Repere teoretice și jurisprundențiale privind organizarea și funcționarea CCR. Practica CCR pe marginea legii nr. 47/1992 republicată

Articol realizat de Voșlovanu Cristiana-Loredana, voluntar în cadul ABCJuridic

În calitate de garant al respectării Constituției, Curtea Constituțională a României reprezintă o autoritate importantă în sistemul juridic al țării. Controlul constituționalității legilor s-a remarcat printr-o evoluție istorică sinuoasă, iar în prezent Curtea asigură, la mai bine de 30 de ani de existență, integritatea și coerența interpretării constituționale, jucând un rol central și în menținerea echilibrului între puterile statului. 

Actualitatea subiectului supus analizei este demonstrată, în primul rând, de responsabilitatea continuă a CCR de a veghea la respectarea Constituției, aceasta din urmă poziționându-se în vârful reglementărilor, iar coordonarea întregii legislații cu prevederile constituționale devine esențială într-o societate democratică. Totodată, deciziile acesteia au un impact semnificativ în ceea ce privește actele normative în vigoare și implicit asupra dinamismului relațiilor sociale. Nu mai puțin importantă, este atribuția CCR, dezvoltată pe cale jurisprudențială, de a asigura un echilibru între puterile statului. Totodată, societatea fiind supusă unei continue schimbări, Curtea trebuie își adapteze optica în conformitate cu acestea și, în consecință, să ofere interpretări adecvate ori soluții actuale unor situații juridice complexe. Pe de altă parte, în contextul în care încrederea în autoritățile statului este esențială, cunoașterea modului de organizare și funcționare a autorității de jurisdicție constituțională determină o înțelegere clară a procesului decizional și crește gradul de transparență și încredere publică. 

1. Evoluția istorică a controlului de constituționalitate în România 

În țara noastră, controlul constituționalității legilor și-a găsit consacrarea printr-o decizie încă din anul 1912. Într-un celebru caz cunoscut sub numele de „Procesul tramvaielor”, Înalta 

Curte de Casațiune și Justiție a confirmat hotărârea pronunțată inițial de Tribunalul Ilfov, stabilind competența instanțelor judecătorești de a examina concordanța legilor cu prevederile Constituției. Ulterior, legiuitorul constituant din 1923, apoi din 1938 au conferit competență Curții de Casație și Justiție, în Secțiuni Unite, de a aprecia asupra constituționalității, respectiv neconstituționalității legilor. Cu privire la controlul constituționalității legilor sub imperiul Constituției din 1965, articolul 43, care enumera atribuțiile principale ale Adunării Naționale, conferea acesteia dreptul exclusiv de a exercita controlul general al aplicării Constituției. 

Anul 1991, cel al intrării în vigoare al Constituției, care ulterior a fost revizuită, reprezintă un punct de referință în ceea ce privește existența Curții Constituționale având în vedere faptul că art.152 prevede că, „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Constituţiei, se înfiinţează Curtea Constituţională”. 

În luna iunie a anului 1992, au fost desemnați judecătorii primei Curți Constituționale care au avut mandate de 3, 6 și 9 ani. Acești judecători au fost numiți de către Președintele României, Camera Deputaților și Senat. Metoda de numire anterior amintită a fost concepută 

pentru a asigura o rotație la nivelul Curții Constituționale la fiecare interval de 3 ani, contribuind la menținerea independenței judecătorilor față de autoritățile care i-au numit. 

2. Organizarea Curții Constituționale 

În ceea ce privește structura și funcționarea CCR, normele substanțiale se regăsesc în articolul 142 din Constituția României republicată, în Legea nr. 47/1992 – privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în Legea nr. 124/2000 – privind structura personalului Curții 

Constituționale și deopotrivă în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. 

Curtea Constituțională se compune din judecătorii săi, președintele, Plenul Curții, personalul auxiliar, precum și din serviciile și compartimentele care îi sprijină activitatea. Așadar, potrivit Legiuitorului constituant, Curtea Constituțională este formată din 9 judecători, fiecare desemnat de autoritățile anterior amintite pentru un mandat fix de 9 ani, fără posibilitatea prelungirii sau reînnoirii. Prevederile constitutționale sunt reiterate dar și dezvoltate de legea anterior amintită. Astfel, articolul 7 din Legea organică a Curții prevede procedura care guvernează propunerea judecătorilor de către Parlament: „Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi”. 

