În Dialog cu Eliza Ene Corbeanu – Normalitate, Justiție și Literatură

Aveți un mod original de a reprezenta profesia și experiențele din sala de judecată, în special prin postările pe Facebook. Ar fi o abordare bună ca avocații să fie mai originali în social media?
În anul 2016 când am început colaborarea cu Ziarul Evenimentul Zilei și s-a născut rubrica Viața la Curte, mi-am propus să le arăt oamenilor o altă față a vieții de avocat, dincolo de poleiala costumelor bine croite și a mașinilor fancy.
Că ne placem să recunoaștem sau nu, viața de avocat pledant e un fel de Jurasic World după ce dinozaurii au rupt gardurile de protecție și totul a luat-o razna. E plină de imprevizibil, extrem de captivantă, exotică pe alocuri, epuizantă la sfârșitul fiecărei zile, dar suficient de frumoasă cât să-ți facă inima să tresară mai mult decât orice altceva.
Iar tot acest amalgam de senzații reprezintă, de fapt, rețeta reușitei, ingredientele care te îmbie să o iei de la capăt în fiecare zi, până la ultima zi…
Long story short, am vrut ca oamenii să ne vadă așa cum suntem, goliți de aparențe și aroganță, într-o lume în care normalitatea înseamnă conflicte, putere, slăbiciune, manipulare, durere, victorie sau eșec. Cam ca în viață.
Avocații au tentința de a exagera, de a-și supra expune argumentele ori de a monopoliza orice discuție, ori tocmai acest gen de comportament am încercat să-l suprim; să punem oamenii pe care-i apărăm pe primul loc, să facem ca profesia asta nobilă să fie mai mult despre ei și mai puțin despre noi.
Trebuie să existe o măsură în toate, o bucurie domoală în fața unei victorii uriașe, ori o avalanșă de riposte în lupta cu nedreptatea care macină și cele mai dure conștiințe.
Nu vreau să fiu originală, tind spre normalitate, trasez tușe groase care să deseneze profesia de avocat în lumini puternice, dar oneste. Așa cum o văd eu.
Ați spus odată că avem o sămânță de scandal ca popor și că un conflict minor se poate transforma rapid într-un litigiu. Cât de procesomani sunt românii? Ne puteți da unele exemple interesante din practică?
Mă simt un fel de Ilie Moromete cu falca spijinită în pumnii munciți, care caută cuvinte alese pentru mulțimea adunată în Poiana lui Iocan. Da, suntem un popor de procesomani, fără doar și poate, ne lipsește sămânța de împăcare pentru că lianele de scandal au parazitat buna înțelegere și împăcarea.
Nu mai știm să ne împăcăm, avem nevoie de un judecător în robă care să ne dicteze cine are dreptate. Din păcate nici avocații nu-și împing clienții spre împăcare, pentru că și ei fac parte din acest popor învățat să-i spună altcineva ce are de făcut, ce e bine, ori ce e rău. Avem oameni politici care flutură certificate medico-legale pentru o palmă încasată sub lumina reflectoarelor, pozând în victime și bătătorind cărările Parchetului General în căutarea dreptății. Atunci ce așteptări să avem de la tanti Dorina, supărată că tencuiala vecinului i-a mâncat un centrimetru din proprietate?
Un neam de abuzatori și abuzați, ca să facem haz de necaz, care se judecă până la ultima suflare și cel din urmă bănuț doar ca să demonstreze că a avut dreptate. Iar dacă se întâmplă ca judecătorul să nu-i dea acea dreptate pe care o așteaptă, atunci să-l ferească Dumnezeu de blesteme și alte procese!
Care sunt efectele negative asupra familiei, în special asupra copiilor, ale celor care sunt judecați sau condamnați?
Copiii sunt oglinda părinților, iar dacă părinții judecă strâmb, la fel o vor face și progeniturile lor. De exemplu, toată clasa vorbește că tatăl unuia dintre colegi este inculpat, sau este corupt, ei știu mai bine decât oricine că omul e vinovat, iar vinovăția părintelui e musai să se răsfrângă și asupra copilului.
Ne place mult să judecăm, slavă Domnului, că e mult de învățat ca să ajungi judecător, pentru că altfel am fi putrezit cu toții în închisori la cât de veninoasă e gura lumii.
Copiii celor judecați sau condamnați poartă însemnele unor rușini premature și injuste, li se refuză deschiderea unui cont bancar, primirea într-o unitate de învățământ sau integrarea într-un grup de prieteni. Nu e o regulă, din fericire, dar e o realitate din ce în ce mai prezentă. Rușinea și respingerea socială nasc drame, modelează destine tarate și construiesc personalități diforme, greu de integrat. La asta ar trebui să ne gândim ori de câte ori ridicăm sprânceana: ți se poate întâmpla oricând…
Sunteți implicată în procese cunoscute, care probabil solicită un nivel ridicat de implicare și timp. Cum arată o zi din viața dvs.?
Ziua mea începe la ora 6, indiferent că e weekend, sărbătoare sau vacanță. E un soi de deprindere de care nu mai reușesc să mă descotorosesc și nu-mi rămâne decât să mă împac cu ideea de a fi trează atunci când toată lumea doarme. Scriu mult, citesc pe măsură, cumva reușesc să mă implic și în activitățile copiilor, grădinăresc în fiecare sfârșit de săptămână (munca fizică mă deconectează, e ca un filtru pentru tot ce am adunat de luni până vineri).
Așteptările în sala de judecată sunt timpii morți pe care îi detest cel mai mult și sper că voi apuca și acele zile în care un dosar programat pentru ora 9 să înceapă, într-adevăr, la ora 9.
Îmi pregătesc pledoariile până la cele mai mărunte detalii, vorbesc întotdeauna liber, nu răsfoiesc pagini în timpul unei pledoarii. Sunt doar eu și judecătorul care mă privește în ochi și mă ascultă. Respectul meu față de instanță și client mă obligă să știu totul, iar vorbitul liber este dovada cunoașterii profunde a dosarului. Așa am fost crescută, așa am învătat de la părinții mei.
Folosiți ChatGPT în activitatea de avocat sau scriitor? Ce părere aveți despre noile tehnologii integrate în aceste profesii?
Îmi place să-mi folosesc inteligența nativă și în profesia de avocat și atunci când scriu cărți. Nu sunt o persoană care se opune evoluției, cred cu tărie că viitorul nostru va fi complet diferit de ce trăim azi, dacă vreți, tranziția de la analog la digital în materie de inteligență a venit peste noi ca o cascadă de care nu trebuie să ne temem. Ne lipsește înțelegerea profundă și cred că de aici se naște teama de necunoscut.
Ce sfaturi puteți oferi tinerilor avocați care își doresc o carieră de succes?
Un singur sfat: alegeți o profesie care să vă placă, nu porniți la drum cu ideile sau visele altora. Priviți în jurul vostru, alegeți-vă modele și observați-le înainte de a hotărî ce vreți să faceți cu viața voastră.
Ce sfaturi le dați studenților în drept referitor la maniera de a se pregăti pentru carieră și pentru viața de adult?
Noi suntem privilegiați, ne putem alege atâtea drumuri încât nici cei mai pretențioși studenți nu ar avea de ce să se plângă. În ultimii ani am constatat că foarte mulți absolvenți aleg să promoveze examenul de intrare în barou, chiar dacă nu au intenția de a profesa ca avocați. E o carte de vizită care deschide multe oportunități și îți oferă o alternativă atunci când ai ales o carieră unde nu te regăsești. Poți fi magistrat, politician, funcționar public, antreprenor, artist, orizontul e nemărginit. Cum spuneam mai sus, nu lăsa dorințele altora să te ghideze. Fă propriile alegeri.