Interviu cu Cezar Ionașcu, avocatul care a înlocuit profesia cu consultanța vestimentară

Am considerat oportun să aflu ce ar avea de spus omul care a cedat profesia, avocatura, și a ales pasiunea, consultanța vestimentară. Adevăruri ale profesiei și idei pe seama cărora putem folosi timpul spre a le pătrunde cu mintea.

Dragoș Șărban: Bună ziua și vă mulțumesc că ați acceptat acordarea acestui interviu.

Cezar Ionașcu: Sigur, cu plăcere.

D.Ș.: Voi începe cu întrebarea clasică pentru acest gen de interviuri, și anume de ce acum 18 ani ați ales Facultatea de Drept? Care ar fi fost alternativa ori alternativele și ce ați alege acum?

 C.I.: Acolo unde am crescut eu, alternativele erau destul de finite. În genere, în lumea asta, alternativele sunt finite, dat fiind că lumea scolastică este împărțită cam în două, între matematicieni și restul lumii. Eu am terminat științe exacte, am terminat un colegiu național cu specializarea matematică-fizică, ar spune unii fără nicio legătură cu Dreptul, dar, din punctul meu de vedere, cu foarte mare legătură în Drept. Cei care știu matematică se descurcă mult mai bine în științele juridice, am observat de-a lungul timpului, pentru că au o structură cognitivă mult mai bună, raționamentele se fac mult mai ușor și, până și Dreptul, pe care unii l-ar încadra la științe sociale, are legătură cu matematica. De aceea, cumva, mi-a fost facil.

Dar, ca să nu evit răspunsul la întrebare, am ales Dreptul pentru că vorbeam frumos și voiam o ramă în care să pun tabloul meu, cel puțin așa m-a sfătuit tatăl meu. E o bucată pentru care apreciez și acum alegerea mea și nu regret ceea ce am făcut. Pe de altă parte, când am terminat studiile și a trebuit să pășesc în lumea reală a științelor juridice, adică științe juridice aplicate, unde vectorii sunt cunoscuți – avocatură, magistratură, notariat și toate celelalte -, realitatea practică nu a mai corespuns cu teoria. Ni s-au predat niște lucruri cel puțin deontologice despre această lume de către profesorii noștri, pe care îi consider și la ora asta corifei și pe care i-am luat întotdeauna ca modele, de la Iorgovan – Dumnezeu să îl ierte – până la Viorel-Mihai Ciobanu și Ioan Neagu, oameni care și-au dat tot interesul pentru a forma o generație, cea din care fac parte, dar care nu ne-au mai spus că ceea ce ne predau ei nu e o pregătire neapărat pentru viață, ci doar pentru postura de executant pentru cei ce plătesc facturile – „factura de magistrat” de către statul român, factura de avocat de către companii, societăți sau persoane fizice, factura de notariat de către cei care fac tranzacții, înregistrări și tot felul de alte acte, iar lista poate să continue. Partea asta, regret și în ziua de azi că nu se predă în Facultatea de Drept, “descurcăreala” în viața de jurist.

Așadar, există părți benefice, părți mai puțin benefice, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, probabil aș avea rezerve în a alege Dreptul. Dacă ar fi să aleg o ramură a lui, aș alege drept internațional sau ceva cu aplicație internațională, care să nu-mi zăgăzuiască orizonturile personale. Dreptul în mod aplicat te cam închide în granițele țării în care ai terminat facultatea. Mai degrabă, pentru că urmează o lume despre așa ceva, aș alege tot ce se cheamă științe tehnice. Aș reîncepe Politehnica, aș face Medicina, aș face orice, tot felul de alte lucruri care vor fi cerute, inclusiv partea de programare. La vremea la care am început facultatea, asta se cerea în piață, toată lumea visa să devină avocat. Astăzi, toată lumea visează să devină programator. Nu știu dacă e bine sa urmezi valul. Un prieten evreu din copilărie mi-a spus că mai bine te duci împotriva valului pentru a avea succes. Deci răspunsul e undeva la mijloc.

D.Ș.: Ce vă motiva? Ați avut un mentor, un sfătuitor de ale cărui sugestii ați ținut cont? Ce priorități aveați?

C.I.: O, sunt foarte mulți, sunt suma întâmplărilor prin care am trecut în viața asta. Și mental, și fizic, și social, fiecare și-a adus aportul la ceea ce sunt eu astăzi, fie că a fost bărbat sau femeie. Ca un sfat care m-a marcat – banii sunt la tine, nu sunt la mine și eu trebuie să fac orice să ți-i scot din buzunar”. Firește, e un proverb evreiesc. Tot un evreu mi-a spus odată ceva care sună cam așa: „nu te mai lăuda cu ceea ce știi și cine ești, pentru că tu, în calitate de jurist, de avocat, nu ești decât un foarte bun executant, parte dintr-o mare armată de executanți pe care niște băieți deștepți ca mine, poate cu mai puțină carte decât tine, îi plătesc”. Și asta mi-a sucit mie mințile și m-a “îndreptat”. E bine că am aflat asta la vârsta de 22 de ani și am știut să mă orientez. Sunt foarte multe expresii, întâmplări, repet, sunt suma întâmplărilor mele, ce am făcut ca să pot supraviețui la un moment dat, iar apoi acumula. Am girat în foarte multe medii, nu am rămas într-unul și e un sfat prietenesc pe care-l dau tuturor, să acceseze cât mai multe medii sociale, de la mediul infracțional până la mediul academic. Această abordare de tip evantai servește oricărui fel de meserie ori profesie, îndeosebi avocaturii.

…să fii ancorat în realitate, cu alte cuvinte.

C.I.: Exact, trebuie să cunoști oamenii din toate păturile sociale. E necesar să consideri că ai de învățat de la oricine, chiar și de la cei de cea mai joasă speță – așa se formează un orizont larg ce-ți va permite să fii un om complet cu o experiență bogată de viață. Ar trebui ca un bun profesionist, în afară de obiectul său de activitate, să privească și să cunoască piața și mediul pe care îl accesează din toate unghiurile posibile.

D.Ș.: Un sfat pentru  o învățare rodnică?

C.I.: Tatăl meu, care a fost profesor de fizică foarte mulți ani și a creat generații de doctori – venea din altă generație – mi-a zis un sigur lucru toată viața mea: ”Acum e timpul să înveți”. Toată viața mea, de când eram copil, mi-a repetat chestia asta aproape fără să o simt și mi-a creat un automatism. Învățăm până murim. Ce e deranjant pentru mine, în sistemul scolastic românesc, e o practică regăsită la majoritatea studenților, și anume îngrășarea porcului în ajun. Învățăm o materie în patru zile, o materie care nu ar putea să intre nici măcar în patru ani în capul unui tânăr care e ca un burete ce absoarbe informație, dar apoi în două semestre. Și încercăm să băgăm într-o minte tânără, proaspătă, niște cunoștințe oarecum fixiste, în loc să lăsăm loc creației, deci n-aș merge pe niște piloni ficși în Facultatea de Drept românească, aș merge pe aplicație în fața teoriei.

D.Ș.: De ce ați ales să fiți avocat de consultanță, iar nu litigant, și de ce ați ales avocatura în detrimentul altei profesii? Mai mult, ce ați alege acum?

C.I.: După ce generația mea a privit filmul generației, care s-a numit “De ce eu?”, toate postulatele care mi-au fost inoculate în sânge s-au prăbușit în mai puțin de trei secunde. Bara românească a avut etaloane în perioada interbelică și din aceea m-am inspirat în momentul când treceam dintr-un an în celălalt, fără a avea, poate, toate stipendiile pentru a fi ținut ca student cu fruntea sus. Am fost un student normal, am avut odată câte două joburi, uneori câte trei-patru, ca să îmi pot susține facultatea. Nu mă plâng, doar îmi amintesc. Acum e ok, tocmai pentru că am înfruntat aceste adversități și mi-am dat seama că înainte de orice, înainte de filosofii și dogme, a acumula primează. Până nu acumulezi o sumă, până nu-ți creezi un decor, nu prea contezi în contextul social.

Consultanța de business aduce mult mai multe valori materiale, o mult mai mare doză de putere, cunoștințe, prin networking. Sunt mai multe condiții pentru a ajunge acolo. Una e să fii deja hârșâit prin lume. Și e sfatul meu prietenesc, pentru cei care vor să urmeze calea consultanței în afaceri prin prisma științelor juridice, să nu se ducă imediat după Facultate. Dacă a terminat Facultatea undeva la 21-22 de ani, să nu plece imediat, să se ducă în lume vreo patru-cinci ani, iar pe la 27-28 de ani să ocupe o poziție de beginner la o corporație. Pentru că e necesară și experiența asta în viață. Corporația e cam singura școală de economie pe bune din România.

D.Ș.…și cam în cei patru-cinci ani ce ar trebui să facă?

C.I.: Cam în patru-cinci ani, știi cum e… pentru familia aristocrată e anul sabatic – la 18 ani, puștiul e trimis un an prin lume, din Thailanda până la eschimoși în Alaska, să vadă lumea și să acumuleze deprinderi și automatisme spre supraviețuire. Eu, dacă te arunc pufan la 22 de ani într-o corporație, ești mâncat de viu și, decât să ai “traume” într-o corporație, într-un “acvariu”, mai bine le ai în lume, ca să poți să stai, să fugi, să poți să replici ceva. Eu am stat în corporație aproape șase ani – nu a fost una dintre cele mai plăcute experiențe umane, dar a fost una dintre cele mai dense experiențe profesionale, e singura pungă cu fum din toată lumea asta, foarte bine organizată.

D.Ș.: Ați alege din nou consultanța dacă ați termina iarăși Facultatea de Drept?

C.I.: Nu, m-aș duce în lume, exact ce ziceam. Eu am ajuns la ea, cumva alunecând spre.

D.Ș.: Dar în altă profesie juridică?

C.I.: Dacă ar fi să dau filmul înapoi, cred că mi-aș urma primul meu gând. Primul meu gând a fost să fiu procuror criminalist. Am avut noroc să dau de profesorul Stancu la criminalistică, un om care m-a inspirat foarte tare – era just, un tip care avea o carismă și un șarm extraordinar, care își preda specialitatea cu  pasiune.

D.Ș.: Cum vă pregăteați cazurile?

C.I.: Să știi că studiam foarte tare și, dacă e să fie un lucru bun la corporație, e că te învață să te pregătești foarte bine, inclusiv prima întâlnire, a doua întâlnire, discuția cu clientul, cum să îți câștigi clientul, te învață niște proceduri foarte bine. Înveți inclusiv supraviețuire în mediul juridic sau mediul de afaceri. Când am venit în corporație, eram cam singurul jurist specialist în construcții. Am făcut licitații publice înainte să fac corporație, m-am dus întotdeauna către partea bănoasă a meseriei, așa a fost să fie și așa sfătuiesc pe oricine. Eram foarte diligent, corporațiile au motoare de căutare, iar eu vedeam cine sunt acționarii din spatele companiei cu care urma să iau contactul și puteam să duc discuția spre a-i scoate bani mai ușor din buzunar, dar îmi făceam temele de fiecare dată, că așa te învață corporația. Fiind foarte tânăr, la 28 de ani, și foarte stăpân pe meseria mea – Legea 10, Legea 50, OUG fosta 68, actuala 34, visam ce ținea de licitații.

Eram foarte împăunat de chestia asta și de ce făceam și, de aceea, încercam cumva să fac dovada cunoștințelor mele dând soluția din prima. Până am primit o primă palmă, metaforic vorbind, când, unde lucram mi s-a spus: dacă dai soluția din prima, mănânci o dată; soluția, chiar dacă o cunoști, o dai în etape, ca să mănânci de mai multe ori”. Acest lucru, pentru mine ca om, a fost foarte deranjant. E o bucată de minciună și în meseria de consultant. Aș fi vrut ca tuturor celor cu care am interacționat să le dau soluția din prima, dar corporația mă oprea mereu. O să se întâlnească și cei ca voi, probabil, cu chestia asta.

D.Ș.: O amintire mai puțin plăcută? Bănuiesc eu că asta ar fi…

C.I.: O amintire mai puțin plăcută este din perioada corporației, că tot vorbesc de ea, și anume falsitatea. Imposibilitatea de a cunoaște întreg sistemul, faptul că nu ți se permite să cunoști decât o parte, pentru a fi disponibil, ci nu indisponibil, ceea ce e deranjant, fiindcă simți la un moment dat acest lucru.

Partea a II-a

Șărban Dragoș-Cristian

Dragoș-Cristian Șărban este student în anul al III-lea la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment