cumva imun.

T.G.: Cum savuraţi victoria după o dispută judiciară care a durat câţiva ani buni?

D.V.: Aşteptând următoarea victorie judiciară!  

T.G.: Domnule avocat, pentru că am ajuns la finalul acestui interviu, am să vă rog să oferiţi câteva sfaturi tinerilor studenţi de la facultăţile de drept, ca aceştia să-şi aleagă în cunoştinţă de cauză profesia şi să dobândească determinarea pentru a reuşi ceea ce-şi propun.  

D.V.: Eu nu pot să vă spun decât un lucru: încercaţi să învăţaţi cât mai mult! Pentru că şi pe mine şi pe majoritatea colegilor din generaţia mea, nivelul de cunoştinţe ne-a ajutat cel mai mult să reuşim în viaţă. Perioada studenţiei este perioada în care poţi acumula cele mai multe cunoştinţe şi, până la urmă, trebuie să nu-ţi baţi joc de anii aceştia. Dacă reuşeşti să nu-ţi baţi joc de anii aceştia, pe urmă te vei descurca. Trebuie să acumulaţi cât mai multă informaţie şi cât mai multe cunoştinţe. Nu neapărat cunoştinţe juridice, ci informaţii în general. Iar ca jurist, părerea mea e că nu trebuie să fii rupt de realitate! Indiferent de profesia exercitată, trebuie să ştii ce se întâmplă lângă tine în orice moment, altfel e dificil să te orientezi. Cel mai important pentru tinerii studenţi de la Facultăţile de Drept e să înveţe!