INTERVIU Sandra Ecobescu: „Tinerii își pierd interesul față de niște forme de manifestare cultural-artistică, dacă limbajul este îmbătrânit, dacă nu este adaptat la realitate”

Președinte și membru fondator al Fundației Calea Victoriei, Sandra Ecobescu a redefinit viața culturală a bucureștenilor printr-un proiect care nu avea doar scopul de a dinamiza ceea ce însemna educația, ci și de a aduce o adevărată schimbare în viața oamenilor care își doreau să vadă frumusețea în fiecare zi. 

Paula Roxana Neacșu: Credeți că a afectat tehnologia contemporană raportarea la cultură?

Sandra Ecobescu: Cu siguranță că tehnologia, așa cum s-a dezvoltat în ultimele decenii, ne influențează foarte mult viața în toate domeniile: viața cotidiană, felul în care ne petrecem timpul liber, când suntem în fața telefonului nostru sau în fața unui televizor.

Să poți să alegi din sute, mii de filme, la orice oră dorești, este un fenomen foarte recent, de fapt. Înainte trebuia să te uiți la filmul X la o anumită oră, când se difuza, ori acum foarte multe filme sunt la îndemână, ceea ce este interesant, dar este, în același timp, foarte copleșitor. 

Raportarea la cultură se schimbă foarte mult, deoarece consumul cultural, alegerea noastră de a merge la o piesă de teatru, de a citi o carte, de a urma un curs, de a merge la un concert de muzică rock, jazz sau clasică este foarte influențată de faptul că, în paralel cu lucrurile acestea – care există într-un timp și un spațiu concret, la care eu trebuie mă adaptez ca individ – există foarte multe resurse online. Există foarte multe resurse audio sau video și atunci, pentru un om, fie că este vorba de un tânăr de 18-20 de ani, sau cineva de peste 40-50 de ani, ca mine, la un moment trebuie să alegem între ceva live, fizic și ceva online, un material înregistrat: „Mă uit la un concert înregistrat cu Maria Callas sau mă duc la operă vineri, când trebuie să-mi iau bilet și costă atât, dar trăiesc efectiv, în sală, experiența respectivă?”

Așadar, produsele culturale vin mai aproape spre noi. Devin, poate, mai mult un produs decât o experiență, cu un click poți avea acces (și gratuit) la enorm de multe informații, ceea ce înainte nu se întâmpla. Lucrurile sunt mult mai facil de accesat, dar, totodată, sunt foarte multe informații care vin peste noi, foarte multe oferte culturale și atunci apare această problemă – deschizi un telefon și ai zeci de evenimente în București într-o săptămână. Ce faci? Unde te duci mai întâi? Varietatea este un lucru bun, însă este nevoie de cunoaștere pentru a alege ce ți se potrivește, esențială este însă curiozitatea și deschiderea.

Pe de-o parte este o confluență, o varietate uriașă de evenimente și de produse culturale, cărți online, audio, cursuri înregistrate, pe bani ș.a.m.d., ceea ce poate fi copleșitor. Pe de altă parte, vorbim de o ofertă care se poate adresa mai ales unui public avizat, pentru cineva care știe mai bine ce vrea și ce ar putea să-l ajute, la un moment dat, sau să-l bucure. Adică, ca orice diversitate foarte mare, în momentul în care trebuie să facem alegeri, există o parte bună, diversitatea și o parte rea, dezorientarea. 

La supermarket, pe vremuri, erau, să spunem, 5 creme de față, iar acum poti fi 50, 100 de variante, care mai de care mai atrăgătoare și complexe. Pentru unii poate să fie minunat să-și dorească să aleagă din 50 de creme de față, pentru alții, cum sunt eu, poate să fie foarte enervant și obositor. 

Există, inclusiv, muzee sau biblioteci online pe care noi am putea să le vizităm virtual. Oare chiar le vizităm dacă sunt online sau digitalizate? Chiar intrăm noi acolo? Ne putem bucura de această experiență? Nu chiar. Dincolo de faptul că sunt foarte multe informații, este și o concurența foarte mare între toți producătorii de produse culturale, fie că e vorba de o editură, de un teatru, de un organizator de concerte pop ș.a.m.d.

Cred că produsul cultural, fie că e vorba de o expoziție a unui muzeu, un curs, un film, trebuie să fie cât mai accesibil sau să promită cumva să răspundă întrebărilor, căutărilor publicului, ca să atragă atenția și să nu se piardă în zgomotul general de informații. Asta dacă nu se dorește, din start, să fie un produs cultural de nișă, adresat unui annumit public, limitat, și selectat prin subiect și forme de exprimare.

Așadar, s-au schimbat multe, dar în momentul în care ajungem la fața locului, într-o sală de concert, sau la un curs fizic, în sală, sau mergem la un film, experiența în sine nu cred că s-a schimbat foarte mult, ci pașii care ne aduc până acolo. Experiențele umane, în esență, rămân destul de nealterate. Toți ne dorim să ne bucurăm, să creștem, să fim înțeleși și apreciați, iar arta deseori ne oferă instrumente pentru aceste nevoi profund umane.

Paula Roxana Neacșu: La cursurile fundației participă mulți adolescenți. De unde credeți că pornește stereotipul conform căruia tinerii nu sunt interesați de cultură? 

Sandra Ecobescu: Acest stereotip are mare legătură cu felul în care tehnologia și consumul de imagini, de video ne influențează viața. Tinerii care au vârsta de 20-30 de ani, s-au născut cu tehnologia în mână. Eu am crescut cu tehnologia anilor 80, mai puțin invazivă în viața cotidiană, care îți lăsa mult spațiu de respirație și erai mult mai conectat la realitate. Cu televizorul, video și casetofonul exista un acces și un consum limitat de imagini și sunete, rămânea mult timp pentru citit, comunicat cu cei din jur și pentru experimentat realitatea în întreg. 

Asistăm, odată cu dezvoltarea tehologică accelerată, ca niciodată în istoria lumii, la o mare schimbare a paradigmei. Expunerea aceasta și dialogul constant cu și prin tehnologie,pe care îl avem noi toți, ne face să începem să percepem cultura clasică – teatrul, dansul, literatura, altfel, pentru că prin internet ajungem ușor la foarte multe informații pentru care avem un timp (o răbdare) mult mai limitat de receptare, înțelegere, aprofundare.

Pentru un copil sau un adolescent care este dus de mama sau tatăl său la un concert de operă, sau la un muzeu de artă plastică, este nevoie de foarte multă răbdare, curiozitate și/sauo anumită pregătire prealabilă, ca să se poată bucura de această experiență. Trebuie să primească, acel tânăr, cheile de descifrare ale unui produs cultural, educativ, în sens clasic. Altfel este destul de dificil să citești Eminescu, Victor Hugo, Dante sau Oscar Wilde și să-ți placă, după ce consumi informații sub forma unor imagini de pe Instagram și a unor filmulețe scurte pe TikTok, de maximum 2 minute.

După cum știm, răbdarea noastră e mult mai trunchiată și mai limitată decât era în urmăcu un deceniu. Nu înseamnă că suntem mai proști, ci înseamnă că, pur și simplu, se schimbă felul în care percepem realitatea și felul în care ne primim recompensele, ne relaxăm, comunicăm între noi și ne informăm. Când ne uităm la filmulețe de pe social media, primim la final o recompensă mult mai rapid decât se întâmplă în viața reală. De aici dependența de online și importanța limitării timpului petrecut în social media despre care vorbesc psihologii.

Consumul de cultură, în forma lui clasică, evident este afectat și, de fapt, ceea ce ar trebui să se întâmple este ca artiștii, acei creatori de produse culturale din prezent, să se adapteze, măcar parțial, la gustul tinerilor, al publicului în general, pentru că altfel îi pierde,lucru care se întâmplă deseori. 

Inclusiv la concerte de operă, de muzică clasică, poți vedea proiecții multimedia, montărisau costume mai moderne. Uneori iese bine, spectacolul nu pierde din calitatea mesajului, poate chiar primi valențe noi, alteori pot fi kitsch, caricatural, forțat. 

Cumva trebuie să te adaptezi. Lucrul acesta s-a întâmplat și în istoria lumii. Tinerii își pierd interesul față de niște forme de manifestare cultural-artistică, dacă limbajul este îmbătrânit, dacă nu este adaptat la realitate. Eu nu cred că tinerii nu sunt interesați, ei pot fi plictisiți de niște forme de comunicare care odată cu apariția tehnologiei devin desuete. 

Asta nu înseamnă că, de exemplu, Odiseea lui Homer trebuie rescrisă, ci înseamnă că poate fi prezentată și altfel, printr-un film care să aibă succes la un public mai mare, de exemplu. Iar atunci un tânăr care vede filmul respectiv și este impresionat de poveste, de personaje, poate să zică: „Ce interesant! Vreau să-l citesc pe Homer, vreau să explorez acea lume care a existat acum mii de ani.”

Consider că profesorii, muzeografii, creatorii și organizatorii de evenimente sau produseculturale trebuie să găsească o punte de comunicare cu tinerii, nu doar să afirme resemnați, superiori, că tinerii nu mai sunt interesați. Acesta este un refren pe care îl aud toți tinerii din toate secolele: „Este din ce în ce mai rău, pe vremea mea era mai bine!”. De fapt, lumea este într-o continuă transformare. Nu este un lucru nici bun, nici rău. Este ceva natural. Singura constantă din viața noastră este transformarea, vorba călugărului budist.

Paula Roxana Neacșu: Ați menționat într-un interviu că dezvoltarea personală și cultura generală contribuie la potențarea empatiei în oameni. Ce experiențe v-au influențat cel mai mult în acest sens? 

Sandra Ecobescu: În afara lecturii, care ne ajută să ne dezvoltăm limbajul, capacitatea de a-i convinge pe ceilalți și imaginația, călătoriile sunt, de asemenea, experiențe extrem de utile și interesante în viețile noastre. Nu doar călătoriile în care ne relaxăm, ci și călătoriile în care vizităm, în Grecia de exemplu, o un templu antic sau mănăstire bizantină, locurile carene deschid ochii asupra unor teme, subiecte, momente istorice, ne pot aduce chiar răspunsuri la întrebările fundamentale din viața noastră. 

Înainte să creez Fundația Calea Victoriei, m-a ajutat mult să fiu mai curajoasă o călătorie în Nepal. Am fost cu un grup de prieteni, acum 19 ani, pentru că mi se părea ceva exotic. Acolo s-a întâmplat o schimbare foarte mare în mintea mea, văzând altă lume, alt univers, altă cultură, altă spiritualitate, în special religia budistă. Am trecut din zona de judecată, „Noi suntem mai buni, mai deștepți, mai dezvoltați”, în zona de empatie, de înțelegere și chiar reverență față de o altă cultură de la care noi, europenii, avem foarte multe de învățat în continuare. Deci, extinderea culturii mele generale printr-o călătorie într-o țară aflată pe partea cealaltă a lumii, m-a făcut să devin mai empatică, mai curajoasă și să scap de niște idei preconcepute, de o anumită percepție a realității. 

Paula Roxana Neacșu: Ce schimbări v-ar plăcea să vedeți la modul în care România se raportează la artă? 

Sandra Ecobescu: Din fericire schimbările acestea se întâmplă, pentru că se leagă de ce vorbeam înainte. Cum faci ca tinerii, totuși, să fie interesați de cultură, educație și lectură? Dacă organizatorii de evenimente culturale, profesorii, muzeografii, curatorii, organizatoriide concerte și festivaluri nu gândesc lucrurile într-o formă care să fie accesibilă, interesantă și atrăgătoare pentru tineri, vor mai exista o vreme, după care vor dispărea. 

Astfel, se întâmplă această adaptare în comunicarea către public, folosindu-se social media mult mai mult. De exemplu, Muzeul Național de Artă din București a început să facă niște spoturi mai interesante cu personaje obișnuite care joacă șah, pe holurile muzeului.Ideea pe care vor să o transmită este că muzeul nu este un spațiu rezervat doar elitelor, ci tuturor celor curioși care doresc să își extindă cunoștințele și experiențele, dincolo de realitatea imediată. Trebuie să se spargă granițele și limitele dintre arta înaltă, la care doar unii au acces, și restul lumii. Asta este foarte important, iar lucrurile acestea se întâmplă în prezent, de câteva decenii, în multe locuri din lume. Un soi de democratizare a artelor și a produselor culturale.

Din păcate există și instituții care rămân în urmă și care afirmă că tinerii nu sunt interesați de cultura, iar românii nu merg la muzee. Românii, sau tinerii nu merg la muzee dacă muzeele respective nu știu să comunice eficient de convingător despre o expoziție nouă, interesantă sau despre un anumit eveniment, în afară de un simplu ghidaj. 

Așadar, este foarte important să se creeze cadrul potrivit în care să aibă loc schimbul de informații, experiența culturală și comunicarea să fie mult mai umană și mai interesantă, fie că este vorba de un public tânăr, fie că este vorba de un public mai matur. În același timp,temele propuse să fie plasate, comunicate către public, într-un stil mai contemporan, mai dinamic și uman.

Paula Roxana Neacșu: Fiind absolventă a Facultății de Litere, care capodoperă literară și-a pus amprenta cel mai mult asupra felului în care percepeți lumea?

Sandra Ecobescu: Este foarte greu să aleg doar una pentru că au fost și sunt mulți scriitori care mi-au plăcut. Îmi place mult literatura care conține elemente fantastice, aș menționa aici romele Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez, Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, sau mai recenta carte publicată de Narine Abgarian, Din cer au căzut trei mere.

De-a lungul timpului mi-am dat seama că pentru mine nu este foarte important atașamentul pentru o carte sau un autor, ci mai degrabă exercițiul de a vizita lumi imaginare. Cărțile pe care le citim sunt niște lumi pe care le explorăm, așa cum am vorbit și despre călătorie, despre spectacol. Când eram mică, pe la vreo 8-9 ani, am citit Mary Poppins, care mi-a plăcut foarte mult. Așadar, m-am apucat și am scris un fel de continuare, Jane Poppins,pe care am și ilustrat-o. 

Acest exercițiu de a citi, de a avea răbdare cu un text scris, ne deschide foarte mult perspectivele asupra realității și ne poate încuraja foarte mult să ne exersăm și propria noastră creativitate și curajul de a crea proiecte, comunități, evenimente culturale. În cazul meu a fost prin scris, în cazul altuia poate să fie prin alte metode de exprimare artistică. 

Paula Roxana Neacșu: Ce aspecte ale identității umane vi se par cel mai greu de transpus în artă? 

Sandra Ecobescu: Bunătatea. În literatură și în artă, foarte atrăgătoare sunt personajelenegative, nu neapărat cele pozitive, care de obicei sunt mai plate, mai previzibile. Dacă îți amintești cărțile pe care le-ai citit, filmele pe care le-ai văzut, o să realizezi că „fata bună”este mai plictisitoare de regulă, față de personajul negativ, sau față de un personaj care este frământat, contradictoriu, imprevizibil. 

În artă este mult mai ofertant să descrii o acțiune complicată, să existe personaje negative, de exemplu, în Faust protagonistul este tentat de diavol. Diavolul este un personaj foarte interesant în întreaga istorie culturală a lumii, cum sunt și alte personajele negativefantastice sau supranaturale: dragonul, vampirul, vrăjitorul/vrăjitoarea rea etc. 

Cred că binele poate fi regăsit în special în domeniul filozofiei, al spiritualității și al religiei. Bunătatea este greu de transpus în alte forme de exprimare, pentru că este ceva foarte abstract, care mai degrabă se experimentează, se trăiește decât se poate transmite prin arte,care sunt mai degrabă o oglindă complexă și fascinantă a lumii în care trăim, aflată în continuă transformare.