Ziua Limbii Române sărbătorită prin depunerea jurământului de credință

Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) a marcat Ziua Limbii Române printr-o ceremonie solemnă de depunere a jurământului de credință față de România, un moment de mare emoție pentru cei 32 de noi cetățeni români.

Domnul Silviu-Gabriel Barbu, Președintele ANC cu rang de Secretar de stat, a transmis un mesaj de apreciere pentru noii cetățeni, subliniind că depunerea jurământului de credință este un moment cu profunde implicații civice și identitare. Acesta a evidențiat legătura dintre Ziua Limbii Române și asumarea valorilor fundamentale ale cetățeniei.

Ceremonia a avut loc la Universitatea „Titu Maiorescu”, partener al ANC, și a reunit reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, Ministerului Justiției și ai altor instituții partenere. Vicepreședintele ANC, doamna Ana-Claudia Țapardel, a deschis evenimentul, amintind că Ziua Limbii Române reprezintă o dublă celebrare: apartenența la națiunea română și respectul pentru limbă ca simbol identitar.

Momentul central l-a constituit depunerea jurământului de credință, prezidată de domnul Ciprian-Adrian Florescu, Vicepreședinte ANC. Noii cetățeni și-au exprimat fidelitatea față de România, iar la final au primit certificatele de cetățenie.

Ceremonia din acest an demonstrează, încă o dată, că dobândirea cetățeniei române nu reprezintă doar un proces administrativ, ci un act cu o profundă semnificație culturală și identitară.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment