Capitolul 4. Statul român modern de la proiect la realizarea României Mari

Din dorinţa de a contribui în mod util la formarea adolescenţilor, ABC Juridic a decis să vină în întâmpinarea necesităţilor acestora şi astfel a luat naştere rubrica Lyceum. Aici vor putea fi găsite informaţii de interes pentru cititorii liceeni şi nu numai.

Una din metodele prin care urmărim ca Lyceum să-şi atingă scopul constă în prezentarea unor cursuri de Istoria românilor, cursuri ce au menirea de a-i ajuta atât pe cei care susţin examenul de bacalaureat la această disciplină, cât şi pe aceia care vor să-şi sporească noţiunile de cultură generală.

Vă anunţăm că, la fiecare sfârşit de săptămână, o să apară câte un nou capitol în care va fi prezentată o temă din programa de bacalaureat de la disciplina istorie.

Capitolul 4. Statul român modern de la proiect la realizarea României Mari

Statul modern român a fost prefigurat ca proiect încă din secolul al XVIII-lea, dar el s-a realizat abia în secolul XIX, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

În secolul XVIII, Ţările Române se aflau sub dominaţia fanariotă. Boierii români au trimis mai multe memorii Marilor Puteri, mai ales în perioada 1769-1774 şi 1821-1831.

Statul român modern a apărut ca urmare a unei evoluţii interne, dar şi datorită interesului manifestat de Marile Puteri faţă de problema românească.

Proiectul statului român modern din secolul al XVIII-lea prevedea: înlăturarea domniilor fanariote, reorganizarea administraţiei, înlăturarea corupţiei, numirea funcţionarilor pe merit, dezvoltarea comerţului, modernizarea agriculturii, dezvoltarea învăţământului, unirea Ţărilor Române şi independenţa lor.

Acest proiect se va realiza în timp, în mai multe etape, care cuprind: revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, adoptarea Regulamentelor Organice, revoluţia de la 1848, unirea Ţărilor Române Moldova şi Ţara Românească în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, consolidarea statului român modern în timpul domnitorilor Carol I şi Ferdinand I şi formarea statului naţional unitar român în 1918.

Revoluţia de la 1821:

În 1814 a apărut la Odessa, în Rusia, o societate secretă numită Eteria (Frăţia) care a fost înfiinţată de trei mari boieri greci. Eteria îşi propunea să-i alunge pe turci din Grecia şi mai apoi din întreaga Europă.

Pentru a realiza acest lucru, eteriştii au luat legătura şi cu boierii români, dar şi cu Tudor Vladimirescu care trebuia să ridice la luptă populaţia din Ţara Românească şi Moldova. Eteriştii intenţionau să creeze o diversiune în Ţările Române pentru a-i atrage pe turci aici şi apoi să treacă în Grecia şi să o elibereze de sub dominaţia otomană, începând de la Sud către Nord. Rusia era la curent cu acest plan şi l-a sprijinit la început, mai ales că în fruntea Eteriei se afla Alexandru Ipsilanti, care era aghiotantul ţarului.

Tudor Vladimirescu a adunat o armată de ţărani în zona Gorjului, la Padeş, unde a şi dat o proclamaţie la 23 ianuarie 1821. De la Padeş, Tudor Vladimirescu s-a îndreptat spre Bucureşti, unde şi-a stabilit capitala la Cotroceni. În drum spre Bucureşti, Vladimirescu a lansat un document denumit „Cererile norodului românesc”. Acest program era un program modern şi cuprindea mai multe puncte ce vizau modernizarea societăţii româneşti şi câştigarea autonomiei principatelor.

Între timp, Alexandru Ipsilanti a pătruns în Moldova şi s-a îndreptat spre Bucureşti, unde şi-a stabilit tabăra la Colentina. Cei doi şi-au împărţit teritoriul Ţării Româneşti în două. Tudor a devenit un fel de domnitor al Ţării Româneşti. Între Tudor şi Ipsilanti încep să apară neînţelegeri, deoarece eteriştii nu mai doreau să părăsească teritoriul Ţării Româneşti. Turcii au început să ameninţe cu invazia în Ţara Românească şi de aceea Tudor Vladimirescu a trecut la  negocieri cu turcii, încercând să le explice că de fapt Ţările Române s-au ridicat la luptă împotriva domnilor fanarioţi şi nu împotriva Imperiului Otoman. Lucrurile s-au complicat prin dezavuarea Eteriei şi a mişcării lui Tudor de către Rusia.

Armata otomană a pătruns în Ţara Românească şi Tudor s-a retras de la Bucureşti spre zona Gorjului, dar la 21 mai s-a oprit la Goleşti. Turcii l-au luat de la Goleşti, l-au dus la Târgovişte, l-au tăiat în bucăţi şi l-au aruncat într-o fântână din curtea Mitropoliei.

Revoluţia lui Tudor a fost înfrântă, dar a avut consecinţe importante deoarece a fost câştigată autonomia principatelor şi au fost înlăturaţi domnii fanarioţi, în locul lor punându-se domni pământeni. Primii domni pământeni au fost numiţi în toamna anului 1822 şi anume Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi Ioniţă Sandu Sturza în Moldova. Cei doi domnitori au fost bine intenţionaţi şi au făcut eforturi deosebite pentru a moderniza Ţările Române, pentru a înlătura urmările regimului fanariot, dar bunele lor intenţii s-au lovit de corupţie, care a depăşit nivelul din timpul fanarioţilor.

În 1826, Imperiile Ţarist şi Otoman au semnat Convenţia de la Akkerman prin care Ţările Române erau scutite de tribut timp de 2 ani şi se punea pentru prima dată problema introducerii în principate a unor legi numite Regulamentele Organice.

[su_button url=”https://abcjuridic.ro/wp-content/uploads/2015/11/CURS-ISTORIE-IV.pdf” background=”#ef4b2d” size=”10″ center=”yes”]Citeşte tot capitolul! [/su_button]