Plângerea către CEDO

Auzim tot mai des de-a lungul ultimilor ani despre zecile de procese pierdute de statul român la CEDO și de despăgubirile pe care acesta este nevoit să le plătească în urmă unor astfel de condamnări. Care sunt însă principalele cauze care îi determină pe cetățeni să apeleze la această instanță și care este procedura de urmat într-o astfel de situație?

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă un tribunal internațional care își are sediul la Strasbourg, Franța.  Acesta poate fi sesizat cu cereri de către persoane ce consideră că drepturile lor, prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si in Protocoalele adiţionale, au fost încălcate. Această convenţie este un tratat internaţional pe care statele membre ale Consiliului Europei il pot ratifica si care conţine o serie de drepturi fundamentale ale cetăţenilor, garantand respectarea acestora de către state.

Cele mai importante motive pentru care românii își îndreaptă atenția către CEDO sunt încălcări ale anumitor drepturi prevăzute în convenție, printre care dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertate, dreptul la proprietate sau dreptul la viață privată. Deși numărul acestor procese a scăzut în ultimul timp, există încă nereguli în ceea ce privește modul de judecată al anumitor magistrați, care, potrivit legii, nu răspund personal în cazul în care se dovedește că au încălcat drepturile omului.

Curtea are rolul de a aplica prevederile Convenției mai sunt menționate. Pentru asta, trebuie sesizată printr-o plângere (cerere) de către persoane, iar în caz că se constată o încălcare a unor drepturi de către un stat membru, această emite o hotărâre care este obligatorie pentru statul în cauză, ce este nevoit să o aducă la îndeplinire. De reținut este faptul că NU este o instanță de apel, astfel că nu poate anula, modifica ori revizui deciiziile din țara de origine a petentului. Se poate obține însă, în cazul constatării unor încălcări de drepturi, o “satisfacție echitabilă” ce constă într-o sumă de bani, drept compensație.

Procedura este destul de complicată iar condițiile ce trebuie îndeplinite pentru că cererea să fie declarată în prima fază admisibilă sunt numeroase, circa 90% din cererile examinate de către Curte fiind declarate inadmisibile. Astfel:

• Plângerile trebuie să se refere la violările unuia sau mai mult drepturi prevăzute în Convenție și protocoalele sale și trebuie să fie îndreptate împotriva unui stat care a ratificat Convenția
• Este necesar că cererile să implice răspunderea unei autorități publice (administrativă, judecătorească)
• Reclamantul trebuie să fie afectat personal și direct de încălcarea unui drept
• Curtea nu poate fi sesizată decât după ce au fost epuizate în prealabil căile de recurs interne şi în maximum 6 luni începând de la data deciziei definitive interne
• Trebuie să fi fost utilizate toate remediile juridice interne cu respectarea regulilor de procedură naționale.

Curtea poate fi sesizată doar prin poștă, la primirea unui formular de cerere, grefierul Curții verificând dacă acesta conține toate informațiile și documentele necesare. În caz că acest lucru este îndeplinit, un dosar va fi deschis iar întreagă procedură se va desfășura de obicei în scris. La început nu este obligatorie reprezentarea de către un avocat, acest lucru fiind însă necesar într-o fază ulterioară. Examinarea dosarului este gratuită, reclamantul trebuind să suporte doar propriile cheltuieli.