70 de ani de la semnarea Cartei ONU
În urmă cu 70 de ani, la San Francisco, a fost semnată Carta Organizației Națiunilor Unite (ONU), document fundamental şi definitoriu pentru organizarea politică a relaţiilor internaţionale, după experienţa tragică a celui de-Al Doilea Război Mondial.
De-a lungul celor 7 decenii, deși comunitatea international a cunoscut provocări de anvergură și numeroase transformări, Carta ONU s-a dovedit a fi un document flexibil și vizionar, destinat menținerii păcii și prevenirii unei noi conflagrații mondiale.
Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat că „pe parcursul celor 70 de ani, relevanţa Cartei ONU a fost pusă în evidență de schimbările geopolitice din relațiile internaționale. Totodată, valoarea acestui document fondator s-a dovedit în condiţiile dinamicii impuse de procesul decolonizării, de implicaţiile Războiului Rece, de globalizarea economică, contribuind la promovarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept. Evoluţia numărului de membri ai ONU – de la 51 state fondatoare la 193 în prezent – vorbeşte de la sine despre actualitatea şi importanţa Cartei, care a permis ONU să-şi consolideze vocaţia universală şi legitimitatea pe cele trei mari paliere de acţiune: pacea şi securitatea internaţionale, dezvoltarea şi drepturile omului, precum şi statutul de cea mai cuprinzătoare organizaţie de cooperare internaţională şi principală sursă de drept internaţional”.
România a aderat la ONU în 1955, acesta fiind rezultatul aspirației naționale pentru valorile universale ale Organizației, în concordanță cu interesele României pe plan internațional. Este reiterat, cu această ocazie, atașamentul României față de obiectivele și valorile organizației mondiale, precum și respectul constant față de acțiunile instituțiilor din sistemul ONU, ca principal cadru de cooperare între subiectele de drept internațional și de codificare a unor norme de drept internațional.
Sursa:
www.mae.ro
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!