La multi ani, dragi prieteni!

Iată că a mai trecut un an. Cu bune, cu rele, a trecut. Important este să nu rămânem ancorați în trecut, ci să privim înainte. Să privim înainte, înspre viitor, dar să trăim conștient, în prezent.

Pe lângă tradiționala și cea mai importantă urare de sănătate, fericire și belșug în Noul An, vă mai dorim și înțelepciune și echilibru. Aceasta deoarece vremurile ce se întrevăd la orizont nu sunt neapărat bune sau rele, ci depinde de noi să le facem să fie bune. De noi, adică de români. Pentru că înainte de toate, suntem români. Aceasta este fundația comună pe care trebuie să clădim – firește, alături de dorința firească de bunăstare a fiecărui om.

La aceasta se referă urarea „în plus” de înțelepciune și echilibru. La răbdarea de a nu-i judeca pe ceilalți și de a încerca să-i înțelegem, așa cum și noi, la rândul nostru, ne dorim același lucru din partea celorlalți. Și la răbdarea de a nu ne socoti vreodată deținători ai adevărului absolut, de a crede că opinia noastră este infailibilă.

Așadar, pentru binele individual și comun deopotrivă, să pășim în Noul An cu mintea limpede!

La multi ani!

Silviu Gabriel Barbu si Sandu Serban, alaturi de echipa ABC Juridic

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment