Renunțarea la urmărirea penală. Repere actuale privind procedura de confirmare a soluției introdusă prin O.U.G. nr. 18/2016
Silviu Gabriel BARBU
conf. univ. dr. în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov,
judecător detaşat la Ministerul Afacerilor Externe
Vasile COMAN
judecător în cadrul Judecătoriei Pucioasa
REZUMAT: Ca urmare a restructurării instituției renunțării la urmărirea penală prin O.U.G. nr.18/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală și a altor acte normative, a fost reglementată o procedură specială de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală dispuse de procurorul de caz, care are loc în două etape procesuale. Principala cauză a acestei modificări legislative a fost determinată de Decizia de neconstituționalitate nr. 23/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că, pronunțând o soluție de renunțare la urmărire penală, procurorul realizează un act de justiție sustras controlului judecătoresc.
Studiul de față urmărește să facă o prezentare a principalelor repere privind procedura internă – derulată în interiorul Ministerului Public, și cea jurisdicțională – desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, ambele proceduri având ca obiectiv comun verificarea legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală.
CUVINTE CHEIE: renunțare la urmărirea penală, verificare soluție, Cod procedură penală, judecător de cameră preliminară, Curte Constituțională
§1. Consideraţii introductive.
Instituția renunțării la urmărirea penală a fost introdusă în legislația procesual penală românească odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală2, și reprezintă o aplicare a principiului oportunității urmăririi penale – reglementat în art. 7 alin. (2), adoptat ca principala limitare a obligativității acțiunii penale și, totodată, ca manifestare a opțiunii de politică penală în scopul unei mai bune folosiri a resurselor umane și materiale.
Spre deosebire de legislația anterioară în care opera principiul legalității acuzării, prin noul cod de procedură legiuitorul și-a schimbat concepția și a trecut la principiul oportunității acuzării – specific dreptului anglo-saxon, ca soluție de mijloc la problema supraîncărcării organelor judiciare cu dosare penale privind infracțiuni care, raportat la circumstanțele de comitere, prezintă o gravitate redusă și deci nu impun trimiterea în judecată a infractorilor.
Rațiunea acestei modificări legislative o regăsim în cuprinsul Expunerii de motive a noului Cod de procedură penală, unde se arată că pentru a se evita desfăşurarea unor procese penale în cauze minore, în care nu există un interes public, a fost atenuată obligativitatea exercitării acţiunii penale, prin introducerea principiului subsidiar al oportunităţii, în baza căruia, în asemenea cauze, procurorul va putea renunţa la exercitarea acţiunii penale, în condiţiile prevăzute de lege. Se mai arată că, o consecinţă directă a acestui nou principiu care funcţionează de mai mulţi ani în Germania, Italia, Franţa, Spania, Serbia, Slovenia, Bulgaria va fi reducerea volumului cauzelor penale aflate pe rolul organelor judiciare.
O altă consecință imediată a adoptării instituției renunțării la urmărire penală, o reprezintă desfășurarea cu celeritate a proceselor penale și apărarea intereselor celor vătămați prin infracțiune, în special a celor care implică atingerea patrimoniului sau a persoanelor, deoarece după definitivarea acestei soluții, persoanele vătămate vor putea, dacă este cazul, deschide acțiuni civile separate pentru recuperarea prejudicilor materiale sau morale cauzate prin faptele cu privire la care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală.
Tot în scopul desfăşurării cu celeritate a procesului penal, au fost reglementată în noul Cod, posibilitatea renunţării la pretenţiile civile, a recunoaşterii de către inculpat a pretenţiilor părţii civile, precum şi a încheierii unei tranzacţii sau a unui acord de mediere.
Pe cale de consecință, a fost înlăturată instituția faptei care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni – reglementată în art. 181 C.pen. 1968, precum și soluția procedurală pe care procurorul o putea pronunța în acest caz – scoaterea de sub urmărire penală în baza dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. b1 C.proc.pen. 19683.
Pe această linie de gândire, în art. 318 alin. 1 din noul C.proc.pen. se prevede că în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. În aliniatele 2 și 3 ale aceluiași articol, sunt prevăzute criteriile obiective și subiective la care procurorul trebuie să se raporteze în dispunerea soluției.
În forma inițială a reglementării, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunica, în copie, persoanei care a făcut sesizarea, supectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Persoanele nemulțumite de soluție, puteau formula plângere la procurorul superior conform art. 339 C.proc.pen. și, ulterior, la judecătorul de cameră preliminară conform art. 340-341 C.proc.pen.
Aceste dispoziții legislative au fost supuse controlului de constituționalitate din partea Curții Constituționale, în urma sesizării acesteia pe calea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, la nici doi ani de la intrarea în vigoare a instituției renunțării la urmărirea penală, aceasta a fost declarată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 20164 a Curții Constituționale. Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 124 alin. (1) coroborate cu art. 126 alin. (1), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege.
În motivarea deciziei, Curtea a constatat în esență că, prin competența procurorului de a renunța la urmărirea penală conform art. 318 C.proc.pen., anterior debutului acestei etape procedurale sau pe parcursul ei, cu consecința netrimiterii în judecată a suspectului sau a inculpatului și a renunțării ab initio la aplicarea unei pedepse, îl plasează pe acesta în situația de a „spune” dreptul (iuris dictio) și de a da o hotărâre susceptibilă de a fi executată, conferindu-i prerogativele de jurisdictio și imperium specifice instanțelor de judecată. În acest fel, Curtea a reținut că, prin aplicarea prevederilor art.318 din Codul de procedură penală, procurorul realizează, în mod direct, un act de justiție, sustrăgând instanțelor judecătorești judecarea cauzelor. Or, se impune ca justiția să fie realizată într-un mod transparent, prin soluționarea cauzelor potrivit principiilor de drept procesual penal reglementate cu privire la desfășurarea ședințelor de judecată. Totodată, Curtea a constatat că, impunând obligațiile prevăzute la art.318 alin.(3) din Codul de procedură penală, procurorul se plasează pe poziția de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdicțional.
Prin urmare, Curtea a constatat că, prin reglementarea instituției renunțării la urmărirea penală, în maniera prevăzută la art.318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalității, specific sistemului de drept continental, existent în România, și aplicarea principiului oportunității, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalență acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuțiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătorești. Astfel, potrivit dispozițiilor art.318 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a renunța la urmărirea penală și, în consecință, de a se substitui instanței de judecată, în realizarea actului de justiție, în cazul unui număr de aproximativ trei pătrimi din totalul infracțiunilor prevăzute în Codul penal și în legile speciale în vigoare.
Astfel, Curtea a reținut că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești, reglementată la art.126 alin.(1) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege5.
În vederea punerii de acord a dispozițiilor constatate neconstituționale cu rigorile Constituției, prin O.U.G. nr. 18/2016 a fost reglementată o procedură de confirmare a dispoziției de renunțare la urmărirea penală, care parcurge două etape obligatorii:
-
O procedură „internă” la nivelul Ministerului Public, pe scară ierarhică, de verificare a legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală.
-
O procedură jurisdicțională, contradictorie, în fața judecătorului de cameră preliminară, de verificare a legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală confirmată anterior în procedura internă.
În context, trebuie menționată dispoziția tranzitorie cuprinsă în art. V din O.U.G. nr. 18/2016, potrivit căreia soluţiile de renunţare la urmărire penală, dispuse de procurori până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23/2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, sunt şi rămân valabile, urmând a fi supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora prevăzute de Codul de procedură penală la momentul dispunerii soluţiilor de renunţare. Prin urmare, cu privire la aceste soluții de renunțare, nu se va aplica procedura de verificare instituită prin O.U.G. nr. 18/2016, ci procedura prevăzută de art. 339-341 C.proc.pen., în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Ordonanța menționată. Procedura de confirmare a dispoziției de renunțare la urmărirea penală reglementată de art. 318 alin. 12-16 C.proc.pen., se va aplica numai soluțiilor de renunțare dispuse de procuror, începând cu data de 1 aprilie 2016.
Ca efect al reglementării obligației parcurgerii procedurii jurisdicționale pentru definitivarea soluției de renunțare la urmărirea penală, cu respectarea principiilor contradictorialității și oralității, prin modificările aduse de O.U.G. nr. 18/2016 a fost eliminată din Codul de procedură penală posibilitatea formulării unei plângeri împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală, fiind modificate, în consecință, și dispozițiile art. 340-341 C.proc.pen., care vor fi în continuare aplicabile numai cu privire la soluțiile de clasare.
§2. Verificarea legalității soluției de renunțare la urmărire penală de către procurorul ierarhic superior (procedura „internă”).
În acest scop, art. 318 alin. 10 C.proc.pen., introdus prin O.U.G. nr. 18/2016, prevede că ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordonanţa este verificată de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
După cum rezultă din exprimarea legiuitorului, procedura internă de verificare a soluției de renunțare la urmărirea penală este obligatorie și se declanșează din oficiu, nefiind necesară sesizarea procurorului ierarhic superior, spre deosebire de procedura jurisdicțională de definitivare a soluției – care are loc ulterior, la sesizarea procurorului de caz.
Făcând aplicarea principiul subordonării ierarhice specific Ministerului Public, procedura de verificare ierarhică a soluției de renunțare la urmărire penală – dispusă prin ordonanță sau prin rechizitoriu – intră în competența funcțională a procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția, similar procedurii verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului6.
Întrucât până la confirmarea dispoziției de renunțare de către judecătorul de cameră preliminară, urmărirea penală nu este finalizată, procedura internă de verificare împrumută două dintre trăsăturile esențiale ale acestei faze obligatorii a procesului penal – caracterul nepublic și necontradictoriu, nefiind deci necesară citarea persoanelor interesate din dosarul penal în care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată.
Din interpretarea dispozițiilor art. 318 alin. 12 C.proc.pen., rezultă că procedura internă trebuie derulată într-un termen de cel mult 10 zile (termen de recomandare) de la data emiterii ordonanței sau a dispoziției de renunțare la urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu. Neparcurgerea procedurii interne de verificare sau infirmarea soluției de renunțare de către procurorul superior în această fază, atrag inadmisibilitatea sesizării judecătorului de cameră preliminară cu cererea de confirmare a soluției de netrimitere în judecată. De asemenea, nu poate constitui obiectul procedurii jurisdicționale doar actul procurorului superior de constatare a legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală.
Procurorul ierarhic superior va verifica dacă ordonanța/rechizitoriul prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală a fost întocmit cu respectarea art. 318 alin. (1)-(8) C.proc.pen. (legalitatea soluției), prin raportare la ansamblul materialului probator administrat și actele de urmărire penală efectuate în dosar (temeinicia soluției).
Dacă procurorul superior a efectuat acte de urmărire penală (de pildă, a început urmărirea penală in rem sau in personam, sau a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale), ori a administrat probe în dosarul în care s-a pronunțat ulterior, de către un alt procuror, soluția de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior devine incompatibil și are obligația de a formula declarație de abținere în temeiul art. 64 alin. 1 lit. f) C.proc.pen., situație în care verificarea soluției de renunțare urmând a fi efectuată de procurorul ierarhic superior celui care a formulat declarația de abținere. Confirmarea ordonanței prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală de către un procuror incompatibil, atrage nelegalitatea ….acesteia, care va fi sancționată de judecătorul de cameră preliminară în procedura jurisdicțională de definitivare a soluției. În schimb, procurorul care a dispus soluția de renunțare la urmărirea penală, cel care doar a efectuat acte de urmărire penală ori a administrat probe în dosarul în care ulterior un alt coleg a dispus soluția în discuție, respectiv procurorul care a verificat soluția în procedura internă, nu devin incompatibili să participe – ca procuror de ședință – la soluționarea plângerii în fața judecătorul de cameră preliminară.
În cazul în care, soluția de renunțare la urmărirea penală a fost dispusă prin rechizitoriu alături o soluție de trimitere în judecată, procurorul ierarhic superior va proceda la verificarea legalității rechizitoriului prin raportare la ambele soluții, însă în baza unor temeiuri diferite: art. 328 alin. 1 C.proc.pen. în ce privește soluția de trimitere în judecată, respectiv art. 318 alin. 10 C.proc.pen., referitor la soluția de renunțare la urmărirea penală. Dacă prin rechizitoriu sau chiar prin aceeași ordonanță, s-a dispus și o soluție de clasare, procurorul ierarhic superior va proceda la verificarea legalității și temeiniciei acesteia în temeiul art. 339 C.proc.pen. dar, spre deosebire de verificarea dispozițiilor de trimitere în judecată și renunțare la urmărirea penală, examinarea leglității și temeiniciei dispoziției de clasare se va face, în principiu, numai la cererea persoanei interesate.
În urma verificării legalității și temeiniciei ordonanței sau dispoziției din rechizitoriu prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, procurorul ierarhic superior, poate dispune următoarele soluții:
I. constată legalitatea și temeinicia ordonanței/rechizitoriului cu privire la soluția de renunțare la urmărirea penală, caz în care actul procedural se trimite în mod obligatoriu spre confirmare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, însoțit desigur de dosarul cauzei.
În același timp, art. 318 alin. 12 C.proc.pen. prevede că ordonanța/rechizitoriul prin care s-a dispus soluția de renunțare la urmărirea penală, confirmată în procedura internă, se comunică în copie după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate. Așadar, comunicarea soluției de renunțare la urmărire penală are loc numai după verificarea acesteia de către procurorul ierarhic superior, iar nu imediat după dispunerea soluției, cum se întâmplă în cazul soluțiilor de clasare.
În cazul persoanelor vătămate care nu înțeleg limba română, art. 81 alin. 1 lit. g2 C.proc.pen. a recunoscut dreptul acestora de a li se comunica traducerea într-o limbă pe care o înțeleg a oricărei soluții de netrimitere în judecată7, categorie în care intră soluțiile de clasare și de renunțare la urmărirea penală.
Pe de altă parte, trebuie reținut că soluția de renunțare la urmărirea penală – confirmată în procedura internă – nu mai poate fi atacată cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, părțile, subiecții procesuali principali și celelate persoane interesate putând formula critici exclusiv în procedura orală și contradictorie desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară din instanța care are competența materială de judecată în primă instanță a cauzei.
II. infirmă pentru nelegalitate și/sau netemeinicie ordonanța/dispoziția din rechizitoriu cu privire la soluția de renunțare la urmărirea penală și restituie cauza procurorului de caz pentru refacerea sau completarea urmăririi penale pentru infracțiunea și, după caz, persoana față de care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată.
Este un caz de redeschidere a urmăririi penale cu privire la care însă, în mod întemeiat s-a observat că, nu este supus confirmării judecătorului de cameră preliminară nici în condițiile art. 318 alin. (12)-(16) C.proc.pen. deoarece procedura nu mai continuă cu sesizarea judecătorului de cameră preliminară, și nici în condițiile art. 335 alin. 4 C.proc.pen. deoarece procurorul ierarhic superior procedează din oficiu la verificarea soluției înainte de comunicarea ordonanței persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate; or, potrivit art. 335 alin. 6 C.proc.pen., introdus prin O.U.G. nr. 18/2016, în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția, infirmă ordonanța de renunțare la urmărire penală și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 335 alin. 4 C.proc.pen.8
Referitor la modalitatea în care procurorul ierarhic superior va materializa actul de verificare a soluției, aceasta poate consta fie în întocmirea unei ordonanțe distincte cu acest obiect – soluție preferabilă atunci când dispoziția de renunțare este cuprinsă în rechizitoriu, fie, în mod similar procedurii verificării rechizitoriului, prin inserarea mențiunii „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 318 alin. 10 C.proc.pen.” însoțită de semnătura procurorului superior și ștampila unității de parchet, atestate în partea dreaptă sus, pe prima pagină a ordonanței prin care s-a dispus soluția de renunțare la urmărire penală.
Această din urmă modalitate de probare a procedurii de verificare a soluției de renunțare al urmărire penală, este cel mai frecvent întâlnită în practica organelor de urmărire penală și rezultă din interpretarea literală a art. 318 alin. 12 C.proc.pen., care prevede că „ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală, verificată potrivit alin. (10), se comunică în copie (…) și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară (…)”.
§2. Verificarea legalității soluției de renunțare la urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară.
2.1. Aspecte procedurale. După constatarea în procedura internă a legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, se trece în procedura judiciară obligatorie de verificare a soluției, care se realizează de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă (după caz, Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție), în raport de încadrarea juridică reținută de procuror la dispunerea soluției.
Competența judecătorului se va aprecia strict raportat la soluția de renunțare ce face obiectul controlului judiciar, chiar dacă prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a altor inculpați având calitate și privind infracțiuni ce atrag competența de judecată a unor instanțe de alt grad. Competența este aceeași și în situația în care dispoziția de renunțare la urmărire penală este emisă de un parchet superior parchetului corespunzător instanței competente să judece cauza în primă instanță (de pildă, în situația în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel preia, în condițiile art. 325 C.proc.pen., efectuarea urmăririi penale într-o cauză privind o infracțiune de trafic de persoane, chiar dacă soluția de renunțare a fost dispusă de acest parchet, verificarea legalității și temeiniciei soluției se va realiza de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal, care, conform art. 36 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. este instanța care are competența legală să judece în primă instanță acest gen de infracțiuni).
În ipoteza în care prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a unor persoane și renunțarea la urmărirea penală față de alte persoane, iar judecata cauzei a fost strămutată, admiterea strămutării nu aduce nicio atingere lucrărilor procesuale efectuate în cursul fazei de urmărire penală, iar efectele strămutării nu pot fi extinse și asupra competenței teritoriale a judecătorului de cameră preliminară care urmează a realiza verificarea legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală.
După înregistrarea adresei parchetului de confirmare a ordonanței/rechizitoriului prin care s-a dispus soluția renunțării la urmărirea penală, cererea de confirmare și dosarul cauzei se transmit, în aceeași zi, în urma repartizării aleatorii în sistemul ECRIS, judecătorului de cameră preliminară din instanța competentă9.
Primind cererea, conform art. 318 alin. 13 C.proc. pen., judecătorul de cameră preliminară stabilește termen de soluționare, cu înștiințarea procurorului și dispune citarea persoanei care a făcut sesizarea (persoana vătămată și/sau reprezentanții legali aia acesteia), persoana față de care s-a dispus renunțarea la urmărire penală (suspect sau inculpat)10, celelalte părți precum şi a altor persoane interesate în cauză, dacă acestea din urmă pot fi identificate. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cauzei la termenul stabilit.
Potrivit art. 318 alin. 14 C.proc.pen., ședința de judecată privind verificarea soluției de renunțare la urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară, este nepublică (în camera de consiliu), contradictorie, orală și cu participarea obligatorie a procurorului sub sancțiunea nulității absolute [art. 281 alin. 1 lit. d) C.proc.pen.].
Spre deosebire de procedura plângerii împotriva soluțiilor de clasare reglementată în art. 341 C.proc.pen., în procedura prevăzută de art. 318 C.proc.pen. legiuitorul nu a mai prevăzut faptul că persoanelor citate sau procurorului li se comunică dreptul de a depune note scrise cu privire la obiectul procedurii. Cu toate acestea, pe lângă posibilitatea neîngrădită de a pune concluzii orale în fața judecătorului, nimic nu împiedică persoanele citate – cărora li s-a comunicat în prealabil o copie de pe actul procurorului de renunțare la urmărire, să depună și concluzii scrise cu privire la legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată.
În ce privește probatoriul care urmează a fi încuviințat, art. 318 alin. 15 C.proc.pen. prevede că judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate la acest termen de judecată, înscrisuri care evident nu se regăsesc între actele ce alcătuiesc dosarul cauzei. Procurorul de ședință și persoanele citate și prezente la termen, nu pot cere încuviințarea administrării altor probe înafara înscrisurilor noi și nici readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Opinăm însă că în procedura judiciară de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, în cadrul probei cu înscrisurile noi prezentate de persoanele citate sau chiar de către procuror, aceștia pot formula cereri sau excepții cu privire la legalitatea efectuării urmăririi penale sau a administrării probelor care fundamentează soluția procurorului, tocmai pentru a putea scoate în evidență carențele care au condus la adoptarea soluției de netrimitere în judecată11. Această posibilitate trebuie să existe în condițiile în care conform art. 318 alin. 16 C.proc.pen. încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se pronunță asupra cererii de confirmare este definitivă, iar în ipoteza confirmării soluției de renunțare, fără a se oferi, în prealabil, persoanelor interesate posibilitatea să ridice probleme de legalitate a efectuării urmăririi penale, ar fi încălcat dreptul la un proces penal echitabil. Se înțelege însă că, formularea de către procuror sau persoanele citate și/sau prezente, oral sau în scris, de cereri sau excepții cu privire la legalitatea efectuării urmăririi penale sau a administrării probelor care fundamentează soluția de renunțare la urmărire penală supusă verificării judecătorului, nu va urma același traseu procedural ca în cazul „filtrului” de legalitate prevăzut în cazul rechizitoriului de către art. 342 C.proc.pen., adică în cazul procedurii propriu zise de cameră preliminară. În acest caz, judecătorul va analiza cererile și excepțiile invocate în cuprinsul considerentelor încheierii și, în cazul în care le va găsi întemeiate va putea respinge cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, cu consecința întoarcerii dosarului la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Pe de altă parte, în toate cazurile în procedura jurisdicțională de verificare a soluției de renunțare la urmărirea penală, legiuitorul nu a recunoscut judecătorului competența funcțională de a dispune începerea judecății în cauzele în care soluția de renunțare la urmărirea penală a fost dispusă față de un inculpat, spre deosebire de procedura plângerii împotriva soluțiilor de clasare unde, în anumite condiții, o astfel de soluție este reglementată expres în art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. c) C.proc.pen.
Judecătorul de cameră preliminară tranșează cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală formulată de procuror prin încheiere motivată definitivă, care este dată și pronunțată în camera de consiliu. După deliberare, este obligatorie întocmirea minutei hotărârii în două exemplare originale.
2.2. Soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară.
Deliberând asupra cererii procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală, indiferent de stadiul urmării penale – in rem sau in personam (cu suspect și/sau inculpat), judecătorul de cameră preliminară poate dispune prin încheiere definitivă următoarele soluții:
a) admite cererea procurorului și confirmă soluția de renunțare la urmărirea penală, constatând că soluția este legală și temeinică.
b) respinge cererea procurorului, desființează soluția de netrimitere în judecată și trimite motivat dosarul la procuror pentru:
b.1.) completarea urmăririi penale începută in rem și, după caz, începerea urmăririi penale in personam – față de suspect (caz de reluare a urmăririi penale)
Această soluție poate fi dispusă atunci când judecătorul constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C.proc. pen., respectiv atunci când procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru o infracțiune care a avut ca urmare moartea victimei sau pentru care legea prevede pedepsa închisorii mai mare de 7 ani (maximul special prevăzut în norma de incriminare), sau dacă din evaluarea de către judecător a probelor administrate în dosarul de urmărire penală acesta apreciază motivat că există un interes public real pentru urmărirea faptei (de pildă, în cazul unei infracțiuni contra patrimoniului, prejudiciul este unul ridicat iar ancheta organelor de urmărire penală este incompletă).
De asemenea, dacă din probele administrate în dosar rezultă că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvâșit fapta pentru care anterior s-a început urmărirea penală in rem, iar această persoană este identificată sau identificabilă însă organul de urmărire penală nu a început urmărirea penală față de aceasta, judecătorul de cameră preliminară poate trimite cauza la procuror pentru a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam. Judecătorul de cameră preliminară nu are competența funcțională de a dispune el începerea urmăririi penale, acest atribut aparținând exclusiv organului de urmărire penală conform art. 305 C.proc.pen.
În acest caz, în literatura de specialitate s-a arătat că reprezintă o eroare legislativă dispoziția cuprinsă în art. 318 alin. 15 lit. a) C.proc.pen. care prevede posibilitatea trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, deoarce legiuitorul nu a ținut cont că soluția de renunțare la urmărirea penală poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale in rem, astfel cum rezultă și din interpretarea art. 314 alin. 1 lit. b) C.proc.pen., modificat prin O.U.G. nr. 18/201612.
Opinia poate fi acceptată dacă avem în vedere că textul legal menționat nu distinge, însă credem totuși că intenția legiuitorului a fost alta: referindu-se la trimiterea cauzei la procuror pentru a „începe … urmărirea penală” credem că legiuitorul a avut în vedere ipoteza obligării procurorului de a începe in personam urmărirea penală, subînțelegând că urmărirea penală in rem a fost deja începută în dosar, anterior, de către organul de urmărire penală. Această interpretare are la bază și faptul că, în principiu, începerea urmăririi penale in rem are loc automat, dacă actul de sesizare îndeplinește condițiile de fond și de formă esențiale și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. 1 C.proc.pen.
b.2.) punerea în mișcare a urmării penale față de suspect, care devine inculpat și completarea urmăririi penale (caz de reluare a urmăririi penale);
Pe lângă constatarea situațiilor indicate la punctul b.1.), soluția analizată poate fi dispusă în ipoteza în care judecătorul apreciază că există probe din care rezultă că o anumită persoană – suspectul – a săvâșit o infracțiune și față de acesta a fost începută urmărirea penală in personam, dispunând totodată continuarea urmării penale. În acest caz, după reluarea și completarea urmăririi penale, procurorul va putea dispune din nou renunțarea la urmărirea penală – față de inculpat, dacă va constata îndeplinite condițiile art. 318 C.proc.pen. În caz contrar, procurorul va dispune emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată a inculpatului dacă, desigur, până la dispunerea soluției nu devine inciden vreun impediment dintre cele prevăzute de art. 16 C.proc.pen. Judecătorul de cameră preliminară nu are competența funcțională de a dispune el punerea în mișcare a acțiunii penale, acest atribut aparținând exclusiv procurorului conform art. 309 C.proc.pen.
În ambele ipoteze analizate anterior, judecătorul nu poate schimba încadrarea juridică a infracțiunii reținute de procuror, și nici nu poate dispune redeschiderea urmării penale. În urma desființării soluției de renunțare la urmărirea penală, dispoziția redeschiderii urmării penale se va dispune de către procuror în condițiile legii și nu este supusă unei noi confirmări judecătorului de cameră, procedura prevăzută de art. 335 alin. 4 C.proc.pen. nefiind aplicabilă în acest caz.
Judecătorul de cameră preliminară este obligat să motiveze în fapt și în drept soluția de trimitere a cauzei la procuror, indicând expres în considerentele hotărârii faptele și împrejurările ce urmează a fi lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate de către organele de urmărire penală.
Procurorul are obligația de a ține cont și de a se conforma încheierii judecătorului de cameră preliminară, cu excepția ipotezei în care între momentul rămânerii definitive a hotărârii și data primirii dosarului de către parchet, au apărut împrejurări noi care impun adoptarea unei soluții de clasare (de pildă, intervine decesul suspectului/inculpatului). Astfel, procurorul este obligat să procedeze la administrarea probelor indicate de judecător ca fiind necesar a fi administrate pentru completarea urmăririi penale, cu excepția situației în care acest lucru nu mai este obiectiv posibil (de pildă, un martor ce trebuia audiat a decedat sau este plecat în străinătate și nu i se cunoaște noua adresa).
c) respinge cererea procurorului, desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea cauzei.
Reglementată în art. 318 alin. 15 lit. b) C.proc.pen., soluția legislativă analizată preia practica judiciară cuprinsă în Decizia nr. 33/201513 a Înaltei Curți având ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv în Decizia nr. 733/201514 a Curții Constituționale.
Astfel, trimițând la argumentele cuprinse în Decizia nr. 44/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie15, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a apreciat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) C.proc.pen. trebuie interpretate în sensul că atunci când există o urmărire penală completă judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare.
Excluderea posibilităţii de a se schimba soluţia de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, în ipoteza unei urmăriri penale complete, atunci când constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală obligă practic judecătorul de cameră preliminară să respingă plângerea împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală conform art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală. Procedându-se în acest mod, Înalta Curte a arătat că soluţia de renunţare la urmărirea penală ar fi practic exclusă de la controlul judecătoresc, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/199716, cât şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este garantat accesul liber la justiţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, în condiţiile garantării dreptului la un proces echitabil.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 733/2015 având ca obiect verificarea constituționalității dispozițiilor art. 341 alin. 6 lit. c) C.proc.pen., în care a statuat că accesul la justiție al persoanei care a avut calitatea de suspect, deși consacrat expres de art.340 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu este unul efectiv, din moment ce, în ipoteza în care urmărirea penală este realizată complet, însă a avut loc o apreciere eronată a probelor, plângerea formulată împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală, prin care se invocă unul din temeiurile de drept care atrag pronunțarea unei soluții de clasare, nu poate fi soluționată favorabil. Astfel, interesele legitime ale suspectului față de care procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală nu pot fi apărate în justiție în mod efectiv, întrucât soluția prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, deși este o modalitate de înfăptuire a justiției, nu poate fi cenzurată de judecător în vederea restabilirii intereselor legitime încălcate.
Prin urmare, în cazul în care în urma cererilor persoanelor citate, ale procurorului sau din oficiu se constată că este incident vreunul dintre impedimentele prevăzute în art. 16 alin. 1 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară va desființa soluția de renunțare la urmărirea penală și va dispune clasarea cauzei în funcție de temeiul de clasare incident în speță, în ordinea cronologică stabilită în dispoziția legală menționată.
Bibliografie:
1 PUBLICARE: lucrare prezentată în cadrul conferinței „Aspecte controversate generate de modificările legislative recente” ce a avut loc în 21.10.2016, la Institutul de cercetări juridice al Universității Valahia din Târgoviște (articolul urmează a fi publicat în volumul lucrărilor conferinței – următorul număr al revistei bianuală Valahia University Law Study)] (confirmat – până în prezent nu am primit un exemplar al revistei)
2 Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de procedură penală, a intrat în vigoare în data de 1 februarie 2014 și a fost publicată în M.Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, suportând ulterior mai multe modificări legislative.
3 Pentru o prezentare a similitudinilor între instituția renunțării la urmărire penală și cea prevăzută în art. 181 C.pen. 1968, a se vedea N. Volonciu, S. Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat, Ediţia a II-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 836.
4 Publicată în M.Of. nr.240 din 31 martie 2016.
5 După pronunțarea Deciziei nr. 23/2016, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă o altă sesizare de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 318 C.proc.pen., prin Decizia nr. 90 din 23.02.2016, publicată în M. Of. nr. 315 din 25.04.2016.
6 În literatura de specialitate s-a arătat că verificarea acestei soluții de netrimitere în judecată va putea fi realizată și de adjunctul procurorului ierarhic superior, numai în cazul absenței obiectiv justificate sau a imposibilității exercitării funcției de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția de netrimitere în judecată. A se vedea, Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală, Ediţia a 3-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p.. 136
7 Acest drept a fost introdus prin O.U.G. nr. 18/2016 și reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 25 octombrie 2012, de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.
8 A se vedea în acest sens, Mihail Udroiu, op. cit., p. 138.
9 Dacă cererea de confirmare a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară de la o instanță necompetentă, acesta va dispune prin încheiere definitivă declinarea de competență în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței competente în primă instanță în raport de infracțiunea și, după caz, persoana cu privire la care procurorul a dispus renunțarea la urmărire penală a cărei confirmare se solicită.
10 În cazul în care în cauză există suspect/inculpat, altfel renunțarea la urmărirea penală putând fi dispusă și în cazul în care urmărirea penală este începută numai in rem (concluzie care se poate deduce din interpretarea per a contrario a art. 318 alin. 3 C.proc.pen.) și, în ciuda eforturilor depuse de organele de urmărire penală, nu a fost depistat autorul infracțiunii.
11 Pentru o opinie în sens contrar, a se vedea Mihail Udroiu, op. cit., p. 141.
12 A se vedea în acest sens, Mihail Udroiu, op. cit., f. 142-143.
13 Publicată în M.Of. nr. 36 din 19 ianuarie 2016.
14 Publicată în M.Of. nr. 59 din 29 ianuarie 2016.
15 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009. Prin Decizia penală nr. 44/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a decis că, în cazul plângerii formulate în baza art. 2781 din Codul de procedură penală anterior de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) din Codul de procedură penală.
16 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!