Statul ideal vs. statul atipic- Concurs SNSPA

În urma înscrierii la concursul naţional adresat liceenilor şi organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice- SNSPA, am decis scrierea unui eseu, sub coordonarea domnului profesor Bogdan Ionescu, de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, Piteşti,  pe tema statului ideal, întrucât nu de puţine ori fiecare dintre noi am fost puşi în postura de a desconsidera statul în care trăim, cauzele fiind multiple, neavând sens o enumerare a acestora în cele ce urmează. Din motive ce ţin de amploarea lucrării, prezentarea acesteia va fi făcută pe site structurat, în trei părţi, după cum urmează: partea I ( Statul ideal vs. statul atipic), partea a II-a ( Educaţia, Finanţele şi Justiţia statului atipic) şi partea a III-a ( Forma de guvernământ, consideraţii finale).
Cu toţii ne-am dori să trăim într-o lume în care să nu existe infracţiuni, în care oamenii să fie mai buni, în care să fim cu toţii egali în drepturi şi , în final, să trăim într-o lume care aduce beneficii tuturor. Ne referim aşadar la un stat ideal, dar care rămâne doar o ficţiune, ceva la care putem visa zi şi noapte.

Având în vedere conotaţia cuvântului “stat”, putem lua în considerare o relaţie de sinonimie între acest cuvânt şi cel de “ţară”. Prin urmare, un stat ideal presupune, inevitabil, o ţară ideală, însă, din dorinţa de a rămâne în sfera realismului, nu putem trata această temă decât ca pe o utopie.
Toate formele de guvernământ cunoscute, fie că ne referim la monarhie în toate înţelesurile sale: absolută sau constituţională, fie că ne referim la republică, luând în considerare toate formele ei: parlamentară, semiprezidenţială sau prezidenţială, au demonstrat de-a lungul anilor că au atât puncte forte, cât şi puncte slabe. Însă, pentru a ne apropia cât mai mult de tema lucrării de faţă, se impun câteva precizări:

i) trebuie avut în considerare faptul că statul este o ficţiune juridică, o noţiune abstrată;
ii) deşi ceva imperceptibil, statul exercită o anumită putere, definită de unii autori prin termenul de suveranitate, înţeleasă prin intermediul a două accepţiuni: suveranitate internă ( aptitudinea puterii de stat de a-şi impune comandamentele tuturor peroanelor şi grupărilor umane de pe teritoriul său, fără a putea fi mărginită în libertatea ei de acţiune de o autoritate superioară sau concurentă) şi suveranitate externă ( însuşirea autorităţii publice de a reprezenta statul în raporturile sale cu alte subiecte de drept internaţional în condiţii de egalitate şi fără alte ingerinţe)(1) ;
iii) nu putem ignora faptul că democraţia a prevăzut dintotdeauna faptul că poporul este cel care deţine puterea politică, prin urmare suveranitatea aparţine poporului, principiu regăsit în multe dintre constituţiile ţărilor democratice. Poporul nu-şi poate exercita direct puterea sa, motiv pentru care creează organele de stat. Aşadar, statul apare ca o formă insituţionalizată a puterii poporului. El trebuie să-şi exercite sarcinile în limitele stabilite de Constituţie.(2)

Fără intenţia de a formula o prelegere de drept constituţional, atunci când facem referire la un stat este necesar să scoatem în evidenţă ceea ce Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului de la 1789 prevedea: “Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”. Luând în considerare toate aceste elemente, în continuare vom încerca să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să renunţăm la utopicul stat ideal şi să creionăm unul atipic, o cetate a cărei forţă să rezide în fermitatea cu care se aplică şi se respectă principiile juridice şi se responsabilizează cetăţenii încă de la cea mai fragedă vârstă.

Punem accent pe principii juridice întrucât fără astfel de norme nu am putea fi în prezenţa unui stat, ci doar a unei comunităţi care nu ar avea organizare, economie, care nu s-ar putea dezvolta, iar în cele din urmă ar dispărea, ar fi absordită de către entităţi care au adoptat astfel de norme.
Încheiem tema statului ideal, pentru a putea continua cu prezentarea statului atipic, printr-o reflecţie a lui Blaise Pascal tocmai din dorinţa de a evidenţia faptul că un stat, pentru a avea mai multe plusuri decât minusuri, trebuie să formeze o justiţie puternică: “Este drept că ceea ce-i just să fie urmat; este necesar ca cel mai puternic să fie ascultat. Justiţia fără forţă e neputincioasă; puterea fără justiţie este tiranică. Justiţia fără forţă este contestată pentru că există întotdeauna oameni răi; forţa fără justiţie este condamnabilă. Prin urmare, trebuie să punem la un loc justiţia şi forţa şi pentru aceasta să facem ca ce-i drept să fie puternic şi ce-i puternic să fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaşte fără nicio discuţie. Deci n-avem decât să dăm putere justiţiei. Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept”.

Statul atipic

Ţinând cont de faptul că statul atipic nu îşi propune să fie unul ideal, ci doar unul care oferă cetăţenilor un ambient propice dezvoltării, trebuie evitate încă de la început două extreme între care se încadrează societatea românească, dar nu numai. “La o extremă sforăituri naţionaliste şi declaraţii patriotard-belicoase din clasa << sunt mândru că sunt român şi să ne mai lase ăştia-n pace, că doar nu suntem colonia lor >>. La cealaltă extremă , resemnarea cioraniană că trăim în mahalaua istoriei, măcinaţi de eşec, complexe şi provincialism”. (3) Astfel, statul atipic este unul lipsit de prejudecăţi, care-şi învaţă istoria, dar nu rămâne ancorat în ea, care îşi aplică politica în scopul propriei dezvoltări şi nu al dezvoltării “reprezentantului alegătorilor care absentează protestând că programul de legiferare are loc în timpul programului lui de somn”.(4)

Statul pe care dorim să-l creionăm nu poate fi decât unul care are ca piloni de sprijin cele mai puternice principii juridice:
i) egalitatea în drepturi şi obligaţii a tuturor cetăţenilor;
ii) apărarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului precum: libertatea, proprietatea, siguranţa şi rezistenţa la oprimare;
iii) egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi imunităţi;
iv) libertatea de exprimare, libera comunicare a gândurilor şi a opiniilor;
v) respectarea regulilor de drept internaţional public, astfel statul atipic nu va întreprinde niciun război în vederea cuceririi şi nu-şi va folosi niciodată forţele împotriva libertăţii vreunui popor;
vi) contribuirea cetăţenilor la cheltuielile privitoare la organizarea şi funcţionarea statului, având în vedere că banii bugetului de stat se află la baza serviciilor pe care un stat este în măsură să le pună la dispoziţia comunităţii. Astfel, un volum redus al banilor publici şi/sau o gestionare deficitară a administrării şi utilizării acestora se va reflecta imediat în gradul de dezvoltare a infrastructurii, nivelului pensiilor, asistenţei sociale în general, în tipul şi calitatea investiţiilor publice ş.a.(5) ;
vii) protejarea cetăţeanului de către statul al cărui resortisant este împotriva abuzurilor altor state.

Acestea sunt doar câteva dintre principiile evidenţiate în constituţiile celor mai democratice state ale lumii, regăsindu-se de asemenea în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 26 august 1789, ori în preambulul Constituţiei Franţei din 27 octombrie 1946. Am pus accent pe dezvoltarea constituţională a statului atipic din dorinţa de a nu ne lăsa pradă tentaţiei de a desconsidera constituţia şi principiile de natură morală sau juridică încorporate, considerându-le o “logoree fără relevanţă”, “ o pierdere de vreme atunci când promite chestiuni generale, chiar dacă promisiunile sunt OK în sine”. (6)

Tocmai de aceea, o conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa legii fundamentale se impune cu precădere într-un stat atipic, întrucât în cele tipice, în special cel în care trăim, oamenii nu primesc minima educaţie în acest sens. Sunt cetăţeni care ajung la vârsta de 18-19 ani fără să ştie cum arată o constituţie în formă materială, nemaivorbind despre faptul că nu i-au citit nici măcar o dată prevederile. Un sistem tipic în care educaţia juridică a unei persoane se limitează la o oră pe săptămână de educaţie civică în clasa a 7-a nu numai că nu este performant, dar nu este nici sănătos. Din acest motiv se întâmplă ca un stat tipic să fie asemenea unui maidanez “ când simpatic, când jigărit, când inteligent, când nătâng, când exasperant, când şarmant, când jucăuş, când arţăgos, activ adesea, dar mai cu seamă leneş, căutând câteodată mărgăritare printre gunoaie, insolit şi şmecher, credincios şi neloial, jelindu-şi şi doinindu-şi soarta în lungi bocete canine, chefliu şi mucalit, pescuind cu umbrela când Dâmboviţa dă peste maluri şi apoi furând sacul cu nisip din digul de protecţie, în speranţa că sacul îi e propria căciulă. Spre deosebire de labradori, rottweileri şi ciobăneşti germani, maidanezul nostru are o calitate: e descurcăreţ. Ce-i lipseşte însă sunt pedigriul şi rasa”. (7)

Avem astfel în faţa noastră radiografia perfectă a statului tipic, nuanţând calităţile şi mai ales defectele sale, defecte pe care vom încerca să le înlăturăm în cele ce urmează şi să le minimalizăm consecinţele atunci când facem referire la statul atipic. În cele din urmă, la o proiectare a statului nostru atipic trebuie avute în vedere trei mari coordonate şi anume: politica în domeniul educaţiei, politica în domeniul finanţelor şi politica în domeniul justiţiei. Fără a încerca să excludem celelalte domenii din viaţa socială, considerăm că o bună organizarea şi funcţionare a celor trei amintite mai sus poate constitui o influenţă considerabilă asupra domeniului sănătăţii, infrastructurii, locurilor de muncă, asigurărilor sociale, pensiilor ş.a.m.d.

Pentru a citi partea a II-a a proiectului, click aici.


(1) Ştefan Deaconu, Instituţii politice, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 14

(2) Ibidem.

(3) Florentin Ţuca, România (mai)daneză, Contributors.ro, 16 ianuarie 2013

(4)Florentin Ţuca, Gâlceava cu juristul din mine, Dilema Veche, nr. 440, 19-25 iulie 2012

(5) Monica Amalia Raţiu, Drept financiar public. Drept bugetar, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013

(6) Cristian Ghinea, Dreptul constituţional la hârtie igienică groasă, Dilema Veche, nr. 475, 21-27 martie 2013

(7) Florentin Ţuca, România (mai)daneză, Contributors.ro, 16 ianuarie 2013

Bianca Savu

Bianca Ioana Savu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "I.C. Brătianu", Piteşti şi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment