Supremația Constituției, principiul legalității și incidența acestora asupra izvoarelor dreptului penal și procesual penal

Studiu realizat de conf.univ.dr. Silviu-Gabriel Barbu și jud. Vasile Coman și preluat de pe Juridice.ro

Aspecte introductive

Făcând o analiză în corelare între articolul 15 din Constituție[1] și mai multe texte constitutionale, expuse în cele ce urmează, suntem în fața unei certitudini afirmând că nu este posibil ca acte normative cu forță juridică inferioară legii să determine modificarea unor acte normative cu putere de lege sau să adauge la acestea, opinie unitară în doctrina de drept constituţional și jurisprudența Curtii Constituționale.

Extinderea prin analogie a categoriei juridice denumită „amenințări la securitatea națională”, cuprinsă și definită în Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, la infracțiuni de drept comun, adică infracțiuni ce nu se regăsesc reglementate în legislația specială a securității nationale, a generat consecința eludării dispozițiilor procedurale de drept comun cuprinse în Codul de procedură penală, respectiv a condus la ignorarea principiilor constituționale și convenționale ce guvernează principiul supremației legii fundamentale, supremației legii în general, cel al respectării riguroase a ierarhiei normelor juridice. În plan practic, în activitatea organelor judiciare, s-a instituit o metodologie de lucru foarte discutabilă și vizibil îndepărtată de la regulile constituționale și de la litera și spiritul legii procesual penale, caracterizată de obținerea în acest cadru criticabil și incorect din punct de vedere constituțional și legal a unor probe ce se administrează în procesul penal, precum cele derivate din mandatele de supraveghere tehnică speciale de siguranță natională, cele cu durată inițială de 6 luni.

Pe de altă parte, într-un context în care principiul loialității instituționale este adesea utopie sau pur și simplu uitat, este nevoie de mai multă claritate a legii, chiar dacă ea devine exhaustivă până la depășirea unor tipare clasice ale gradului mai mare de generalitate specific legilor. Astfel, chiar dacă legea penală nu poate avea o precizie absolută, uneori este necesar ca legiuitorul să elaboreze, să adopte, respectiv să aducă modificari legilor în așa fel încât să rezulte texte de lege foarte precise, clare, larg acoperitoare de ipoteze și previzibile în ce privește aria și limitele de reglementare, adică să conțină noțiuni neechivoce și cât mai precise, detaliate, norme juridice a căror interpretare și aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul din partea oricăror autorități sau instituții publice cu caracter judiciar ori administrativ, fie că ele sunt sau nu menționate în Codul de procedură sau în legi speciale ce conțin norme de natură procedurală.

1. Principiul supremației Constituției și ierarhia actelor normative

În articolul 1 alin. (5) din Titlul I („Principii generale”) din Constituția României este consacrat în termeni generali principiul legalității, prevăzându-se că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, o altă prevedere constituțională cu deplină relevanță în materie fiind este cea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Constituție, care consfințește că „Nimeni nu este mai presus de lege”. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră de asemenea principiul legalitatii prin regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii”.

Puteți citi studiul integral pe site-ul Juridice.ro

Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și intră în responsabilitatea exclusivă a acestora.