Taxele judiciare de timbru în România, Germania, Italia, Anglia, Spania

aprilie 27, 2015 7019 views Diana Buzoianu

În 2013, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 80 privind taxele judiciare de timbru. Această ordonanță a avut ca motivație principală adaptarea sistemului taxei de timbru la noul Cod Civil și noul Cod de procedură civilă, legea aplicată anterior fiind adoptată în anul 1997. Așadar, trebuiau luați în calcul factori precum indicele inflației, noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților etc.

În România, conform art. 1 din această ordonanță: acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Așadar, regula este aceea a aplicării unei taxe de timbru, excepția fiind aceea a netaxării.

Taxa de timbru are un caracter universal, asta însemnând că ea trebuie plătită de către toate persoanele fizice și juridice, taxa reprezentând plata serviciilor prestate de instanțe. Există, într-adevăr, cazuri mentionate în ordonanța nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, situații în care persoanele fizice pot beneficia de scutiri, eșalonări sau de amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. De asemenea, o altă caracteristică a acestor taxe este caracterul anticipat, determinarea cuantumului taxei pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată făcându-se de către instanța de judecată. În România, această taxă de timbru se stabilește în funcție de criteriul obiectului actiunii, și anume dacă acesta este sau nu evaluabil în bani.

S-au ridicat numeroase excepții de neconstituționalitate privind ordonanţa nr. 80/2013, mai ales din perspectiva încălcării art. 21 din Constituție, fiind evidentă majorarea cuantumului taxelor de timbru față de legea anterioară.

Cu toate acestea, Curtea Constituțională a statuat, nu o singură dată, constituționalitatea acestei ordonanțe de urgență. Astfel, prin decizia nr. 75/2014 Curtea a explicat că aceste taxe sunt incluse în art. 56 din Constituție, cetățenii fiind obligați la plata acestora. Astfel ,,cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire” vor participa cetatenii.

În decizia nr. 45/2014 Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit a) din ordonanța de urgență. Astfel, deși noua taxa de timbru este de 25 de ori mai mare ca taxa anterioară, s-a stabilit ca accesul liber la justiție nu este încălcat. Deși acesta este un drept fundamental, asta nu înseamnă că nu pot exista condiționări care să ducă la acoperirea unor cheltuieli necesare realizării serviciilor în cauză, precum și la descurajarea cererilor abuzive din partea cetățenilor. Mai mult decât atât, există o garanție a accesului la justiție în chiar dispozițiile ordonanței, și anume art. 42 care stabilește posibilitatea instanței de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări. Curtea a mai statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

A fost citată și jurisprudența CEDO, în care se stabilea că o caracteristică a principiului liberului acces la justiei faptul că acesta nu este un drept absolut( cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 28 mai 1985). ,, Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. “

Au existat, însă, și cazuri în care CEDO a admis acțiuni împotriva României, acțiuni ce aveau ca obiect limitarea accesului la justiție din cauza taxelor de timbru mult prea mari. Exemple care merita sa fie mentionate în acest sens ar fi cazurile Rusen c România(2009) sau Iorga c România( 2007) in cadrul carora CEDO a stabilit că o taxa de timbru egală sau mai mare decât venitul unei părți nu respectă principiul proporționalității, fiind, așadar, excesiva.

Rămâne de văzut în practică care va fi eficiența cuantumurilor stabilite în momentul de față prin ordonanța de urgență nr. 80/2013, dacă aceasta reprezintă sau nu o piedică în calea accesului la justiție sau dacă jurisprudența Curții Constituționale în acest domeniu se va fi una unitară și de acum înainte.

În ceea ce privește alte state europene, trebuie, de asemenea, menționat și aici trendul ascendent al cuantumurilor taxelor de timbru. Cu toate acestea, trebuie explicat faptul că aceste taxe nu se apropie de valoarea reală a serviciilor oferite. Astfel, nu se poate vorbi de un caracter proporțional între cele două variabile.

În Italia, actul juridic care stabilește costurile necesare pentru a depune o cerere este decretul prezidențial nr. 115 din data de 30 mai 2002. Acesta stabilește sumă standard pentru acțiunile civile, dar pune mai ales accentul pe ajutorul legal pe care îl poate cere o persoana care îndeplinește anumite condiții stabilite, persoană care, astfel, nu va mai plăti sau va plăti doar în parte taxa de timbru. Dintre statele din Uniunea Europeană se poate spune că sistemul Germaniei se aproprie de sistemul României din domeniul taxelor de timbru. Astfel, în ambele state criteriul luat în seamă la calcularea taxei de timbru este valoarea obiectului acțiunii.

În Anglia există un așa numit ,,sistem de renuntare” care stabilește situațiile în care o persoană este scutită de aceste taxe de timbru. Cu toate acestea, la începutul acestui an, guvernul britanic a anunțat creșterea valorilor taxelor de timbru. Astfel, într-un raport încheiat la finele lunii decembrie Civil Justice Council(CJC) a răspuns Ministerului Justiei arătându-și neîncrederea față de propunerea creșterii acestor taxe. Astfel, CJC s-a aratat extrem de îngrijorat cu privire la măsura ce prevedea ca pentru cazurile care depășesc 10.000 A£ taxa de timbru să fie aceea de 5% din valoarea obiectului acțiunii. S-a arătat că o astfel de măsură ar limita accesul la instanțele de justiție și ar reprezenta o inegalitate pentru diversele clase sociale ajungându-se la efecte adverse disproporționale pentru micii antreprenori.

În Spania, în anul 2012 a fost adoptat un act juridic nr. 10/2012 care privea majorarea taxelor de timbru, acestui act normative fiindu-i într-un timp foarte scurt contestată constituționalitatea. Astfel, la data de 21 noiembrie 2012 o instanță specializată pe dreptul muncii a dat o decizie în acest sens, menționând neconcordanța acestui act cu legislația europeană. Considerând prioritară aplicarea legislației comunitare, judecătorul din cazul respectiv nu a aplicat noile taxe pe care le înțelegea că fiind contrare Directivei 93/13/EEC precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Pentru a putea, însă, să fie declarată neconstituțională legea va trebui să ajungă să fie analizată în fără Curții Constituționale a Spaniei.

Exemple din legislațiile altor state europene pot continua, însă ceea ce este important de observat este faptul că, în esență, aceleași probleme se regăsesc la nivelul majorității statelor eurpene. Acolo unde există sistemul taxelor de timbru va exista întotdeauna problema găsirii unui echilibru perfect între posibilitățile cetățenilor, pe de o parte, și cheltuielile publice necesare pentru realizarea serviciilor publice, pe de altă parte. Găsirea soluției perfecte nu se va putea realiza niciodată, însă ,ținându-se cont de numeroși factori, se vor putea creea sisteme mai mult sau mai puțin eficiente.

Bibliografie: