Delegarea legislativă. Cum funcționează și impactul acesteia

În Romania, dar nu numai, Parlamentul deține un rol fundamental, rol conferit de către modul de constituire a acestuia. Parlamentul este desemnat de către cetățeni prin vot. Datorită acestui mod de desemnare putem afirma că poporul deleagă puterea suverană aleșilor săi prin instituția reprezentativității. În virtutea acestei atribuții de reprezentare, Parlamentului ii revine puterea legislativă într-un stat. Aceasta ar putea fi considerată ca fiind regula, și anume că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, regulă consacrată de Constituție in articolul 61. Însa, cum orice regula are și o excepție, și in acest caz poate fi vorba despre o excepție. În cazul de față excepția o reprezintă instituția delegării legislative.

          Delegarea legislativă poate fi definită ca o instituție a dreptului constituțional, prin care Parlamentul, în baza și in limita dispozițiilor legale, poate conferi Guvernului sau Președintelui atribuția de a adopta acte normative in situații extraordinare sau in situații în care Parlamentul consideră a fi necesar. Ne vom axa pe ceea ce reprezintă delegarea legislativă către Guvern, fiind un subiect cu care ne-am întâlnit des în România.

Instituția delegării legislative este prevazută de constitutie in articolele 108 si 115. Scopul acestei instituții este de a rezolva anumite probleme de practică legislativa. Cu alte cuvinte, aceasta intervine in cazul unei necesități de reglementare ( nevoia ca o situație sa fie reglementată legal) pe care Parlamentul nu o poate satisface. Aceasta se întemeiază pe baza unor condiții speciale și, așa cum am precizat deja, reprezinta o excepție.  

          Guvernul, în virtutea delegării legislative, poate emite două tipuri de acte care au putere de lege, și anume ordonanțe și ordonanțe de urgență. Ordonanțele simple pot fi emise de către Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, așa cum reiese din alin. (1), art. 115 din Constituție. În alin. (4) al aceluiași articol este prevăzut si specificul ordonanțelor de urgență. Conform textului constituțional, acestea pot fi adoptate de către Guvern “numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora “. Așadar, pentru ca Guvernul să emită ordonanțe de urgență nu are nevoie de o lege specială de abilitare din partea Parlamentului, despre aceasta putând fi vorba numai în cazul ordonanțelor simple. Între cele două tipuri de acte există și alte diferențe, în afara motivării legale din care provine competența Guvernului de a le adopta. Ordonanțele de urgență pot viza un domeniu mai larg de reglementare, în acest sens ele pot reglementa chiar și în domeniul legii organice, spre deosebire de ordonanțele simple. Cu toate acestea, nici chiar ordonanțele de urgență nu pot reglementa domeniul legii constituționale.

          O precizare importantă trebuie făcută in legatură cu aprobarea acestor acte de către Parlament. Acesta poate cere în legea de abilitare ca ordonanțele să-i fie supuse spre aprobare. Dacă s-a dispus acest lucru, Parlamentul poate adopta în urma unei dezbateri o lege de aprobare a ordonanței în forma inițială, o lege de aprobare care aduce modificări și completări sau o lege de respingere a ordonanței.

          Pe de altă parte, în cazul ordonanțelor de urgență, deoarece acestea nu se emit in baza unei legi de abilitare, acestea pot intra în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea lor in Monitorul Oficial. Această procedură este consacrată in Constituție în art. 115 alin. (5).

          Un aspect important îl consituie modul de intrare în vigoare a ordonanțelor. Așadar, conform art. 11 alin (1) și (2) al legii nr. 24/2000 privind  normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanțele emise de Guvern in baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la publicarea acestora in Monitorul Oficial al României sau la o data ulterioară prevazută în textul lor, pe când ordonanțele de urgență intră în vigoare la data publicătii in Monitorul Oficial sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă pentru a fi dezbatute. Efectele ordonanței sau ale ordonanței de urgență se produc până la intrarea in vigoare a legii de aprobare, dată de la care se va aplica legea. Desigur, există și cazul ca legea de aprobare a ordonanței să fie declarată ca fiind neconsituțională înainte de promulgare.

          Acestea fiind prezentate, în continuare vom analiza impactul pe care îl are delegarea legislativă asupra procesului de legiferare. Vom avea în vedere în special ordonanțele de urgență, fiind bine-cunoscută la ora actuală predilecția Guvernului Romaniei pentru aceste acte. Așadar, cum afectează aceste acte ale Guvernului procesul de legiferare în România? Pentru a putea oferi un răspuns cât se poate de pertinent și obiectiv acestei întrebări trebuie sa analizăm cantitativ  ordonanțele de urgență aprobate de către Parlament. Statisticile ne arată ca in perioada 2012-2016 au fost adoptate aproximativ 8 ordonanțe de urgență pe lună. De asemenea, în anul 2019 au fost adoptate 28 de legi de aprobare a ordonanțelor de urgență și 9 legi de aprobare a ordonanțelor guvernului dintr-un total de 117 legi adoptate. Această informație este preluată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților. Acest număr de ordonanțe de urgență adoptate poate fi considerat relative mare, având in vedere specificul ordonanțelor de urgență. Din această statistică tragem concluzia că în situația de față se ajunge practic, ca cel care legiferează sa nu mai fie Parlamentul, ci Guvernul, sau mai correct spus, și Guvernul. Desigur, nu înseamnă ca  ordonanțele de urgență sunt o insituție care prejudiciază sistemul legislativ. Acestea fiind aprobate de către Parlament, deducem ca intrarea lor in vigoare este legitimă și necesară. Prin aceste numere dorim doar să evidențiem rolul activ si proeminent al Guvernului in ceea ce înseamna legiferare in România, fara a pune la îndoială eficacitatea ordonanțelor.

          În momentul în care Parlamentul ajunge în situația de a adopta un număr atât de mare de ordonanțe prin comparație cu numarul de proiecte de lege sau de inițiative legislative, acesta pierde din esența de “unică putere legislativă”. În practică am ajuns în punctul în care cel ce legiferează sa fie de foarte multe ori Guvernul. Este acest lucru benefic legislatiei Române? Efectele se pot resimți numai în timp, un răspuns general și concludent neputând fi dat acum. Ce este cert însă, este faptul că delegarea legislativă este o instituție prezentă in sistemul legislativ român și este cu siguranță una influentă.

Bibliografie:

Ștefan Deaconu- Instituții politice

http://www.cdep.ro/pls/dic/legis_acte_parlam?cam=0&tip=1&an=2019

http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=3#t3c3s0sba108

Studiu de caz realizat de Oprean Marian Sergiu, student în anul I la Facultatea de Drept din cadrul Universitații Bucuresti