Legea cartelelor telefonice

Curtea Constituţională s-a pronunţat în legătură excepţia de neconstituţionalitate asupra prevederilor din legea pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Actul normativ a fost recent aprobat de Camera Deputaţilor şi prevede ca din 2015 toţi deţinătorii de cartele prepay şi orice persoană care doreşte achiziţionarea unei astfel de cartele să se înregistreze la operatorul de telefonie cu actul de identitate.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Avocatul Poporului a apreciat în demersul făcut că legea aduce atingere principiului garantării şi ocrotirii vieţii intime familiale şi private, dar şi principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 53 alin. 2 din Constituţie. Totodată, Avocatul Poporului a arătat, contrar părerii exprimate de DIICOT că legea nu prevede garanţii suficiente de natură a asigura o protecţie efectivă a datelor cu caracter personal, iar durata de stocare a acestora nu este prevăzută, astfel încât să poată fi garantată limitarea acesteia la strictul necesar.

Curtea Constituţională a decis că legea cartelelor prepay este neconstituţionată în ansamblul ei, prin urmare cartelele telefonice pot fi cumpărate, în continuare, fără buletin. Curtea Constituţională a precizat în expunerea de motive că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar şase). Aceste state au văzut ca necesară adoptarea acestei măsuri la nivelul Uniunii Europene, dar Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naţionale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acţiona în acest domeniu la nivelul UE.

Titus Gîrbea

Titus- Constantin Gîrbea este co-fondator al proiectului "ABC Juridic" şi student al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Related articles