Activitatea judecătorilor CCR debutează de la depunerea jurământului de credință care are loc într-un cadru solemn, urmând ca ei să își desfășoare mandatul cu independență și să fie inamovibili pe durata acestuia. Doctrina dezvoltă în repetate rânduri conceptele de independență și inamovibilitate și deopotrivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență amplă în care reamintește semnificațiile acestora, pe care le considerăm valabile și în subiectul supus analizei. Mai exact, într-o cauză (Luka împotriva României, Hotărârea din 21 iulie 2009) s-a enunțat că „pentru a stabili dacă o instanță poate fi considerată „independentă”, trebuie să se țină seama, printre altele, „de modalitatea de numire a membrilor săi și de mandatul acestora, de existența unor garanții împotriva presiunilor externe și de problema stabilirii dacă organismul prezintă o aparentă independență”. Pe de altă parte, inamovibilitatea asigură nu doar dreptul deținerii unei anumite funcții, ci și exercitarea acestui drept într-un loc specific, de unde judecătorul nu poate fi transferat decât în conformitate cu condițiile și procedurile stabilite de lege. 

La încheierea mandatului, fie din cauza expirării termenului, fie a imposibilității exercitării acestuia din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale primesc o sumă echivalentă cu 6 luni de indemnizație netă. La pensionare ori la recalcularea pensiilor anterior stabilite aceștia beneficiază de o pensie de serviciu reprezentând 80% din indemnizația brută lunară, impozitată conform legii. Cu privire la cele menționate anterior, Curtea a fost sesizată de către Avocatul Poporului pentru a se pronunța asupra constituționalității alineatului (2) al articolului 71 din Legea 47/1992. Autorul criticii susține faptul că se realizează o discriminare între judecătorii CCR. Curtea susține că pensionarii se află în situații obiectiv diferite în funcție 

de data pensionării, așa că textul criticat, care cere ca judecătorii Curții Constituționale să aibă această calitate la momentul pensionării, nu poate fi considerat discriminator. Cu toate acestea, s-a decis că „prevederile care fac obiectul excepției ridicate direct de Avocatul Poporului, sunt constituţionale în măsura în care se aplică judecătorilor Curţii Constituţionale care au exercitat această funcţie, indiferent de data pensionării.” 

Cu privire la președintele CCR, potrivit articolului 142 alin. (4), alegerea acestuia se realizează prin vot secret de către judecătorii Curții Constituționale, mandatul acestuia fiind de 3 ani. În completare, articolul 7 alin. (3) din legea organică indică faptul că în cazul în care niciun candidat nu obține majoritatea voturilor în primul tur de scrutin, se va desfășura un al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau, în cazul în care toți candidații obțin același număr de voturi, între aceștia, aleși prin tragere la sorți. Președintele are o serie de atribuții esențiale pentru buna funcționare a Curții Constituționale. Acestea includ coordonarea activității Curții și repartizarea cazurilor pentru a fi soluționate de către judecători. Totodată, el convoacă și prezidează ședințele în plen. În calitate de reprezentant oficial al Curții Constituționale, președintele interacționează cu autoritățile publice și alte organizații, atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, el are responsabilitatea de a constata încetarea mandatului judecătorilor și de a informa autoritățile care i-au numit pentru a completa posturile rămase vacante. 

Corpul magistraților-asistenți cuprinde prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți șefi, magistrații-asistenți și magistrații-asistenți stagiari, fiind plasat sub autoritatea președintelui Curții Constituționale. Atribuțiile magistraților-asistenți care ocupă funcții de conducere, precum și responsabilitățile celorlalți magistrați-asistenți sunt detaliate în cadrul Regulamentului de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale. Mai mult, este importantă de precizat asimilarea magistraților-asistenți de la CCR cu magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia fiind implicați în procesul de pregătire a documentației și în redactarea actelor emise de Curte, având posibilitatea de a fi consultați în cadrul deliberărilor, devenind aplicabile dispozițiile Legii 303/2004. 

Personalul auxiliar de specialitate și cel economic, administrativ și de serviciu sunt incluși în cadrul Secretariatului General al Curții Constituționale. Acest secretariat este condus de către un secretar general, a cărui poziție și remunerație sunt echivalente cu cele ale secretarilor generali ai Camerelor Parlamentului și secretarului general al Guvernului. În subordinea președintelui Curții Constituționale, secretarul general are sarcina de a asigura planificarea, organizarea și coordonarea eficientă a activităților din cadrul Secretariatului General. 

