Recunoașterea juridică a identității de gen a persoanelor transgender. Hotărârea CEDO în Cauza X și Y contra României

Abstract: Schimbările sociale majore din ultimii ani au determinat schimbări proporționale la nivelul reglementărilor juridice în toate ariile dreptului, dar mai cu seamă în zona drepturilor omului. Situația persoanelor transgender este una sensibilă, fiind o minoritate sexuală predispusă la stigmă, discriminare și izolare socială – probleme care contribuie la rata deosebit de mare de suicid în rândul comunității trans. Ca o persoană să-și poată schimba mențiunile privind sexul și prenumele din actele de stare civilă trebuie să treacă printr-o mulțime de etape. Problema intervine atunci când nu există o procedură clară și previzibilă pentru recunoașterea legală a identității de gen care să permită schimbarea mențiunilor anterior amintite.

Cuvinte-cheie: transgender, acte de stare civilă, procedură, Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Articol redactat de Pieca Ioan-Matei, student în anul II al Facultății de Drept a Universității Bucuresti.

§1. Introducere[1]

Problema recunoașterii juridice a identității de gen a persoanelor transgender este relativ nouă în sistemul juridic românesc. Pentru a înțelege mai bine fenomenul, se cuvine să definim anumite concepte:

  1. Sexul reprezintă totalitatea caracteristicilor biologice exterioare observate medical la momentul nașterii și înregistrare în actele de stare civilă.
  2. Genul reprezintă identitatea psiho-sexuală asumată de către o persoană, care poate diferi de sexul stabilit la naștere prin observații externe.
  3. Transgender este persoana pentru care suprapunerea genului cu sexul biologic nu există, nu este relevantă sau nu este totală. Deși termenul de transsexual comportă o rezonanță istorică, acesta nu se află într-un deplin raport de identitate cu termenul transgender: primul desemnează persoana care apelează la un ansamblu de proceduri medicale (denumite tranziție medicală) pentru a elimina inadvertența dintre sexul biologic și identitatea de gen.
  4. Disforia de gen[2] sau Tulburarea de identitate de gen reprezintă diagnostice medicale ce confirmă faptul că identitatea de gen a persoanei nu corespunde sexului biologic înregistrat în acte.
  5. Neconformitatea de gen reprezintă diferența între identitatea de gen a unei persoane, rolul și exprimarea acestui gen și normele culturale tradiționale asociate sexului biologic al persoanei (spre exemplu, o persoană cu sex biologic masculin care, în virtutea neconformității de gen, nu se comportă ca „un bărbat” după standardele societății).

§2. Situația persoanelor transgender în România

            Conform ghidului[3] realizat în 2014 de Asociația ACCEPT și de Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI), „Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Persoanelor Transgen (WPATH) citează în Standardele de îngrijire pentru sănătatea persoanelor transsexuale, transgen și neconforme cu genul lor (Versiunea 7)[4] câteva studii conform cărora prevalența persoanelor transsexuale variază de la 1:11.900 la 1:45.000 pentru persoanele de sex masculin cu tranziție către sex feminin (MTF – Male-to-Female, eng.) și 1:30.400 la 1:200.000 pentru persoanele de sex feminin cu tranziție către sex masculin (FTM – Female-to-Male, eng.)”. Conform aceluiași ghid, „în perioada 2007-2012 au fost înregistrare la nivel național 9 cereri de schimbare de prenume pe cale administrativă”.

§3. Standarde internaționale

            Minoritatea transgender reprezintă un grup distinct protejat de tratatele și convențiile internaționale, cât și de politicile publice adoptate de către organisme-cheie. Constituția României prevede, la art. 11 alin. (2), că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, iar prevederile constituționale privitoare la tratatele internaționale se continuă în art. 20 care consacră spiritul interpretării drepturilor și libertăților cetățenești prin prisma convențiilor internaționale la care România este parte și, totodată, primatul aplicării prevederilor care conțin dispoziții mai favorabile, fie că acestea sunt codificate de Legea fundamentală română ori de tratatele internaționale.[5]

            La nivelul statelor membre în Consiliul Europei, Convenția Europeană a Drepturilor Omului acordă un interes deosebit problemelor cu care se confruntă minoritatea transgender în statele din care provin. În acest sens, sunt nenumărate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit, prin interpretarea Convenției, anumite principii aplicabile situațiilor în care persoanele transgender urmăresc obținerea recunoașterii juridice a identității de gen.

            Jurisprudența CEDO statuează că identitatea de gen este unul dintre cele mai intime aspecte ale vieții private, iar dreptul la identitate de gen și dezvoltare personală este un aspect fundamental al dreptului la viață privată.[6] Identitatea de gen este un criteriu de sine stătător și recunoscut, pe baza căruia persoanele nu pot fi discriminate.[7] Statele au o obligație pozitivă de a recunoaște identitatea de gen a persoanelor transgender în urma finalizării tratamentelor medicale (deși acestea nu sunt sub nicio formă o condiție sine qua non pentru recunoașterea identității de gen) și de a garanta pentru consecințele juridice ale acestei schimbări (în ceea ce privește identificarea persoanei în documente).[8] În aceeași măsură, statele trebuie să legifereze în mod accesibil și previzibil[9] privitor la procedurile și condițiile în care are loc recunoașterea identității de gen a persoanelor transgender, cu respectarea drepturilor și obligațiilor consacrate de Convenție.[10]

§4. Procedura de schimbare a mențiunilor privind sexul și prenumele în actele de stare civilă în România

            Am putea defini individualizarea persoanei fizice ca fiind operațiunile de stabilire a identității ei prin mijloace care să permită identificarea acesteia în raporturile juridice.[11] Alături de nume, o persoană poate fi individualizată și prin CNP, sex, domiciliu ș.a.m.d. Aceste elemente au o dublă relevanță: personală, fiind elementele de identificare ale persoanei, și socială, întrucât, pe baza lor, persoana este identificabilă de către societate și de către instituțiile statului. În ceea ce ne privește, pentru prezenta lucrare, vom avea în vedere procedura de schimbare a CNP-ului și a sexului înscrise pe actele de stare civilă, precum și procedura de schimbare a prenumelui pe cale administrativă.

  1. Modificarea actelor de stare civilă

Art. 98 din Noul Cod civil definește starea civilă ca fiind „dreptul persoanei de a se individualiza în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă”. Starea civilă nu reprezintă deci doar înscrisurile făcute de autorități, ci persoana însăși poate contribui la formarea și modificarea propriei stări civile prin actele juridice pe care le încheie și prin faptele de stare civilă. Actele juridice de stare civilă sunt manifestările de voință pe care persoanele le face cu scopul de a-și determina propria stare civilă (ex: căsătoria, divorțul, recunoașterea de filiație, schimbarea administrativă a numelui etc.). Faptele de stare civilă pot fi nașterea, moartea.

Sediul materiei în ceea ce privește modificarea actelor de stare civilă îl reprezintă Noul Cod civil (art. 98-103), Legea 119/1996 privind actele de stare civilă, republicată și OG 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Ca regulă generală, modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai printr-o hotărâre judecătorească.

În conformitate cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 530 din 13 mai 2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 lit. i) din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă și ale art. 4 alin. (2) lit. l) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, „o persoană are dreptul să decidă singură identitatea de gen pe care și-o asumă și să acționeze în consecință; însă modificarea mențiunilor în actele de stare civilă în ceea ce privește rubrica sex presupune intervenția statului care cere persoanei să parcurgă o procedură în fața instanțelor de judecată”.

  1. etapa preliminară sesizării instanței

Până a introduce cererea la instanța de judecată, persoanele care solicită schimbarea mențiunilor privind sexul în actele de stare civilă trebuie să parcurgă următoarele etape:

  1. obținerea unui diagnostic – medicul specialist psihiatru trebuie să certifice diagnosticul de tulburare de identitate de gen (disforie de gen) în cazul următoarelor simptome: identificarea persistentă și puternică cu sexul opus celui prezent anatomic, disconfortul persistent și afectarea funcționării sociale generate de prezența sexului biologic, absența altor condiții medicale sau tulburări psihiatrice care să explice situația persoanei. Medicul poate recomanda: asistență psihologică de specialitate, realizarea testului de realitate imediată[12], începerea tratamentelor hormonale și intervenția chirurgicală.
  2. vizita la medicul endocrinolog și începerea tratamentului hormonal – pentru administrarea de substanțe inhibatoare sau producătoare de testosteron este nevoie, în acest caz, de o recomandare medicală redactată de un psihiatru sau un alt specialist în domeniul sănătății mintale. Standardele de îngrijire realizate de WPATH nu precondiționează următoarele etape ale tranziției de urmarea unei terapii hormonale.
  3. intervenții chirurgicale – persoanele transgender (ce, prin aceste proceduri medicale, își schimbă statutul din transgender în transsexual) recurg, în general, la anumite intervenții chirurgicale în vederea extirpării/reconstrucției sânilor și a organelor genitale. Instanțele din România au fost, până nu de multă vreme, împărțite în privința obligativității parcurgerii acestui pas. Unele instanțe au reținut că „o persoană trans care nu are organele genitale identice cu cele ale sexului opus nu poate să își schimbe actele de stare civilă, deoarece acest lucru ar duce la consecința eliberării unor acte de identitate false, întrucât acestea nu ar corespunde realității exterioare, ci, eventual, numai cu natura interioară a reclamantei”.[13] CtEDO a reținut însă că nu se poate susține caracterul arbitrar sau capricios al deciziei de a urma tratamentul de reatribuire de gen, din moment ce persoana care trece prin intervenții medicale dureroase are un nivel înalt de angajament și convingere pentru a trăi în societate conform rolului de gen ales.[14]
  1. etapa procesului civil

Judecarea cererii de modificare a actelor de stare civilă intră în competența judecătoriei de la domiciliul reclamantului, conform art. 94 alin (1) lit. b) din Noul Cod de procedură civilă și conform art. 57 din Legea 119/1996 privind actele de stare civilă. Reclamantul trebuie să întocmească o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Local (ce are în subordine serviciul de evidență a persoanelor) prin care solicită schimbarea: CNP-ului, sexului afișat în documentele de stare civilă și a prenumelui.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) NCPC, reclamantul poate cere judecarea în ședință fără prezența publicului. În aceeași măsură, se poate solicita instanței publicarea în sistemul ECRIS și pe lista de ședințe doar a inițialelor, fără obiectul cauzei, întrucât reclamantul poate considera că o ședință publică de judecată, publicarea numelui întreg și a obiectului cauzei i-ar putea afecta viața privată și astfel ar putea fi supus stigmatizării, hărțuirii și discriminării.

Dacă este cazul, reclamantul are un termen de 10 zile în care poate răspunde la posibila întâmpinare înaintată de către pârât (Consiliul Local). Judecătorul va fixa primul termen de judecată unde, de regulă, se judecă excepțiile. Se pot administra probe cu înscrisuri (documente medicale, de obicei) și cu martori (prieteni, colegi care pot certifica în fața instanței identitatea de gen exprimată în societate de către reclamant).

Conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea 119/1996 și ale art. 92 alin. (3) NCPC, participarea procurorului la ședințele de judecată este obligatorie, sub sancțiunea nulității absolute a hotărârii.[15]

În baza hotărârii favorabile pronunțate de către instanța de judecată, reclamantul poate să se adreseze serviciului public de stare civilă pentru efectuarea modificărilor necesare.

  1. Procedura administrativă de schimbare a prenumelui

OG 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice prevede o procedură administrativă, în afara instanței, de modificare a (pre)numelui. Trebuie să ținem cont că această procedură nu aduce vreo schimbare CNP-ului și sexului înscris în actele de stare civilă. Totodată, odată admisă cererea, noul prenume se înscrie pe marginea certificatului de naștere, neemițându-se un certificat de naștere nou.

În funcție de momentul înaintării cererii, distingem între: i) procedura administrativă de schimbare a numelui declanșată fără a fi nevoie, în prealabil, de o hotărâre judecătorească de încuviințare a schimbării sexului și ii) procedura administrativă de schimbare a numelui ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive de schimbare a sexului, dar care nu a reușit să obțină prin respectiva hotărâre schimbarea prenumelui.

  1. procedura administrativă de schimbare a numelui declanșată fără a fi nevoie, în prealabil, de o hotărâre judecătorească de încuviințare a schimbării sexului

Art. 4 alin. (2) lit. b) și m) permit petentului să își schimbe prenumele în cazul în care acesta este cunoscut la locul de muncă ori în societate după prenumele nou. Se recomandă schimbarea prenumelui vechi cu un prenume neutru, cererea riscând altfel să fie respinsă.

  1. procedura administrativă de schimbare a numelui ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive de schimbare a sexului, dar care nu a reușit să obțină prin respectiva hotărâre schimbarea prenumelui

Art. 4 alin. (2) litera l) prevede că atunci când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă poate solicita să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia. Criticile aduse acestui articol sunt multiple și le vom trata în §5.

§5. Cauza X și Y contra României[16]

            În data de 19 ianuarie 2021, România a fost condamnată de CtEDO pentru nerespectarea art.8 (Dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție în ceea ce privește situația a două persoane transgender din România, cărora statul Român, în lipsa unor proceduri legale clare, le-a condiționat schimbarea CNP-ului, sexului și a prenumelui înscrise în actele de stare civilă de parcurgerea prealabilă a unei operații de reasignare a sexului (gender reassignment surgery).

            În cazul lui X (dosarul nr. 20607/16), reclamantul/a, născut/ă femeie în 1982, cetățean român, având domiciliul în țară, încă din copilărie s-a simțit și a acționat în disonanță cu tipologia socială specifică sexului atribuit la naștere. În 2009, a fost diagnosticat/ă de către mai mulți medici psihiatri cu tulburare de identitate sexuală, începând din 2011 un tratament hormonal, la recomandarea unui medic endocrinolog. După un ultim control psihologic, reclamantului/ei i s-a confirmat că este gata să treacă printr-o operație de reatribuire a sexului.

            În consecință, la 14 decembrie 2011, reclamantul/a cheamă în judecată Consiliul Local al Sectorului 3, solicitând instanței să admită cinci capete de cerere: (1) să autorizeze operația de reasignare a sexului; (2) să autorizeze schimbarea sexului din feminin în masculin; (3) să autorizeze schimbarea administrativă a prenumelui; (4) să autorizeze schimbarea CNP-ului; (5) să oblige pârâtul la efectuarea modificărilor necesare în registrul de stare civilă, precum și să-i înmâneze un nou certificat de naștere care să conțină noul său prenume și sexul masculin.

            În anul 2013, în primă instanță, Judecătoria Sectorului 3 a stabilit că „nu se poate uzita de dreptul la schimbarea prenumelui, la rectificarea registrului de stare civilă și la emiterea unui nou certificat de naștere decât după efectuarea operației de reatribuire a sexului”.

            În 2014, reclamantul/a a suferit o dublă mastectomie la o clinică din București. Adresându-se direct Consiliului Local pentru efectuarea modificărilor cuvenite în acte, Consiliul Local a respins cererea pe motiv că, pe lângă o operație de reatribuire a sexului, este necesară o decizie a instanței. Invocând o hotărâre a Judecătoriei Craiova din 2012, reclamantul/a a solicitat încă o dată Judecătoriei Sectorului 3, print-o nouă acțiune în justiție, să oblige Consiliul Local la schimbarea mențiunilor cu pricina. Instanța a reținut că „din interpretarea teleologică a dispozițiilor Legii 119/1996, rezultă că mențiunile din actele de stare civilă trebuie să fie concordante cu dispoziția fizică a persoanei. Or, cum reclamantul/a nu a urmat procedurile care implică o schimbare de sex (operație autorizată de prima instanță a Sectorului 3 în hotărârea … din 2013), instanța consideră că prezenta cerere este nefondată”. Tribunalul București va respinge, și el, apelul reclamantului/ei.

            În iunie 2017, reclamantul/a suferă o intervenție chirurgicală de ablație a organelor genitale feminine interne (histerectomie totală cu anexectomie bilaterală), apoi o altă intervenție chirurgicală de transformare a organelor genitale feminine externe în organe genitale masculine (metoidoioplastie). Reclamantul reușește, într-un final, printr-o nouă acțiune în justiție, să obțină schimbarea mențiunilor cu pricina din actele de stare civilă.

            În cazul lui Y (dosarul nr. 2145/16), reclamantul/a, născut/ă femeie în 1976, cetățean român cu domiciliul în țară până în 2014, respectiv în Regatul Unit din 2014, este avocat din anul 2000. În 2010, începe ședințe săptămânale de psihoterapie, iar în 2012 este diagnosticat/ă cu tulburare de identitate sexuală. Tot în 2012, reclamantul/a începe tratamentul hormonal recomandat. În 2013, se decide să suporte o operație de reasignare a sexului, într-o clinică din Belgrad, fiindu-i necesare două certificate medicale din care să reiasă necesitatea operației: unul de la medicul psihiatru (pe care l-a și primit), un altul de la medicul endocrinolog (care a refuzat să emită documentul).

            În 2013, reclamantul/a cheamă în judecată Consiliul Local al Sectorului 1, solicitând instanței să admită patru capete de cerere: (1) să autorizeze schimbarea sexului din feminin în masculin; (2) să autorizeze schimbarea administrativă a prenumelui; (3) să autorizeze modificarea CNP-ului; (4) să oblige pârâtul la efectuarea modificărilor necesare în registrul de stare civilă, precum și să-i înmâneze un nou certificat de naștere care să conțină noul său prenume și sexul masculin. Judecătoria Sectorului 1 respinge cererea reclamantului/ei, reținând că „nu este posibilă modificarea sexului din documente numai pe baza diagnosticului de tulburare de identitate sexuală (…) De fapt, modificarea sexului în documentele de stare civilă este acceptată numai în urma realocării biologice a sexului și nu în alte cazuri”. Tribunalul București respinge apelul reclamantului/ei, chiar dacă, între timp, a suferit o mastectomie dublă la o clinică din Chișinău.

            În august 2014, reclamantul/a se mută în Regatul Unit, unde lucrează ca interpret și trăiește în cuplu. În 2015, printr-un act unilateral (deed poll), reclamantul/a își schimbă pronumele feminine în pronume masculine. Tot în 2015, obține un permis de conducere britanic în care se menționează sexul masculin și pronumele masculine (el/lui – n.n.). În martie 2018, reclamantul a obținut un certificat de recunoaștere a genului (Gender Recognition Certificate) care atestă că îndeplinește criteriile pentru recunoașterea legală a sexului revendicat. Acest document nu poate fi utilizat totuși ca mijloc de identificare.

            Pentru a ceste motive, Curtea a constatat în unanimitate o încălcare a articolului 8 din Convenție din cauza absenței unei proceduri clare și previzibile pentru recunoașterea legală a identității de gen care să permită schimbarea sexului și, prin urmare, a numelui personal sau a codului numeric, în documentele oficiale, într-o manieră rapidă, transparentă și accesibilă (para. 157). În plus, refuzul autorităților naționale de a recunoaște identitatea masculină a reclamanților din cauza lipsei intervenției chirurgicale de realocare a sexului a dus, în acest caz, la perturbarea justului echilibru pe care statul trebuie să îl mențină între interesul general și interesele solicitanților (para. 165).

§6. În loc de concluzie…

            Hotărârea CtEDO în cauza X și Y contra României este, fără dubiu, o hotărâre care va influența în mod decisiv, pe de-o parte, legislația statelor în ceea ce privește condițiile impuse pentru modificarea actelor de stare civilă și, pe de altă parte, sfera drepturilor omului. Prin această hotărâre, CtEDO pare să dea prioritate autonomiei personale și vieții private, iar nu caracteristicilor exterioare ale identității sexuale.

            Instanțele naționale i-au pus pe reclamanți, care nu doreau o operație de reatribuire a sexului, într-o dilemă fără rezolvare: fie să fie supuși acestei intervenții, în ciuda opoziției lor, și să renunțe la exercitarea deplină a dreptului lor la respectarea integrității lor fizice, care derivă în special din dreptul la respectarea vieții private garantat de art. 8, dar și de art. 3, fie să renunțe la recunoașterea identității lor sexuale, care se încadrează și în dreptul la respectarea vieții private.[17] În consecință, legislația românească trebuie să consacre de acum o procedură specifică criteriilor de recunoaștere legală a realocării sexului.

            Pe de altă parte, va fi interesant de urmărit evoluția acțiunilor în justiție prin care se solicită modificarea mențiunilor cu pricina din actele de stare civilă. Practic, de acum vor mai fi necesare doar obținerea diagnosticului de la medicul psihiatru și începerea tratamentului hormonal la recomandarea medicului endocrinolog. În măsura în care condiționarea schimbării mențiunilor privitoare la sex de suportarea unei intervenții chirurgicale de reatribuire a sexului a fost considerată ca fiind o măsură intruzivă în dreptul persoanei la respectarea integrității fizice, nu putem să nu ne întrebăm dacă obligația tratamentului hormonal nu este, la rându-i, o condiție intruzivă. Sau chiar obținerea diagnosticului de la medicul psihiatru. Foarte probabil, vom asista în următorii ani la intrarea în desuetudine a acestor cerințe, acordându-se primat simțămintelor, exteriorizate sau nu, ale persoanei. Numai timpul ne poate oferi un răspuns la aceste nedumeriri.

REFERINȚE:

  1. Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. CH Beck, București, 2015
  2. Corneliu Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. CH Beck, București, 2010
  3. Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. Ch Beck, București, 2019
  4. Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. 5, Ed. CH Beck, București, 2020
  5. Carmen-Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. 3, Ed. Hamangiu, București, 2016
  6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ed. 2, Ed. Hamangiu, 2013
  7. Ghidul realizat de Asociația ACCEPT și de Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice https://transinromania.ro/wp-content/uploads/2019/02/Recunoasterea-juridica-a-identitatii-de-gen-a-persoanelor-trans-in-Romania-page-by-page.pdf

[1] LUCRARE REALIZATĂ SUB COORDONAREA DOAMNEI Lect. univ. dr. Duminică Ramona, PREMIATĂ CU LOCUL 1 LA SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE, UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

[2] Diagnosticul de tulburare de identitate sexuală, așa cum era definit de DSM IV (un manual de diagnostic și statistică psihiatrică, elaborat de Asociația Psihiatrică Americană) a fost înlocuit cu disforie de gen în DSM V (2013): https://www.psychiatry.org/patients-families/gender-dysphoria, accesat la 11 mai 2021.

[3] https://transinromania.ro/wp-content/uploads/2019/02/Recunoasterea-juridica-a-identitatii-de-gen-a-persoanelor-trans-in-Romania-page-by-page.pdf

[4] https://www.wpath.org/publications/soc, accesat la 11 mai 2021

[5] Ioan MURARU, Elena-Simina TĂNĂSESCU, Constituția României. Comentariu pe articole, ed. 2. Ed. CH Beck, București, 2019, pp. 106-116 și pp. 149-155

[6] Cauza Van Kück c. Germaniei

[7] Cauza P.V. c. Spaniei; Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei [(2010)5]; Rezoluția Adunării Parlamentare nr. 1728 (2010) privind discriminarea pe criteriul orientării sexuale și al identității de gen; Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale, Comentariul General nr. 20 (E/C.12/GC/20); Cauza C-13/94 P.c. S and Cornwall County Council soluționată de Curtea Europeană de Justiție (actuala Curte de Justiție a Uniunii Europene)

[8] Cauza Christine Goodwin c. Regatului Unit, cauza I. c. Regatului Unit, cauza L. c. Lituaniei

[9] Cauza L. c. Lituaniei

[10] Cauza Christine Goodwin c. Regatului Unit

[11] Carmen-Tamara UNGUREANU, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. 3, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 299

[12] Conform DSM IV, persoana trebuie să se comporte conform „sexului psihologic” (genul) cel puțin un an înainte de intervenția chirurgicală

[13] Conform Ghidului realizat de asociația ACCEPT și de Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI), p. 15

[14] Cauza Christine Goodwin c. Regatului Unit para. 81, cauza I. c. Regatului Unit para. 61

[15] În acest caz, instanța poate dispune rejudecarea cauzei, cu prezența procurorului.

[16] http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-207364, accesat la 11 mai 2021

[17] http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2021/02/Buletin_lunar_CEDO_ianuarie_2021.pdf, accesat la 11 mai 2021

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!