Avocatul Poporului sesizează CCR cu neconstitutionalitatea unei prevederi din OUG 8/2015

În raport cu prevederea din OUG 8/2015 conform căreia în urma anulării de către instanțele judecătorești a proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, plătitorului nu îi mai poate fi returnată suma de bani plătită cu titlu de amendă, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României, susținând că actul normativ este neconstituțional în ansamblul său.

Conform Avocatului Poporului, actul criticat afectează drepturi și libertăți constituționale. în speţă accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine repararea pagubei, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, precum şi libertatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate.

Instituția a arătat și că prevederea criticată poate deschide drumul unor abuzuri, de vreme ce organele de control, cunoscând faptul că soluția de anulare dispusă de instanță nu va produce efecte în ce privește restituirea, vor putea încheia procese-verbale în afara legii.

Dan N. Munteanu

Dan N. Munteanu este student la Facultatea de Drept a Universității din București. Principala sa preocupare este dreptul civil.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment