The Rule of Law și puterea discreționară
Articol redactat de Larisa-Cătălin Ionescu, avocat în cadrul Baroului București și doctorand în cadrul Facultății de Drept a Universității din București
Statul de drept îi inspiră pe filosofii dreptului datorită potențialului său metafizic de a susține idealul de libertate. De asemenea, atrage cercetătorii în domeniul social și politic ca indice al unității sociale și al guvernării legitime. Statul de drept contrastează cu puterea arbitrară ilegitimă. El este considerată un ideal politic, care se materializează în statul democratic guvernat de lege.[1]
Legea domnește ca o condiție a priori a puterii politice. Statul instaurează domnia legii, care, pe cale de consecință, condiționează acțiunile statului de respectarea limitelor sale. Rolul legii în procesul de formare al statului a fost supus unor controverse, însă, este de netăgăduit că acesta este legat de suveranitatea poporului ca sursă de drept. Suveranitatea a fost definită în mod tradițional ca un atribut al statului, absolut și perpetuu, așa cum explică Jean Bodin în Les six livres de la République (1993), și indivizibilă, potrivit lui Thomas Hobbes în Leviathan (1651), pentru a se referi la capacitatea sa de a păstra un control intern deplin și o independența externă, adică dreptul statului de a exercita autoritatea supremă pe teritoriul său și de a controla accesul la acesta.[2]
Conceptul de stat de drept coagulează în jurul său mai multe caracteristici, mecanisme sau dimensiuni care îi susțin existența. Dintre acestea amintim: respectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat; claritatea și previzibilitatea legii; asigurarea drepturilor fundamentale ale indivizilor și a valorilor inerente democrației.
Statul de drept este incompatibil cu exercitarea puterii în mod arbitrar. Prin putere arbitrară ne referim, în principal, la puterea unei autorități de a acționa după propria apreciere fără a fi condiționată de limite legate sau de competențele unei altei autorități.
Ne putem întreba legitim dacă incompatibilitatea subzistă și în privința puterii discreționare sau dacă puterea discreționară implică, în mod necesar, arbitrariul autorității. Este evident că puterea discreționară ar putea echivala unei puteri arbitrare atunci când limitele puterii ar fi atât de largi încât deținătorii acesteia să poată face orice doresc, în orice mod doresc și oricând doresc, modul de exercitare al acesteia fiind capricios și imprevizibil. Sistemele totalitare încadrează deseori puterea autorităților în norme legislative care cuprind astfel de limite nemărginite.
Cu toate acestea, nu putem prezuma că puterea discreționară este, prin natura sa, nelimitată sau că aceasta nu ar putea fi încadrată normativ. Puterea discreționară este necesară autorităților unui stat în scopul guvernării, iar exercitarea puterii discreționare poate fi făcută și pentru multe scopuri legitime.[3]
Încadrarea tuturor formelor de exercitare a puterii statale în cadre juridice presupune deci interzicerea manifestărilor arbitrare, căci sunt situate în afara legii, dar permite și chiar implică manifestarea discreționară a puterii etatice în limitele oportunității care este prezervată fiecărei autorități publice, alături de competențele legate ce rezultă din respectarea strictă a principiului legalității. De altfel, un stat a cărui activitate ar fi legată prin reguli juridice este un concept irealizabil.[4]
În concluzie, ceea ce urmărește statul de drept este menținerea unui echilibru între puterea deținută de guvernanți și cea deținută de guvernați.[5] Într-o democrație guvernată de statul de drept, puterea este conferită de lege, nu de guvernanți. Legea creează posibilități, dar determină și limitele acestora, iar puterea discreționară a autorităților trebuie exercitată astfel încât aceasta să urmărească interese legitime.
Articolul a fost publicat în data de 04.07.2023 pe Juridice.ro: https://www.juridice.ro/693139/the-rule-of-law-si-puterea-discretionara.html.
[1] Belov M., Rule of law in crisis. Constitutionalism in a state of flux, Ed. Routledge, 2023p. 68.
[2] Coman R., The Politics of The Rule of Law in the EU Polity, Ed. Palgrave Macmillan, 2022p. 43
[3] Rosenfeld M., Sajó A., The Oxford handbook of comparative constitutional law, Ed. Oxford University Press, 2012.
[4] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, Ediția a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 7.
[5] Geert C., „A Democratic State Governed by the Rule of Law: What Does This Mean?.” Understanding the Rule of Law, Ed. Oxford: Hart Publishing, 2017, p. 16.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!