Poate un copil nenăscut să primească moştenire?

Aşa cum am văzut dintr-un alt articol (care poate fi găsit aici), copilul încă nenăscut este considerat născut , ori de câte ori este vorba despre drepturile sale, fiind vorba despre aşa-zisa capacitate de folosinţă anticipată pe care un copil conceput ( încă nenăscut) o dobândeşte cu condiţia de a se naşte viu. Principiul se numeşte infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis ejus agitur.
Din acelaşi articol am putut observa că o persoană dobândeşte la naştere capacitate de folosinţă tocmai pentru a putea avea drepturi şi obligaţii civile. Prin prevederea legală conţinută de articolul 36 din Codul Civil se consacră astfel o excepţie de la regula conform căreia persoana fizică dobândeşte capacitate de folosinţă la naştere prin aceea că, atunci când este vorba despre drepturile sale, această capacitate i se recunoaşte şi copilului încă nenăscut.

Condiţiile recunoaşterii capacităţii de folosinţă  copilului conceput:

Copilul conceput se poate bucura de prevederile art. 36 NCC dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative:
– copilul să se nască viu
– să fie vorba despre drepturile copilului, iar nu despre obligaţiile sale civile.
Prima condiţie,copilul să se nască viu,este îndeplinită dacă copilul a respirat fie şi o singură dată, ceea ce se dovedeşte prin prezenţa aerului în plămâni,chiar dacă ulterior acesta a murit.

Conţinutul capacităţii de folosinţă a copilului conceput:

Regula infans conceptus a fost elaborată în materia succesiunilor, pentru a-i permite copilului încă nenăscut să-şi moştenească tatăl care a decedat înaintea de naşterea sa, numai că ea se referă la dobândirea oricăror drepturi şi prin alte moduri de dobândire decât moştenirea.
Principalul domeniu de aplicare al regulii infans conceptus rămâne însă cel al dobândirii drepturilor prin moştenire, astfel, articolul 957 consacră capacitatea de a moşteni, precizând că o persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Prin urmare aplicarea acestui principiu presupune determinarea momentului concepţiei copilului, pentru că numai astfel putem afla dacă respectivul copil putea fi considerat că exista la data când dreptul pe care ar urma să-l dobândească a luat naştere.