Recomandări de călătorie ale MAE cu ocazia Sărbătorilor de Paște
Cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2015, Ministerul Afacerilor de Externe a elaborat un set de recomandări adresate cetățenilor români care intenționează să călătorească în această perioadă. Recomandările vizează documentele necesare și, respectiv, condițiile în care trebuie să se realizeze o călătorie, în acest sens, fiind pusă la dispoziția cetățenilor români care călătoresc în străinătate aplicația pentru telefoane mobile inteligente, “Călătorește în siguranță”.
Astfel, în cazul documentelor necesare, o primă și importantă recomandare are în vedere valabilitatea și starea bună a acestora, MAE subliniind că, în principiu, pașaportul românesc trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni de la momentul intrării pe teritoriul statelor unde este permisă intrarea numai pe baza acestui document. Unele state permit, însă, accesul doar pe baza cărții de identitate, cum ar fi Albania, Austria, Belgia etc. De asemenea, este indicat ca, pe lângă documentul de călătorie valabil, cetățenii să poarte cu sine și un alt document românesc (de preferabil cu fotografie) și, este de reținut că, în cazul pierderii documentelor de călătorie, trebuie contactată cea mai apropiată reprezentanță pentru a se declara pierderea acestora și eliberarea unor documente provizorii.
În ceea ce privește condițiile de călătorie, MAE recomandă consultarea periodică a site-ului Ministerului Afacerilor de Externe, secțiunea “Condiții de călătorii”, cu precizarea foarte importantă că cetățenii ar trebui să se informeze asupra situației de securitate a țării de destinație. Mai mult de atât, MAE recomandă contactarea ambasadei sau consulatului României, în caz de dificultate. Sub aspectul sănătății, se îndeamnă la procurarea din timp a Cardului European de asigurări sociale de sănătate, dar și încheierea unei asigurări medicale de călătorie înainte de efectuarea deplasării, iar pentru ca o călătorie să fie pe deplin satisfăcătoare și să se preîntâmpine orice risc, cetățenii sunt sfătuiți să fie responsabili și precauți, mai ales cu privire la bagajele personale.
Recomandările pot fi consultate pe website-ul MAE, rubrica “Sfaturi de călătorie”, secţiunea „Ghiduri de călătorie” (www.mae.ro/node/1552).