Dialog cu Raisa Cătălina Gheorghina, avocat stagiar în cadrul Baroului Brașov. De la cursul de drept la practica juridică.
„Momentul în care am îmbrăcat roba s-a simțit cu adevărat ca fiind rezultatul unor eforturi constante și îndelungate”
Deoarece au trecut mai bine de patru luni de la organizarea concursului pentru primirea în profesia de avocat (respectiv, pentru dobândirea calității de avocat stagiar), ABC Juridic are plăcerea de a-i lua interviu Cătălinei Raisa, fostă studentă și actuală masterandă în cadrul Universității Transilvania din Brașov. Aceasta a promovat în luna septembrie examenul de primire în profesie, astfel că ne poate împărtăși din experiența de avocat stagiar până la acest moment dar și sfaturile pe care le are pentru tinerii care doresc să acceadă în această profesie.
V.C-L: Pentru început doresc să îți mulțumesc pentru că ai acceptat să participi la acest interviu. Scopul acestuia este să împărtășim informații valoroase cu privire la procesul de admitere in profesia de avocat și provocările ce vin odată cu decizia de a participa la un altfel de examen.
Raisa, spune-ne câteva cuvinte despre tine. Unde ai urmat studiile liceale și care a fost motivația pentru care te-ai înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității
Transilvania din Brașov?
G.R-C: Mulțumesc pentru această oportunitate!
Mă numesc Raisa Cătălina Gheorghina, sunt din Brașov și am studiat la Colegiu Național “Dr. Ioan Meșotă”.
Chiar dacă am urmat un profil real, respectiv matematică-informatică, intensiv informatică, am avut dintotdeauna o atracție pentru domeniul juridic, întrucât îl consider cel mai apropiat de ideea de a fi conectat cu oamenii, de a comunica și totodată de a-i ajuta pe ceilalți în problemele cu care se confruntă.
V.C-L: În timpul facultății ai avut oportunitatea de a face practică în domeniul juridic?
Dacă da, te-a ajutat în alegerea profesiei?
G.R-C: Am avut oportunitatea de a face un stagiu de practică chiar în anul 4 de facultate, în cadrul DIICOT-ST Brașov, în cadrul căruia mi-am consolidat cunoștințele de drept procesual penal.
Cu siguranță m-a ajutat în alegerea profesiei acest stagiu de practică, întrucât am avut șansa de a cunoaște activitatea ce stă în spatele fiecărei profesii juridice, astfel că m-am orientat către profesia de avocat.
V.C-L: Pe parcursul celor 4 ani de studii ai avut vreo preferință în ceea ce privește dreptul public sau privat? Dacă da, ce curs te-a pasionat cel mai mult?Să înțeleg că cel de drept penal?
G.R-C:Cu toate că mă pasionează și în prezent dreptul penal, datorită dinamismului și complexitătii ce îl caracterizează, în special în ceea ce privește infracțiunile, cel mai mult m-a fascinat dreptul civil, succesiuni.
În acest sens, am realizat și lucrarea de licență, intitulată “Reprezentarea succesorală” și mai mult decât atât, în prezent urmez cursurile de masterat în cadrul Universității Transilvania, Facultatea de Drept, programul de studii Drept Privat Aprofundat.
V.C-L: Ai luat în considerare participarea și la alte concursuri de admitere in profesie sau ai avut dintotdeauna acest vis, de a deveni avocat?
G.R-C: Dintotdeauna mi-am dorit să devin avocat, însă nu am urmat acest vis ignorând celelalte profesii juridice. Pe parcursul facultății am analizat fiecare profesie juridică în raport de propria persoană, încercând sa îmi dau seama dacă mi se potrivește altceva decât profesia de avocat.
V.C-L: Am înțeles. Aș vrea să știu în continuare cum te-ai pregătit pentru examen. Ai studiat deopotrivă doctrină, legislație și grile? Ți-ai rezervat anumite luni înainte de examen sau te-ai pregătit pe tot parcursul ultimului an universitar?
G.R-C: Pregătirea pentru examenul de primire in profesie consider că a început odată cu anul 3 de facultate, moment în care am început să recapitulez dreptul civil de anul 1, 2 și dreptul penal-partea generală.
Văzând cât de solicitant este și anul 3 de facultate și având in vedere că începeam dreptul procesual penal, urma partea specială din dreptul penal, iar la civil – contracte si succesiuni, nu știam cum sa îmi fac un program în care sa le acopăr pe toate. Astfel că, în vara dintre anul 3 și anul 4, am început foarte serios să reiau constant toate materiile aferente tematicii de examen.
Am studiat preponderent pe parcursul facultătii, doctrină si legislație, iar referitor la grile, nu trecea o zi fără să mă “antrenez” cu 50 de grile.
Propriu-zis pentru examenul de primire în profesie, am început pregătirea în luna iulie și am reușit sa reiau întreaga tematică de 3 ori până în ziua examenului.
V.C-L: Este de admirat motivația pe care ai avut-o. După ce ai promovat examenul, care au fost următorii pași pentru a deveni avocat stagiar? A fost dificil să găsești un îndrumător?
G.R-C: După afișarea rezultatelor, primul pas a fost sa găsesc un avocat îndrumator, iar acest lucru nu a fost greu. Am fost la un interviu, iar după o săptămână am semnat contractul de colaborare.
Momentul mult așteptat a fost depunerea jurământului, întrucât din acel moment poți spune cu adevărat că ești avocat stagiar.
V.C-L : Cum ai resimțit experiența depunerii jurământului? A fost emoționantă?
G.R-C: A fost un moment în care am simțit onoare, bucurie si responsabilitate. Momentul în care am îmbrăcat roba s-a simțit cu adevărat ca fiind rezultatul unor eforturi constante și îndelungate.
V.C-L: Până în acest moment, cum ți se pare experiența de avocat stagiar? Este ea conform așteptărilor? Care sunt atribuțiile tale in această perioadă de stagiu?
G.R-C: Profesia de avocat, din ce am trăit până acum, este una dinamică, exact cum mă așteptam să fie. Ceea ce pot spune este că fiecare zi este diferită.
De regulă, activitatea mea începe de la ora 8.00 și se sfârșește în jurul orei 18.00.
În fiecare zi merg împreună cu avocatul îndrumător în instanță, la termene, apoi, se ivesc situatii când trebuie să merg la diferite instituții publice. De asemenea, la birou, studiez dosarele pe care la avem și redactez toate actele necesare.
V.C-L: Pare o activitate cu adevărat solicitantă. Mai am o singură întrebare pentru tine. Ce sfaturi ai pentru cei care interesați să intre în domeniul avocaturii?
G.R-C: Îi sfătuiesc să își urmeze visul, să aibă încredere în ei și să conștientizeze că lucrurile bune necesită timp și sacrificii. În primul rând, să știe că avocatura nu este o profesie cu un program fix, poți sta în unele zile 5 ore la birou, iar în alte zile chiar și 12 ore.
Să studieze temeinic pentru examenul de primire în profesie, după un program bine stabilit, dar în același timp, să nu uite să socializeze, să se mențină activi.
În final, să știe că examenul de primire în profesie este doar începutul unui nou capitol din viața lor.
V.C-L: Îți mulțumesc pentru timpul acordat și sunt sigură că acest interviu îi va inspira pe cei care își doresc sa participe la examenul de admitere în profesia de avocat sau să se înscrie la facultatea de Drept.
Îți doresc mult succes în ceea ce îți propui și sper că vei găsi în avocatură nu doar o profesie, ci și o pasiune care să îți aducă doar satisfacții!
Interviu realizat de Voșlovanu Cristiana-Loredana, voluntar în cadrul ABC Juridic.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!