196 de ani de la principalul act preconstituțional

Pe 17 ianuarie 1821, era redactat, sub formă de scrisoare către Poartă (Imperiul Otoman), documentul ce poartă numele “Cererile norodului românesc”. Istoria românilor a fost marcată, în anul 1821, de mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu, moment în care au fost adoptate și ,,Cererile norodului românesc”, constituind principalul document-program al mișcării, ca o reacție împotriva regimului fanariot, instaurat în anul 1711 în Moldova și Țara Românească.

Chiar dacă a fost înfrântă de intervenția armatei otomane, mișcarea întreprinsă de Tudor Vladimirescu a avut ca rezultat principal înlăturarea domniilor fanariote și instaurarea domniilor pământene.

Cererile norodului românesc au avut caracter constituțional, prin ele dorindu-se înființarea unui stat obștesc, condus de un domn pământean, ales de cler și de boieri. De asemenea, se proclama că ,,în folosul a toată obștea” să fie instaurată o viață politică și administrativă românească. Domnul trebuia să conducă țara respectând acest act, care ținea locul unei constituții. Toate legile și numirile în funcții trebuiau să se facă prin ,,alegerea și voința a tot norodul”, adică să fie în concordanță cu voința populației. De asemenea, numirile se făceau fără ,,dare de bani”, astfel încât ,,caftane cu bani să înceteze cu totul a se mai face, ci numai după slujbă”, ceea ce înseamnă încercarea introducerii unui sistem democratic în momente de cumpănă în care țările române erau sub puterile țărilor străine, în special sub puterea otomană, care, în continuare, alegea domnul țării.

Surse

istoriiregasite.wordpress.com

verticalonline.ro