Între povara libertății și securitate

Omul liber este, într-o anumită măsură, un soi de cameleon[i] care, așezat fiind de stăpân pe o pătură multicoloră, își găsește sfârșitul la scurt timp din cauza extenuării. De ce? Din cauza poverii de a alege.

Libertatea este ademenitoare și înșelătoare; pare a fi soluția tuturor problemelor și năzuințelor omenești, dar odată cu ea aduce și povara alegerii. De ce simplul fapt de a face o alegere este împovărător?! Pentru că a face o alegere înseamnă a-ți asuma responsabilitatea și, eventual, răspunderea, înseamnă a te afla într-o permanentă stare de incertitudine: ,,Ai uitat se vede, că omul preferă liniștea și chiar moartea libertății de a alege singur între bine și rău! Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decât libertatea conștiinței, dar în același timp nu există ceva mai cumplit!ˮ, spunea Marele Inchizitor în cunoscuta parabolă cuprinsă în romanul lui F. M. Dostoievski, ,,Frații Karamazovˮ.

Ce include în sfera sa conceptul de libertate? În niciun caz, libertatea nu poate însemna să faci acte nesancționabile; libertatea este interpersonală, având sens numai prin raportare la ceilalți, căci ar fi lipsită de utilitate căutarea sensului ei în condițiile în care ar exista un singur om în această lume. În plus, așa cum arăta John Locke, omul renunță la a fi stăpânul absolut al persoanei și posesiunilor sale fiindcă posibilitatea de a se bucura de această stare naturală de libertate este expusă încălcării de către ceilalți. Astfel, libertatea este supusă unor limitări, în acest sens, de ordin extern. Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului de la 1789 arată în art. 4 că ,,libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilaltˮ.

Deși sensul comun al termenului libertate (,,sunt liber să..”), care are în vedere posibilitatea de a alege între a face sau nu o anumită acțiune, presupune o pornire interioară, totuși această alegere îi poate afecta pe ceilalți sau le poate dăuna, ceea ce duce la apariția limitărilor impuse din exterior de către stat. Jean-Paul Sartre considera, însă, că nu există constrângeri de ordin extern care să influențeze libertatea, întrucât omul are întotdeauna de ales: poate alege între a participa la război ori a dezerta, de exemplu.

În sens juridic, se face distincția – mai mult terminologică – între libertăți fundamentale și drepturi fundamentale (drepturi subiective esențiale)[ii]. Constituția României revizuită[iii] utilizează termenul drept atunci când consacră dreptul la viaţă (art. 22), dreptul la apărare (art. 24), dreptul la informaţie (art. 31), dreptul de vot (art. 36) etc., iar termenul libertate atunci când se referă la libertatea conştiinţei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30), libertatea întrunirilor (art. 39) etc.

Așadar, oamenii au renunțat la libertatea absolută pe care o aveau în faza naturală pentru a dobândi securitate. În condițiile actuale în care amenințările se diversifică și multiplică, pentru asigurarea securității și siguranței propriilor cetățeni, statele limitează din ce în ce mai mult conținutul drepturilor și libertăților, o situație ce parcă pare desprinsă din povestirea lui F. Kafka, ,,Vizuina” (,,Der Bau” / ,,The burrow”) în care un pseudoanimal care își construiește sub pământ o vizuină foarte elaborată pentru a se proteja de pericolele lumii exterioare sfârșește prin a deveni prizonierul acesteia în încercarea de a-și crea o securitate fără cusur; închizându-se complet în această vizuină, își înlătură chiar și posibilitatea de a se apăra.

În același fel, orașul distopic – construit integral din sticlă – al lui Evgheni Zamiatin din ,,Noiˮ (ˮWeˮ) reprezintă o metaforă a căii spre care se îndreaptă statele de dragul securității.

Cu toate acestea, deși securitatea este comodă, atât de umană și materială, un soi de panem quotidianum (hrană materială), aceasta este mult mai confortabilă decât libertatea, acea panem supersubstantialem (hrană spirituală), întrucât chiar evoluția omului s-a datorat perfecționării mijloacelor materiale de supraviețuire, spre ușurința supraviețuirii.

 

[i]Jean Cocteau: There was once a chameleon whose owner, to keep it warm, put it on a gaudy Scottish plaid. The chameleon died of fatigue.

[ii] I. Muraru, Simina Tănăsescu, Drept Constituţional şi instituţii politice, Editura C.H.Beck, Bucureşti, vol. I, 2008, p. 141

[iii] Constituția României republicată (M.Of. nr. 767/31.10.2003)

 

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!