Domeniile și studiile universitare de master pentru 2017-2018, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, locațiile geografice de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018.

Reglementările, incluse într-o hotărâre adoptată la 16.03.2017 de Executiv, au fost stabilite la propunerea senatelor universităţilor, a rapoartelor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (validate în consiliile din perioada septembrie 2016 – februarie 2017) și sunt în concordanță cu angajamentele internaţionale pe care România şi le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 și cu recomandările Cadrului strategic de cooperare în domeniul educației și formării profesionale ET 2020.

Stabilirea domeniilor, a programelor și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2017.

Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învăţământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat. Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învăţământul universitar de master trebuie asigurate cel puţin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învăţământului universitar de licenţă.

Astfel, pentru următorul an universitar sunt stabilite 75 domenii de studii universitare de master cu 2745 programe de studii în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și 40 domenii de studii universitare de master cu 328 programe de studii în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate.

Au fost evaluate și acreditate 43 programe de studii de master noi. Actul normativ include, de asemenea, modificările generate pentru 88 de programe de studii universitare de master ca urmare a înființării unui domeniu de studii universitare de master – Asistență socialăAstfel, 39 de programe de studii universitare de master au fost mutate din domeniul Sociologie în noul domeniu Asistență socială, în timp ce 49 de programe de studii universitare de master au rămas în domeniul Sociologie. Alte 41 de programe de studii universitare de master intră în lichidare la cererea universităților.

Domeniile și programele de studii universitare de masterat cuprinse în hotărârea aprobată au avut la bază:

  • crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licenţă și studiile universitare de masterat
  • implicarea comunităţii academice în prospectarea cererilor sociale şi economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studenţeşti şi a programelor de studii în funcţie de aceste cereri, astfel încât să crească contribuţia învăţământului superior la orientarea şi accelerarea schimbărilor din societate
  • dobândirea de competențe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativității și inovării, asigurarea competenței și încurajarea mobilității studențești.

În acest sens, senatele universitare elaborează planuri strategice de dezvoltare instituţională, în special centrate pe programe de studii şi de cercetare şi încheie contracte instituţionale cu Ministerul Educaţiei Naționale prin care îşi asumă responsabilitatea publică a cheltuirii eficiente a fondurilor bugetare ce le sunt alocate.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment