Recursul imposibil. Un studiu al lui Andrei Săvescu despre o fisură procedurală la nivelul ÎCCJ

Recursul imposibil. Un studiu al lui Andrei Săvescu despre o fisură procedurală la nivelul ÎCCJ

Pe JURIDICE.ro a apărut, în 24 martie 2026, un studiu semnat de Andrei Săvescu care merită citit de orice practician al procedurii civile: „Soluția procedurală a unui recurs (im)posibil. Despre un deficit structural de protecție jurisdicțională la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Punctul de plecare este o observație aparent tehnică, dar cu miză constituțională serioasă. Articolul 53 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că, atunci când hotărârea asupra fondului este definitivă, încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs separat — exercitat „la instanța ierarhic superioară”. Mecanismul funcționează impecabil în litigiile aflate sub nivelul Înaltei Curți. Numai că, atunci când recuzarea este soluționată chiar de ÎCCJ, condiția instituțională pe care textul o presupune — existența unei instanțe ierarhic superioare — pur și simplu nu există.

Rezultatul, arată autorul, este transformarea unui remediu legal într-un remediu aparent: legea promite un recurs pe care nimeni nu îl poate, în mod real, judeca. Iar problema nu este izolată — exact aceeași anomalie reapare, simetric, în mecanismul refuzului de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce demonstrează că nu vorbim despre un accident de redactare, ci despre un model normativ construit pentru o ierarhie obișnuită a instanțelor, fără ca legiuitorul să fi reglementat ce se întâmplă pe ultima ei treaptă.

Forța studiului stă în distincția pe care o face între două critici constituționale: una slabă — că partea ar trebui să beneficieze automat de o cale de atac separată împotriva respingerii recuzării, ipoteză care se izbește de jurisprudența constantă a Curții Constituționale privind marja largă a legiuitorului în configurarea căilor de atac — și una puternică, pe care o îmbrățișează autorul: legiuitorul este liber să restrângă căile de atac, dar nu este liber să creeze el însuși un remediu pe care, într-o categorie de litigii, îl face imposibil de exercitat. O cale de atac pur teoretică, observă Săvescu, nu este un remediu.

Cea mai interesantă parte a studiului este însă soluția propusă, care nu așteaptă intervenția Curții Constituționale și nici crearea unei noi verigi jurisdicționale. Autorul argumentează că art. 26 din Legea nr. 304/2022 — care atribuie Completurilor de 5 judecători „alte cauze date în competența lor prin lege” — poate fi interpretat astfel încât competența soluționării recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării pronunțate de ÎCCJ să fie recunoscută chiar acestui complet. Logica este coerentă: legea procesuală cere o cale de atac, iar legea de organizare judiciară oferă, în interiorul instanței supreme, formațiunea aptă să o valorifice — o soluție de control „intra-ÎCCJ”, pentru care există deja precedente în alte ipoteze.

citeste articolul pe juridice.ro

Lucian Ungureanu

Lucian este fondatorul proiectului educațional ABC Juridic și al Justpixel, companie specializată în dezvoltarea aplicațiilor web.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment