Analiza Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României

  1. Obiectul: Instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
  2. Responsabil cu aplicarea: Ministerul Afacerilor Interne – coordonează întreaga activitate a autorităților publice, exercitându-și, astfel, funcția coercitivă prin autoritățile din subordinea sa – organe și instituții din domeniul ordinii publice și obligația de a administra eficient și responsabil măsurile cu caracter medical sau cele de protecție civilă.
  3. Baza legală: În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.453/2004, cu modificările și completările ulterioare.
  4. Organul de legiferare: Președintele României, contrasemnat de premierul României.
  5. Perioada de aplicare: 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii.
  6. Expunerea de motive: Starea de pandemie existentă pe teritoriul țării din cauza virusului COVID-19.
  7. Forma adoptării: Corpul decretului alcătuit din 9 articole și 2 Anexe, Anexa nr.1 cu 57 de articole cuprinse în 7 Capitole și Anexa nr.2 cu 8 puncte.   
  8. Domenii de aplicabilitate: Conține prevederi referitoare la principalele domenii de interes care trebuie acoperite pe perioada stării de urgență.

Descrierea de ansamblu a stării de urgență

Acum că starea de urgență a încetat, avem o libertate de mișcare mai mare, libertate care a reprezentat subiectul cel mai dezbătut în această perioadă. Astfel, anumite activități profesionale sau recreaționale care au fost restrânse în ultimele două luni vor putea fi practicate din nou, gradual, sperând că viața cotidiană va reveni la „normal” într-un timp cât mai scurt.

            Credeți că restrângerea drepturilor garantate prin Constituție a fost făcută proporțional cu evoluția pandemiei de Covid-19? De asemenea, considerați că îngrădirea anumitor drepturi era absolut necesară în comparație cu rezutatele obținute în urma limitării lor?

Conform primului articol al OUG 1/1999: „Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.”

            Articolul 3 al legii vine cu detalii suplimentare, în care se precizează că starea de urgenţă se aplică dacă se constată „iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre”. Totodată, la articolul 4 se precizează că într-o astfel de situaţie „exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”.

            Legea acordă puteri sporite ministrului de Interne. Practic, ministrul de Interne devine un soi de „al doilea om în stat”, care poate emite ordine şi ordonanţe militare când starea de urgență a fost instituită pe întregul teritoriu al țării. În plus, pe durata stării de urgenţă, ordonanţele militare şi ordinele emise au caracter obligatoriu, de lege.[1]

            De asemenea, „la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare”, conform textului ordonanţei.

În cazul României, decretarea stării de urgenţă este reglementată, în primul rând, în Constituţie, la articolul 93, sub titlul „Măsuri excepţionale”.

ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară
ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora

            Ambele „stări” se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

Rațiunile din spatele acestei măsuri sunt:

  • evoluția epidemiologică și creșterea masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirus;
  • impactul deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor pe care virusul l-ar putea avea;
  • diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii  noului tip de coronavirus;
  • contextul excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale;
  • restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.

            Implicațiile economico-sociale ale decretării stării de urgență se relevă în îngrădirea unor drepturi constituționale precum:

  • libera circulație;
  • dreptul la viață intimă, familială și privată;
  • inviolabilitatea domiciliului;
  • dreptul la învățătură;
  • libertatea întrunirilor;
  • dreptul de proprietate privată;
  • dreptul la grevă;
  • libertatea economică.

Ultima instaurare a stării de urgență (asemănări și deosebiri)

În afara de perioada pe care o trăim astăzi, România s-a mai confruntat cu un eveniment nefericit care a dus la instaurarea stării de urgență pe întreg teritoriul țării. Acela îl reprezintă a cincea mineriada din 1999.

Mineriada a reprezentat o grevă a minerilor de pe Valea Jiului ca urmare a negocierilor statutului de a închide minele Dâlja și Bărbăteni, mii de oameni riscând să-și piardă locul de muncă. Minerii, conduși de Miron Cozma, au început declanșarea unor greve generale, amenințând și cu plecarea spre București dacă lucrurile nu se vor ameliora. Refuzul prim-ministrului Radu Vasile și a ministrului industriilor, Radu Berbeceanu, de a veni la Petroșani pentru negocierea punctelor de pe platformă, dar și serile de negocieri eșuate pentru mărirea salariilor și  neînchidrea minelor (una dintre ele  întreprinse cu Comisia de Buget – Finanțe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă, a stârnit și mai mult nemulțumirile minerilor, aceștia din urmă convingându-se, de data aceasta, că trebuie să meargă spre București. 

La 14 ianuarie 1999 au început plecările spre capitală. Minerii au întâmpinat, pe drum, forțele de poliție și jandarmerie, dar au reușit să  le țină piep și grație ajutorului localnicilor din zonă și a minerilor din zona Olteniei care li s-au alăturat pe parcurs. Un moment memorabil îl reprezintă Bătălia de la Costești din 20 ianuarie când un grup de aproximativ 20.000 de mineri a reușit să pună în retragere forțele de jandarmerie și poliție formate din 2000 de persoane. Îngrijorați de apropierea greviștilor de București, președintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului și a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-și exprima poziția față de evenimentele în curs. În timpul nopții de 21-22 ianuarie 1999 a fost emisă ordonanța de urgență care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, începând cu ora 14 a zilei de 22 ianuarie. Constantin Dudu Ionescu este numit ministru de interne și se produce înlocuirea unor cadre de comandă ale acestui minister.

Ulterior are loc Pacea de la Cozia, un dialog ce a avut loc între mineri și prim-ministrul Radu Vasile. Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Aceștia au acceptat înțelegerea, anulând plecarea spre București și întorcându-se la casele lor.

Situația de azi este diferită pe alocuri față de cea din secolul trecut. Spre deosebire de cea din 1999 care a avut drept cauză atingerea dreptului minerilor la muncă și la un trai decent, în ziua de azi a fost cauzată de mutația unui virus foarte periculos, devenit extrem de contagios și, pe alocuri, mortal. De data aceasta nu ne mai luptăm cu cineva, ci cu ceva. O grevă a unor persoane este mult mai ușor de gestionat, deoarece pe aceștia îi vezi, auzi, poți discuta cu ei și încheia negocieri, însă cu forțele naturii împrejurările sunt puțin mai delicate.

Totuși, ambele evenimente de instaurarea a stărilor de urgență au avut un scop comun, acela de a apăra cetățenii în fața unui pericol (revoltă/virus).                                                                                                                                                                                                                           

Neconstitutionalitatea de plano a decretului Președintelui

În lumina celor prezentate anterior, vom expune două aspecte de neconstituționalitate ale decretului Președintelui de instaurare a stării de urgență pe teritoriul României.

În primul rând, ne vom concentra atenția asupra regimului contrasemnării acestor acte normative de către prim-ministrul României.

Trebuie menționat faptul că nu toate decretele Președintelui sunt contrasemnate de către prim-ministru, ci doar acelea cuprinse în textul constituțional – art. 100 alin. (2). Din analiza textului constituțional putem trage concluzia că sunt vizate doar acele decrete care antrenează și o implicare a Parlamentului. Așadar, așa cum a fost statuat și în decizia Curții Constituționale, prim-ministrul exercită un rol de control legislativ asupra decretului, prim-ministrul fiind șeful Guvernului și primind astfel votul de încredere din partea Parlamentului. Prim-ministrul, prin prisma acestui vot de încredere, apare drept eligibil a exercita o formă de control de legalitate asupra decretului pe care îl contrasemnează, control de legalitate exercitat în “numele” Parlamentului. Astfel, sunt de părere că un control de legalitate veritabil poate fi exercitat numai de către instanțele de contencios administrativ, care au în competență asemenea atribuții, de a stabili legalitatea actelor administrative. Decretele ce emană de la Președinte se încadrează în categoria actelor administrative în virtutea calității sale de a fi unul dintre cei doi șefi ai executivului. De asemenea, prim-ministrul, în calitatea de membru al unui partid politic, nu poate exercita un control de legalitate obiectiv asupra unui act normativ. Un control de legalitate obiectiv asupra unui act administrativ poate fi exercitat doar de către instanțele de contencios administrativ. Cu atât mai mult, putem avea în vedere instituția prefectului, reprezentant al Guvernului, care nu exercită un control de legalitate asupra actelor administrației publice locale, ci le atacă în instanțele de contencios administrativ, conform art. 123 alin. (5) din Legea fundamentală.

Așadar, suntem de părere că această contrasemnare a decretelor nu reprezintă un veritabil control de legalitate („obligația contrasemnării este dată de necesitatea exercitării unui control de legalitate”)[2], ci mai degrabă unul politic. Deși, fiind un act de natură administrativă, acesta ar fi trebuit sa facă obiectul controlului de legalitate prin intermediul instanțelor de contencios administrativ, actele contrasemnate de prim ministru sunt exceptate de la această formă de control prin prevederile art. 126 din Constituție. Luând în considerare dispozițiile art. 95 și art. 96 din Legea fundamentală în care este consacrat faptul că Președintele nu răspunde în fața Parlamentului, consider că această contrasemnare nu produce efectele urmărite de legiuitorul constituant și reprezintă o carență ce trebuie îndepărtată. 

Asupra celui de-al doilea aspect de neconstituționalitate, ne vom exprima opinia prin raportare la articolul 53 din Constituție. Putem cu toții să cădem de acord asupra faptului că în situații excepționale, exercițiul anumitor drepturi fundamentale poate fi restrâns înspre binele întregii societăți. Chiar Constituția, în cuprinsul articolului 53, intitulat sugestiv “restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți”, prevede anumite condiții ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi instituită o asemenea măsură. Aceste condiții le vom analiza comparativ cu situația actuală pentru a stabili dacă au fost respectate prevederile constituționale întocmai.

În primul rând, sunt enumerate limitativ și expres acele cazuri care pot impune adoptarea măsurii de restrângere a exercițiului unor drepturi, anume: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Așadar, sub amenințarea noului virus SARS-COV 2, ne situăm în împrejurarea, situația, când exercițiul drepturilor poate fi restrâns din rațiuni de apărare a sănătății publice.

În al doilea rând, se impune ca măsura restrângerii să fie necesară și proporțională. Având în vedere situația de criză din întreaga lume și măsurile pe care țările grav afectate le-au luat, suntem de părere că restrângerea exercițiului unor drepturi este justificată și proporțională cu amenințarea pe care o arată acest virus. Dacă ne uităm la țări precum Italia sau Spania, măsura carantinei a fost absolut necesară pentru a putea reduce răspândirea virusului, iar la nivelul țării noastre, această măsură extremă a fost adoptată ca măsură de precauție, întrucât România încă nu se afla la momentul respectiv într-o situație extremă de criza epidemiologică. În plus, aflându-ne sub amenințarea întoarcerii cetățenilor români din zonele declarate roșii de către OMS, ne raliem la opinia conform căreia măsura instaurării stării de urgență a fost o necesitate pentru a apăra poporul român.

În al treilea rând, măsura trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, ceea ce s-a și întâmplat, întrucât întreaga țară a fost pusă sub carantină, fără a fi discriminat vreun cetățean pe diferite criterii. Se poate pune problema carantinării unor anumite localități declarate focare de infecție, dar această problemă depășește spectrul măsurilor dispuse prin decret și prin instaurarea stării de urgență.

În ultimul rând, măsura restrângerii exercițiului unor drepturi se impune “numai prin lege”. Constituția nu clarifică dacă este vorba de o lege organică, ordinară, sau dacă este vorba de un act al Parlamentului sau al Guvernului. Totuși, în cuprinsul articolelor 91, 92, 93 și 94 din Constituție, nu este prevăzut că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns prin decret al Președintelui României. Așadar, luând în considerare faptul că în articolul 2 al decretului este prevăzut că „pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi”.

Astfel, suntem îndreptățiți să calificăm drept neconstituțional decretul de instituire a stării de urgență, având în vedere că în cuprinsul Constituției se prevede că restrângerea exercițiului unor drepturi se face numai prin lege, iar articolele consacrate decretului prezidențial nu prevede posibilitatea Președintelui de a impune o asemenea măsură. 

            În continuare, sunt descrise și analizate măsurile regăsite în cele 7 capitole regăsite în decretul Președintelui pentru instaurarea stării de urgență. Există două tipuri de măsuri la care se face referire, și anume măsuri cu aplicabilitate directă și imediată, enumerate în Anexa 1, și măsuri ce au o aplicabilitate graduală, în Anexa 2.

Capitolul I. Domeniul ordine publică

În ceea ce privește ordinea publică, anumite autorități dobândesc temporar puteri sporite. Un exemplu ar fi subordonarea Poliției Locale față de Ministerul Afacerilor Interne sau subordonarea serviciilor publice de ambulanță și serviciilor voluntare de pompieri față de inspectoratele pentru situații de urgență. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale își va crește aria de competență contribuind la menținerea pazei și a protecției unor zone și la îndeplinirea  anumitor activități specifice.

Capitolul II. Domeniul economic

            În legătură cu domeniul economic, autoritățile publice centrale au posibilitatea de a achiziționa direct echipamente necesare combaterii COVID-19. O altă masură foarte importantă este asigurarea unor căi speciale de transport al mărfurilor. Astfel, au fost create „culoarele verzi” pentru a facilita importul și exportul în cadrul Uniunii Europene. Asigurarea funcționării la parametrii optimi a utilităților publice, precum și plafonarea prețului la anumite bunuri și servicii reprezintă măsuri de strictă necesitate pentru ameliorarea situației economice a României.

Capitolul III. Domeniul sănătății

      Acesta cuprinde 14 articole care vizează mai mult aspecte de natură organizatorică, financiare și de facilitare a achizițiilor, reglementări de protecție a populației în perioada stării de urgență.

 Cum sunt gestionate serviciile medicale de către autorități?

  • Pentru a suplimenta personalul medical, auxiliar, de laborator și în domeniul farmaceutic, s-a dispus angajarea fără concurs pe o durată de 6 luni;
  • Se prelungesc până la data de 31 martie 2020 actele normative aflate în vigoare din cadrul sistemului de asigurări sociale și al programelor naționale cu următoarele modificări: serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de COVID-19 se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, acordarea serviciilor medicale și medicamentelor fără utilizarea cardului de sănătate, posibilitatea prescrierii tuturor medicamentelor de către medicul de familie și decontarea serviciilor medicale din bugetul Fondului (FNUASS) sau al Ministerului Sănătății;
  • În cazul combaterii virusului, se pot implementa noi programe și servicii medicale;
  • Se pot achiziționa medicamente pentru tratarea pacienților infectați cu virusul Sars-COV 2 fără nicio limitare a prețului;
  • În cazul neexecutării obligațiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcție  conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și ai autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale;
  • Dispoziții cu caracter financiar cu privire la o serie de aspecte legate de transferuri între bugetele unor instituții, creșteri salariale, decontarea concediilor medicale, modificările de structură din cadrul unităților sanitare, asigurările sumelor necesare pentru achiziționarea materialelor necesare.

  Cum sunt gestionate serviciile medicale în favoarea cetățenilor?

  • Serviciile medicale efectuate pentru combaterea virusului se acordă persoanelor de pe întreg teritoriul României;
  • Pentru persoanele izolate la domiciliu se stabilesc măsuri de sprijin.

Capitolul IV. Domeniul muncii și protecției sociale

În conținutul acestui capitol se menționează că Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare. În același timp, se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.

Dispozițiile privind corectarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitori se aplică corespunzător și terților popriți, inclusiv cele generate de operatorii sistemului de decontare bancară.

Se suspendă controalele la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii și protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență este în continuare menținută. Iar cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi dispuse și pe cale electronică

Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, lucru care la prima vedere ar aduce atingere dreptului la grevă consacrat de Constituție în art. 43, însă, conform alin (2) ale acestui articol legea stabilește atât codițiile, cât și limitele acestui drept în situații excepționale, ținând cont de faptul că aceste unități reprezintă baza pentru menținerea societății într-o stare de echiilibru pentru perioada stării de urgență.

Prevederile din acest capitol nu par a reprezenta o încălcare a nomelor constituționale. Conform acestora, este respectat dreptul la muncă și protecția socială a muncii (art.41), interzicerea muncii forțate (art.42), dar și dreptul la ocrotirea sănătății (art.34) și dreptul la un mediu sănătos (art.35) prin suspendarea controalelor de muncă, cu excepțiile menționate, dreptul muncii la domicilui sau telemuncă acolo unde este posibil și depunerea pe cale electronică a anumitor cereri, respectarea vieții familiale (art.26 alin.(1))

Capitolul V. Domeniul justiției

       În cele 7 articole sunt reglementate cele mai importante aspecte din justiție pe timpul stării de urgență, de la activitatea instanțelor de orice nivel, până la activitatea de urmărire penală a organelor judiciare; de asemenea, reglementează diverse instituții precum prescripția și termenele de decădere, după cum știm și de la cursurile de drept civil, pe perioada stării de urgență.

       Ce se întâmplă cu procesele civile și cu judecarea cauzelor?

  • Activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită sau poate fi amânată la cererea părții interesate în cazuri speciale;
  • Instanțele judecătorești pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi;
  • În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii oferă îndrumări colegiilor de conducere ale instanțelor, în vederea asigurării unei practici unitare;
  • instanțele judecătorești pot dispune măsuri pentru desfășurarea ședințelor de judecată prin videoconferință precum și comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia;
  • Activitatea de executare silită poate continua doar în cazul respectării măsurilor sanitare;
  • Procesele civile se suspendă de plin drept pentru această perioadă, fără a fi necesar un act de procedură în acest sens;
  • Termenele de exercitare a căilor de atac se întrerup și, odată cu ieșirea din starea de urgență, încep să curgă termene noi;
  • După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor se reia din oficiu;
  • În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.

       Ce se întâmplă cu procesele penale și cu judecarea cauzelor?

  • Se restrânge activitatea de urmărire penală și a judecătorilor de drepturi și libertăți cu excepția cazurilor de urgență stabilite de către procuror sau care nu suportă amânare din cauza pericolului de pierdere a probelor sau a necesității prinderii suspectului/inculpatului, precum și cele cu privire la luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și a martorilor sau cu persoane vătămate minori;
  • Ca și în cazul proceselor civile, se aplică aceleași prevederi cu privire la suspendarea si reluarea, comunicarea actelor procedurale, curgerea noilor termene de comunicare și de exercitare a căilor de atac;
  • Excepție fac cele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național apreciate ca atare de către judecător sau instanța de judecată, precum și cele cu privire la măsuri preventive, contestații împotriva măsurilor asiguratorii, cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;
  • În plus, se suspendă de drept și organizarea licitațiilor publice în cauze penale;
  • Ascultarea prin videoconferință a persoanelor private de libertate se va desfășura la locul de deținere;
  • Prescripția răspunderii penale se suspendă odată cu procesul penal.

       Ce se intamplă în cazul executării pedepselor și a unor măsuri dispuse ?

  • Se suspendă, deopotrivă, executarea unor pedepse și măsuri educative neprivative de libertate, cât și a celor privative;
  • În privința pedepselor și măsurilor neprivative de libertate, se suspendă anumite obligații ale persoanelor, inclusiv cele în legătură cu serviciul de probațiune -prezentarea persoanei la serviciul de probațiune și primirea vizitelor consilierului, prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
  • În privința măsurilor privative de libertate sunt restrânse anumite drepturi pe perioada detenției; astfel, se suspendă dreptul de a primi vizite, dreptul la viață intimă, dreptul de a primi bunuri prin vizită, dar și dreptul de a fi recompensați cu permisiunea de a ieși din penitenciar, dar în contrapartidă aceștia primesc majorarea duratei și numărului de convorbiri pe zi în funcție de regimul pe care îl au la acel moment (45 respectiv 75 de minute pe zi), suplimentarea dreptului la convorbiri on-line;
  • Pentru minorii privați de libertate care nu au reprezentant legal, medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentant legal.

       Alte prevederi:

  • Polițistul de penitenciare este obligat să participe la toate activitățile desfășurate cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător, și i se pot modifica locul și/sau felul muncii;
  • Dispozițiile enumerate mai sus se aplică și în procedurile de competența Inspecției Judiciare;
  • Activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale se desfășoară, în continuare, prin mijloace electronice.

Capitolul VI. Domeniul afaceri externe

     Prin capitolul VI, cel ce vizează domeniul Afacerilor externe, se dorește asigurarea reprezentării României, prin misiunile diplomatice ale acesteia, în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menținerii stării de urgență în România, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune.

Capitolul VII. Alte măsuri

     Decretul analizat instituie și alte măsuri preventive și restrictive, altele decât cele menționate până acum în domeniile justiției, sănătății, ordinii publice ș.a.m.d., prin capitolul VII.

     O primă măsură cu aplicabiliatte imediată este cea prin care se suspendă cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ de pe întreg teritoriul României.

     O altă măsură face referire la activitatea administrației publice la nicel central și local și organizarea acesteia, pe cât posibil, prin utlizarea mijloacelor electronice de comunciare pentru a fi evitat contactul direct între persoane.

     În același timp, instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați sunt obligate să contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național. În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul online cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, acestea sunt obligate să întreprindă măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația.

     În ceea ce privește termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, acestea se dublează pe întreaga perioadă a stării de urgență. În plus, Guvernul României urmează să efectueze, în regim de urgență, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare.


[1] Mihnea Lazăr, Ce înseamnă decretarea stării de urgență pe teritoriul României în plină epidemie de coronavirus, disponibil la adresa https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ce-ar-insemna-decretarea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei-in-plina-epidemie-de-coronavirus-1275035.

[2] Decizia nr. 285/2014 a Curții constituționale a României asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

Acest studiu a fost realizat de catre Cerbu Dan, Lungu Alice Ana-Maria, Marinciu Vlad George, Maxiniuc Sebastian Adelin, Popescu Luca Theodor, studenti in anul I la Facultatea de Drept din cadrul Universiatatii Bucuresti.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!