Legea privind venitul minim de incluziune a fost promulgată

Legea privind venitul minim de incluziune, care înglobează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzire, a fost promulgată la data  de 28.10.2016 de președintele României și va intra în vigoare din 1 aprilie 2018

Legea privind aplicarea unui nou program de acordare a venitului minim de incluziune (VMI), principala formă de sprijin, de la bugetul de stat, pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege se înscrie în politica generală a actualului Executiv de a reforma protecția socială, în sensul încurajării persoanelor vulnerabile care beneficiază de măsuri de protecție socială de a se integra pe piața muncii, și a fost propus Parlamentului în primăvara acestui an.

Noul program unește cele trei beneficii de asistență socială care există în prezent – venitul minim garantat (acordat prin Legea nr. 416/2001), alocația pentru susținerea familiei (Legea nr. 277/2010) și ajutorul pentru încălzirea locuinței (OUG nr. 70/2011) – într-unul singur.

Consolidarea a trei programe bazate pe evaluarea mijloacelor de trai într-un singur program va reduce cantitatea de informații necesare pentru procesarea cererilor, ceea ce va conduce și la reducerea costurilor administrative ale sistemului, dar și a costurilor private suportate de beneficiari, precum şi numărul de erori şi fraude.

 

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment