Românii – în topul plângerilor către Cedo

Potrivit statisticilor disponibile la finele lunii noiembrie, românii se situează pe locul 5 în topul țărilor cu cele mai multe plângeri pendinte în fața CEDO. Din totalul de 71.600 de plângeri aflate pe rolul Curții, 3.300 vin din partea românilor.

Aceste statistici arată numeroasele probleme încă existențe în sistemul judecătoresc românesc, cele mai des întâlnite în plângeri fiind referitoare la durata procedurilor judiciare, neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive, condițiile de detenție, echitatea procedurilor judiciare și caracterul eficient al anchetelor penale.

Numărul cerererilor soluționate însă de Curte anul acesta este mai mare, majoritatea covârșitoare din acestea fiind respinse pe motive de inadmisibilitate, a lipsei interesului reclamantului în menținerea plângerii sau a realizarea unei înțelegeri amiabile între partea reclamantă și statul român. Potrivit unor date ale MAE, anul acesta CEDO a emis 73 de hotărâri în cazuri contra României, 71 dintre ele soluționandu-se prin condamanarea statului la plata unor despăgubiri pentru încălcarea uneia sau mai multor dispoziții din Convenție. Cuantumul total al despăgubirilor plătite în anul 2014 de Ministerul Finanțelor Publice persoanelor care au câștigat procesele în fața Curții Europene este de aproximativ 10 milioane de lei.

Cifrele de la sfârșitul anului 2013 ne arată un număr mai mare de cazuri pendinte, 99.900 dintre care 6.150 fiind îndreptate împotriva României. Deși numărul de cereri introduse este aproximativ egal cu cel de anul trecut, Curtea a reușit să soluționeze un număr mai mare in acest an. În 2013, au fost pronunțate un număr de 88 de hotărâri ce vizau România, dintre care 83 s-au soldat cu condamnări, suma totală a despăgubirilor ridicându-se la peste 8 milioane de lei.

Related articles