Clarificări privind normele de aplicare a reglementărilor privind salarizarea personalului din învățământ
Guvernul a aprobat la data de 08.12.2016 , printr-o Hotărâre, o serie de modificări şi completări la normele metodologice de aplicare a OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Noile prevederi se aplică personalului didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic auxiliar de conducere din învățământul de stat.
Hotărârea aprobată clarifică modul în care se stabilesc drepturile salariale pentru personalul didactic auxiliar de execuție și conducere din învățământul preuniversitar, fiind vizate funcțiile de secretar șef și contabil șef din unitățile de învățământ preuniversitar. Nu în ultimul rând, decizia de azi stabilește și suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor.
Astfel, reîncadrarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se face pe funcțiile, gradele didactice, tranșele de vechime în învăţământ şi gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic, respectiv pe funcțiile, gradele/treptele profesionale şi gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, astfel încât drepturile salariale acordate la 1 august 2016 să nu fie mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016.
Alte prevederi vizează perioadele care constituie vechime în învăţământ. Potrivit hotărârii aprobate, pentru învățământul superior/universitar/preuniversitar, constituie vechime în muncă și perioadele în care personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control s-a aflat în concediul pentru creșterea copilului în vârstă până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic de predare a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic de predare a avut catedră rezervată în învăţământ. De asemenea, reprezintă vechime în muncă şi activitatea desfășurată de profesorii sau maiștrii instructori în perioada 1984-1990, cu normă întreagă în învățământul preuniversitar, dar cu plata salariului din alte sectoare de activitate.
De asemenea, sunt aduse clarificări cu privire la suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor. Astfel, cei care dețin acest titlu şi care îşi desfășoară activitatea în domeniul în care l-au obținut şi nu au beneficiat de această sumă compensatorie, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor, în acord cu prevederile OUG nr. 43/2016, stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad/treaptă profesională din unitatea/instituția de învăţământ sau, după caz, dintr-o unitate/instituție similară.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!