Răspunderea juridică

Noțiuni generale privind răspunderea juridică

1. Delimitarea noțiunilor de răspundere și responsabilitate 

În procesul de elaborare, legiuitorul are în vedere atât condițiile în care se realizează (utilitate socială), cât și sensibilitatea destinatarilor la încălcarea normei. Instituția juridică a răspunderii asigură faptul că indivizii sunt sancționați pentru faptele neconforme, adică pentru acele fapte prin care se aduce atingere ordinii de drept și prin care are loc violarea normelor.

Răspunderea juridică intervine numai prin stabilirea tuturor circumstanțelor de către o instanță cu competența legală în domeniu și numai în limitele legii (principiul legalității). Ea este un fapt social și nu reprezintă altceva decât atitudinea statului vizavi de o faptă catalogată condamnabilă. De asemenea, este caducă legea talionului, la fel cum nimeni nu poate fi judecător în propria-i cauză. În această lumină, răspunderea juridică are caracter normativ și intervine ori de câte ori cerințele societății (exprimate sub forma regulilor impuse) nu sunt îndeplinite. Aceasta intervenție  este posibilă numai dacă se prevede și o sancțiune în conținutul normei juridice, pentru că doar sancțiunea, ca o condiție vitală a existenței în societate, trebuie să restituie credință zdruncinată de fapta anti-sociala[1].

Pe de altă parte, în general, responsabilitatea este înțeleasă și asumată de către indivizii moderni în funcție de valorile sociale pe care fiecare le consideră importante (responsabilitate de ordin moral, religios, politic, cultural sau juridic).

Noțiunea de responsabilitate era receptată, în trecut, exclusiv în cadrul relațiilor din sfera moralei și a religiei (socialul nediferențiat) pentru că, de altfel, doar acestea guvernau societatea prestatală. Chiar până deunăzi, dreptului i se atribuia doar ideea de responsabilitate, care sancționa doar faptele periculoase deja săvârșite.

În epoca modernă, s-a înțeles că scopurile sistemului juridic nu sunt îndeplinite doar prin restabilirea ordinii de drept, atunci când aceasta este încălcată. Dimpotrivă, ponderea mai mare în îndeplinirea scopurilor sistemului juridic o au normele cu care destinatarii acestora se conformează, prin buna și normala desfășurare a relațiilor sociale dintre indivizi. Cu alte cuvinte, principalul merit pentru echilibrul și armonia comunității organizate statal nu este al răspunderii juridice (care sancționează conduitele neconforme), ci al responsabilității, concretizată prin sentimentul de conformare, înrădăcinat în conștiința destinatarilor normelor de drept.

Societatea politico-statală are în vedere caracterul individual, subiectiv al răspunderii (de data aceasta juridică), în antiteză cu cel colectiv al răspunderii morale a epocii gentilice.

Efectul săvârșirii unei infracțiuni, contravenții, delicte civile, etc. este fie acela de vătămare a unei alte persoane în chiar ființa ei fizică sau morală, ori în bunurile sale, fie afectarea ordinii de drept ori a intereselor generale, etc. Cu alte cuvinte, răspunderea intervine pentru nerespectarea oricărei fapte sociale în normarea căreia se prevăd sancțiuni.

2. Delimitarea conceptelor de răspundere și sancțiune

Sensul frecvent al noțiunii de răspundere, notează M. Costin, indiferent de formă sub care se manifestă, este acela de obligație de a suporta consecințele nerespectării unor reguli de conduită, obligație ce incumbă autorului faptei contrare acestor reguli și care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea fapte.[2]

Iată o definiție mai veche, cuprinzătoare, căreia însă i se poate reproșa, pe de o parte, faptul că pune semnul egalității între responsabilitate și sancțiune iar, pe de alta parte, aceea că nu se ține cont de latura psihologică a răspunderii.

Răspunderea și sancțiunea, cu toate că fac parte din același mecanism social, ele nu trebuie confundate. Sacțiunea urmareste doar o latură a răspunderii, anume reacția societatii și scopul existenței sale este controlul și ținerea în frâu a maselor. Răspunderea constituie cadrul juridic de realizare a sancțiunii.

Reacția societății, în situațiile de neconformare a atitudinii indivizilor cu normele dreptului (condamnarea), poate fi universal formulată ca fiind dreptul unor oameni de a-i pedepsi pe alții. Legitimitatea acestei reacții constă, pur și simplu, în apărarea intereselor societății împotriva celor care le vatămă.

Așadar, tragerea la răspundere juridică are loc atunci când persoana vătămată uzează de posibilitatea sa de a cere statului obligarea la suportarea consecințelor faptelor contrare dreptului, săvârșite sau încheiate de către autor, astfel încât răspunderea ajunge să fie concepută drept fundament al sancțiunii.[3]

Răspunderea juridică nu reprezintă altceva decât o răspundere socială care se concretizează în măsuri cu caracter de pedeapsă, iar aceasta pentru că faptele provocatoare produc atingeri uneia sau mai multor valori sociale ocrotite de stat.

Raporturile juridice implică drepturi și obligații conexe; tocmai de aceea, răspunderea este definită ca un complex de drepturi și obligații corelative care, având suport legal, se nasc ca urmare a săvârșirii unei fapte condamnabile și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancțiunilor juridice.

3. Condițiile răspunderii juridice

Pentru ca răspunderea juridică, inclusiv cea civilă, să se declanșeze, este nevoie de îndeplinirea cumulativă a condițiilor conduitei ilicite, vinovăției și legăturii cauzale.

Conduita ilicită

Conduita ilicită este o condiție obliectivă, descrisă prin fapta omului care, prin acțiunea ori inacțiunea sa, încalcă o normă a dreptului. Aceasta se exprimă diferențiat, în funcție de forma de răspundere: conduita ilicită infracțională, contravențională, cauzatoare de prejudicii, cu sancțiuni disciplinare, etc.

Sunt exemple de conduite ilicite atât vătămarea corporală a unei persoane, falsificarea de bancnote, traficul de droguri (infracționale), cât și lipsa nemotivată de la locul de muncă (disciplinară).

Vinovăția

Vinovăția este o condiție subiectivă a răspunderii, reprezentată de atitudinea psihică a unei persoane față de fapta comisă și de consecințele acesteia. Astfel, dacă respectiva conduită ilicită este săvârșită în mod conștient, fiind alegerea liberă a autorului, vorbim despre îndeplinirea acestei condiții. În schimb, dacă vorbim despre lipsa de discernământ, ori dacă voința autorului este constrânsă fizic sau moral, răspunderea juridica se exclude. În dreptul civil, termenul generic care desemnează vinovăția este culpa.

Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate este cea de-a doua condiție obiectivă a răspunderii juridice și constă în relația cauză-efect dintre conduita ilicită a autorului, săvârșită cu vinovăție și rezultatul ilicit (prejudiciul cauzat). Dacă nu se poate identifica o legătură nemijlocită, nu se poate antrena nici răspunderea juridică.

4. Principiile generale ale răspunderii juridice

Răspunderea juridică cunoaște, în principiu, câte o formă de răspundere pentru fiecare ramură a dreptului. În contextul acestei diversități, teoria dreptului are meritul de a reuși să extragă o serie de principii general aplicabile.

  • Principiul legalității răspunderii enunță că numai faptele ilicite pot atrage sancțiuni juridice, indiferent de forma răspunderii juridice în cauză.
  • Răspunderea pentru vină este principiul general care protejează subiectele de drept prin enunțarea regulii potrivit căreia numai în măsura în care se stabilește vinovăția persoanei și numai în limitele acestei vinovății se poate atrage răspunderea juridică.
  • Non bis in idem este dictonul care nu permite ca o persoană să răspundă și să fie sancționată de mai multe ori pentru aceeași faptă săvârșită. În acest sens, autoritatea de lucru judecat este un corolar care consacră imposibilitatea instanțelor de a judeca încă o dată cauze deja soluționate definitiv. Cu toate acestea, principiul non bis in idem nu exclude atragerea mai multor forme de răspundere pentru respectiva faptă.
  • Principiul proporționalității sau al justeței sancțiunii presupune că fiecare sancțiune aplicată trebuie să fie proporțional cu gravitatea faptei ilicite în cauză.

5. Funcțiile răspunderii juridice

Funcțiile răspunderii juridice desemnează gradul de influență al acesteia asupra relațiilor sociale, asupra conduitei oamenilor, asupra ordinii publice și stării de securitate juridică din societate.[4]

  • Funcția preventivă a răspunderii juridice pornește de la constatarea și sancționarea conduitelor ilicite în lege și are ca efect educarea atitudinii psihice colective prin conștientizarea sancțiunilor pe care fiecare le riscă.
  • Funcția de reprimare intervine pentru restabilirea ordinii sociale, atunci când fapta ilegală își produce deja efectele dăunătoare societății.
  • Funcția reparatorie a răspunderii juridice presupune obligarea autorului unei fapte ilicite la repararea pagubelor materiale și/sau morale produse.

 

Bibliografie primara: 

C. Voicu, A.C. Voicu, Teoria generală a dreptului, Universul Juridic, București, 2013;

R. Nițoiu, A. Șorop, Teoria generală a dreptului, Ediția 3, C.H. Beck, București, 2008;

N. Popa (coord.), Teoria generală a dreptului, C.H. Beck, București, 2011;

N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ediția 3, C.H. Beck, București, 2008;

C.-S. Săraru, Elemente de Teoria generală a dreptului pentru învățământul economic, C.H. Beck, București, 2010;

M.-C., Eremia, D.-M. Dragnea, N. Popa, Teoria generală a dreptului, All Beck, București, 2005

 

Bibliografie secundară:

[1] P. Fauconnet, La responsabilite, F. Alcan, Paris, 1928, p. 256-368, citat dupa N. Popa, op. cit., p. 235.

[2] M. Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p. 19, citat după M.-C. Eremia, D.M. Dragnea, N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2005, p. 218.

[3] I. Dogaru, P. Draghici, Teoria generală a obligațiilor, Ed. Științifică, București, p. 208 și urm., citat după R. Nițoiu, A. Șorop, Teoria generală a dreptului, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 239.

[4] C. Voicu, A.C. Voicu, Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 260.

Sorin-Adrian Predescu

Sorin Adrian Predescu este avocat stagiar in cadrul Baroului Bucuresti si masterand la disciplina Drept fiscal, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!