3. Funcționarea Curții Constituționale 

Unica autoritate de jurisdicţie constituţională din țara noastră are atribuții ridicate la nivelul legii fundamentale și care îi justifică acesteia caracterul politico-jurisdicțional. În completare, în textul Legii 47/1992 regăsim detalii importante relative la procedura jurisdicțională aplicabilă exercitării atribuțiilor CCR. 

Reglementând atribuțiile CCR, legiuitorul constituant alege să înceapă cu pronunțarea 

Curții cu privire la „constituționalitatea legilor înainte de promulgare, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei”. Legea organică dezvoltă procedura jurisdicțională aferentă acestei competențe. 

În ceea ce privește pronunțarea asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, Curtea urmează o procedură riguroasă, care este reglementată de articolele 27 și 28 din Legea de organizare și funcționare, republicată. 

O altă atribuție a Curții Constituționale este reprezentată de soluționarea excepției de neconstituționalitate. Așadar, Curtea Constituțională are, printre altele, atribuția de a pronunța decizii cu privire la excepțiile de neconstituționalitate aduse în fața instanțelor judecătorești sau a instanțelor de arbitraj comercial. Aceste excepții vizează aspecte de neconstituționalitate în legătură cu o lege, ordonanță sau o anumită prevedere dintr-un act normativ aflat în vigoare. În final, CCR se pronunță printr-o decizie care este definitivă și obligatorie, iar prevederile din actele normative afectate își încetează efectele juridice după 45 de zile de la publicarea acestei decizii. În această perioadă, Parlamentul sau Guvernul sunt responsabile să ajusteze legislația pentru a fi în concordanță cu prevederile constituționale, iar până atunci, aceste prevederi sunt suspendate de drept. În legătură cu prevederile articolului 29 alin. (1) și articolului 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, pe care le-am enunțat anterior, s-au formulat numeroase sesizări, aceasta fiind una dintre atribuțiile principale ale CCR. 

Cu titlu de exemplu, s-au pronunțat decizii în anul 2002, 2005, 2008, 2009 cu privire la care judecătorii Curții au respins în unanimitate excepțiile formulate însă, analizând jurisprudența în materie, se poate observa că în alte decizii pronunțate în anul 2001 și 2002 ,s-au formulat opinii separate care susțin că prin impunerea condiției din acest text legal pentru admiterea controlului de constituționalitate a posteriori doar asupra dispozițiilor legale care sunt în vigoare, se realizează o adăugire la prevederile constituționale, contrară spiritului acestora. Până la un anumit punct, instanța de jurisdicție constituțională aducea ca argument în respingerea excepțiilor faptul că nu au intervenit elemente noi, care ar putea să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în această materie a Curţii Constituţionale iar soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea. 

În anul 2011 are loc o schimbare de optică a CCR în ceea ce privește constituționalitatea aceluiași articol. Astfel, într-o Decizie, Curtea a explicat semnificația sintagmei „în vigoare” prevăzută de articolul 29, enunțând că jurisprudența sa constantă susține principiul conform căruia „textul supus controlului trebuie să fie în vigoare, deoarece aprecierea constituţionalităţii priveşte o lege sau o ordonanţă care există şi care produce efecte juridice”. Pe de altă parte, Curtea susține, de asemenea, că argumentul conform căruia „aprecierea constituționalității unor norme juridice care au încetat să mai existe ar contraveni rolului și funcțiilor sale, așa cum sunt stabilite de Constituție, precum și principiului neretroactivității legii”, este infirmat de realitate. În consecință, Curtea statuează că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „este constituţională în măsura în care se 

interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”. În sens contrar, argumentează Curtea, s-ar putea ajunge la concluzii dificil de acceptat în practică, prin aplicarea rigidă a sintagmei. Respectiv, s-ar întelege că instanţa de contencios constituţional „este în drept să garanteze supremaţia Constituţiei doar în ceea ce privește legile şi ordonanţele în vigoare, iar nu şi în raport cu cele care nu mai sunt în vigoare, chiar dacă în temeiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi ulterior”. Curtea Constituțională supraveghează și procedura pentru alegerea Președintelui României și validează rezultatele votului în conformitate cu prevederile legislației electorale. 

De asemenea, Curtea emite „avizul pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României”, „constatată existenţa împrejurărilor care justifica interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României”. Alte atribuții ale Curții se reflectă în judecarea contestaţiilor „care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic”, pronunţarea asupra „constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale”, verificarea îndeplinirii „condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni”, soluţionarea „conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice”, supravegherea respectării „procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia”. 

Nu mai puțin importantă este atribuția de a exercita controlul asupra constituționalității „regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului”. Această prevedere a făcut obiectul inițiativei de modificare în sensul de a se elimina competența CCR de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor autorităților anterior amintite. Ca urmare a acestei inițiative, a avut loc sesizarea CCR formulată de un număr 67 de deputaţi care susțineau, întemeiat, faptul că se ajungea în „situaţia în care un act juridic emis de o autoritate publică să nu mai poată fi controlat nici sub aspectul legalităţii şi nici al constituţionalităţii sale. Ca urmare, Parlamentul ar putea decide orice, inclusiv contrar Constituţiei, ceea ce este de neconceput”. În același sens, Curtea a declarant neconstituțională 38 Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale stabilind că 

Justiția constituțională se bazează pe statul de drept, iar atribuția de control constituțional nu poate fi considerată „excesivă” pentru Curtea Constituțională. Aceasta se integrează în mod inseparabil în mecanismul juridic pentru realizarea principiului separației și echilibrului puterilor într-un stat de drept, democratic și social. 

În plus față de cele menționate anterior, se impun anumite precizări referitoare la funcționarea propriu-zisă a Curții Constituționale. Astfel, Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale cuprinde aspecte relevante cu privire la funcționarea internă a acestei autorități. Fiind structurat într-un număr de 89 de articole, Regulamentul evidențiază prin capitolele sale, funcționarea CCR prin intermediul următoarelor componente reprezentative: Plenul şi preşedintele Curţii Constituţionale, Corpul magistraţilor-asistenţi, Compartimentele din structura Curţii Constituţionale aflate în subordinea preşedintelui, Compartimentele din structura Curţii Constituţionale aflate în subordinea sau în coordonarea prim-magistratului asistent, și 

Secretariatul general al Curţii Constituţionale. 

Regulamentul cuprinde un capitol distinct referitor la funcționarea CCR. În acest sens, prezintă relevanță faptul că, în cadrul instanței se întocmesc și păstrează registre de o importanță deosebită pentru desfășurarea activității. Cu privire la activitatea premergătoare ședinței de dezbateri, este important să menționăm că actele care sesizează Curtea sunt depuse la Compartimentul de Grefă, Registratură și Arhivă, unde, în aceeași zi, li se atribuie dată certă. Subsecvent, aceste acte sunt prezentate personal de către prim-magistratul-asistent președintelui Curții Constituționale. La primirea actului de sesizare, președintele Curții Constituționale emite o rezoluție datată, prin care desemnează judecătorul-raportor și magistratul-asistent, și, după caz, stabilește termenul pentru desfășurarea procesului. 

Şedinţele de judecată sunt publice, cu excepția cazurilor în care Curtea decide altfel din motive întemeiate. Părțile au acces la conținutul dosarului, însă actele și lucrările Curții Constituționale care stau la baza deciziilor, hotărârilor sau avizelor nu sunt destinate publicității, conform articolului 12 din Legea nr. 47/1992. Curtea a constat printr- o decizie că sintagma „nu sunt destinate publicităţii” prevăzută de textul de lege criticat are semnificaţia că actele şi lucrările Curţii Constituţionale pe baza cărora aceasta pronunţă decizii şi hotărâri ori se emit avizele prevăzute la art. 11 nu pot fi puse la dispoziţia publicului, ci doar părţilor din dosar, aşa cum prevede Legea nr. 47/1992, fără a contraveni dispoziţiilor art. 31 din Legea fundamentală”. 

Nu în ultimul rând, activitatea ulterioară ședinței de pronunțare presupune „redactarea actelor Curţii Constituţionale în numărul de exemplare necesar pentru a asigura păstrarea lor la dosar, comunicarea acestora, în cazurile prevăzute de lege, şi trimiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I”. 

În urma acestei cercetări doctrinare și jurisprundențiale, am ajuns la concluzia că încă de la procesul de sesizare și desemnarea raportorilor până la deliberările în plen și adoptarea deciziilor, fiecare aspect al funcționării CCR este guvernat de proceduri clare și transparente. Mai mult decât atât, responsabilitatea pe care o poartă în garantarea respectării constituționalității actelor normative și în soluționarea problemelor juridice complexe evidențiază misiunea sa de a asigura statul de drept și democrația în România. Organizarea și funcționarea sa internă este riguros reglementată, având în vedere atribuțiile variate și complexe pe care le îndeplinește, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, a Regulamentului de organizare și funcționare, precum și Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curții, aceasta din urmă completânduse cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor. 

Articol realizat de Voșlovanu Cristiana-Loredana, voluntar în cadul ABCJuridic. 

Bibliografie 

Legislație o Constituţia României, republicată cu modificările și completările ulterioare (2003); 

• Constituția Republicii Socialiste România din 1965 https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37735;o Constituția României din 1923 https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517; o Constituția României din 1938 https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=9206; 
• Legea nr. 124/2000 – privind structura personalului Curții Constituționale Publicată în Monitorul Oficial nr. 331 din 17 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare; 
• Legea nr. 303/2004 – privind statutul judecătorilor şi procurorilor Publicat în Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare; oLegea nr. 47/1992 – privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare; 
• Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. 

Doctrină. Cursuri, monografii, articole de specialitate. 

• Criste Mircea, Începuturile controlului de constituționalitate în Romania – Procesul Societății tramvaielor, Revista 

Curentul Juridic http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200434/recjurid043_42F.pdf; ohttps://www.juridice.ro/essentials/7304/curtea-constitutionala-a-romaniei-unica-autoritate-de-jurisdictieconstitutionala-rolul-curtii-constitutionale-in-asigurarea-echilibrului-puterilor-in-stat; 

• Jud. Marian Enache (președintele Curții Constituționale a României) – Curtea Constituțională a României – unica autoritate de jurisdicție constituțională. Rolul Curții Constituționale în asigurarea echilibrului puterilor în stat, Prelegere susținută în cadrul cursului postuniversitar „Top Management Afaceri Interne”, organizat de Academia de Poliție 

„Alexandru Ioan Cuza”, 13 noiembrie 2023; oPuran Andra, Andreescu Marius-Drept constitutional. Justiția constituțională- garant al suprematiei Constitutiei. Doctrina si jurisprudenta, Ed. C.H. Beck, București, 2023; 

• Safta Marieta, Drept constituțional și instițutii politice Vol.2: Instițutii politice Ed.3, București, 2020; 
• Șaramet Oana – Note de Curs Drept Constituțional și Instituții politice, Universitatea Transilvania din Brașov 

(nepublicat); oSilviu Gabriel Barbu – Note de curs Contencios constitutional, Universitatea Transilvania din Brașov (nepublicat). 

Jurisprudență națională și internațională o Cauza Luka împotriva României, Hotărârea din 21 iulie 2009 https://hudoc.echr.coe.int/eng#{„itemid”:[„001-123478”]} https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/FS_Independence_justice_RON; 

• Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale Publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 3 august 2011; oDecizia nr. 102 din 10 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 18 octombrie 2001; oDecizia nr. 163 din 12 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 4 aprilie 2013; 
• Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002; 
• Decizia nr. 362 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 28 februarie 2003; 
• Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, 3 şi 18 din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, Publicată în Monitorul Oficial nr. 784 din 14 decembrie 2013; 
• Decizia nr. 481 din 12 aprilie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale Publicată în Monitorul Oficial nr. 485 din 8 iulie 2011; 
• Decizia nr. 509 din 27 aprilie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.80 şi art.81 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ale art.3 pct.3 din Codul de procedură civilă, ale art.2 alin.(3) şi art.3 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, Publicată în Monitorul Oficial nr.343 din 25.05.2010; 

• Decizia nr. 61 din 26 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 23 aprilie 2002; oDecizia nr. 688 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008, publicată în MonitoruL Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008; 
• Decizia nr. 690 din 20 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 3 februarie 2006; oDecizia nr. 727 din 9 iulie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 

27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 

477 din 12 iulie 2012; oDecizie nr. 1.537 din 17 noiembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 25 ianuarie 2010. 

Site-uri web ohttps://www.ccr.ro/prezentare-generala/scurt-istoric/; 

• https://www.juridice.ro/essentials/1835/inamovibilitatea-centrul-vital-al-statutului-carierei-independentei-siresponsabilitatii-profesionale-a-judecatorului-traditii-constitutionale-legale-si-jurisprudentiale-in-romania; 
• https://www.juridice.ro/essentials/7304/curtea-constitutionala-a-romaniei-unica-autoritate-de-jurisdictieconstitutionala-rolul-curtii-constitutionale-in-asigurarea-echilibrului-puterilor-in-stat; 
• http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200434/recjurid043_42F.pdf.