Prim-Ministrul Romaniei le-a cerut miniștrilor să-i prezinte un plan pentru formarea unei brigazi multinaționale maritime și aeriene NATO

Prim-ministru României le-a cerut miniștrilor să-i prezinte un plan pentru formarea unei brigăzi multinaționale maritime și aeriene NATO cu baza în România.

Premierul Dacian Cioloș a solicitat miercuri ministrului apărării și ministrului de externe să prezinte planul până la sfârșitul lunii august pentru a îndeplini un termen limită în aprilie 2017.

După o întâlnire cu oficialii de top din apărare, marți, președintele Klaus Iohannis, a declarat că șase membri ai NATO vor lua parte la brigada multinațională, care a fost convenită la summitul NATO de la Varșovia de la începutul acestei luni.

Președintele Iohannis a declarat că Polonia va lua parte, iar Bulgaria a oferit 400 de militari.

Ministrul Ciolos a însărcinat ministrul de externe, Lazăr Comănescu, cu contactarea tuturor țărilor care au declarat că vor lua parte.[1]

Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) este o alianţă formată din 28 de state din Europa şi America de Nord care au aderat la Tratatul Nord-Atlantic.
Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.Tratatul Nord-Atlantic a fost semnat la data de 4 aprilie 1949. Acesta reprezintă baza legală şi contractuală a Alianţei şi a fost stabilit în cadrul Articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, care reafirmă dreptul inalienabil al statelor independente la apărarea individuală sau colectivă.
Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei, drepturilor omului şi în conformitate cu litera legii.
Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii acestora.
Solidaritatea şi coeziunea din cadrul Alianţei susţin faptul că nicio ţară membră nu poate fi forţată să se bazeze doar pe propriile eforturi naţionale în cazul apariţiei unor ameninţări asupra securităţii sale. Fără a priva statele membre de drepturile şi obligaţiile de a-şi asuma responsabilităţile suverane în domeniul apărării, Alianţa le ajută să-şi atingă obiectivele de securitate naţională în urma unui efort colectiv.
Pe scurt, Alianţa este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de a-şi menţine securitatea prin garanţii comune şi prin relaţii stabile cu alte ţări.
În 2009, cu prilejul Summit-ului NATO de la Strasbourg-Kehl, au fost aniversaţi 60 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. Aniversarea a reprezentat pentru NATO şi un moment prielnic pentru definirea obiectivelor viitoare ţinând cont de noile tipuri de ameninţări.
Cu prilejul Summit-ului de la Strasbourg-Kehl, din aprilie 2009, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre NATO au dat secretarului general sarcina de a crea şi a conduce un grup de experţi care, în consultare cu statele membre, să elaboreze recomandări în vederea actualizării Conceptului Strategic al NATO din 1999, în lumina evoluţiilor din ultima decadă la nivelul mediului politic şi de securitate, şi să facă propuneri în vederea implementării acestuia.
În consecinţă, în urma unei activităţi intense de reflecţie şi a dezbaterilor derulate atât la nivelul Alianţei, cât şi cu angrenarea statelor partenere şi a societăţii civile şi a mediilor academice, a fost elaborat un nou Concept Strategic al Alianţei (http://www.nato.int/strategic-concept/index.html), care a fost aprobat la Summit-ul NATO de la Lisabona, la 19-20 noiembrie 2011.

Structurile create în cadrul NATO permit ţărilor membre să-şi coordoneze politicile, în scopul îndeplinirii acestor sarcini fundamentale. Ele asigură o permanentă conlucrare şi cooperare în domeniul politic, economic, ca şi în alte domenii non-militare, precum şi formularea de planuri comune de apărare; stabilirea infrastructurii, a echipamentelor şi facilităţilor de bază, necesare operaţiunilor forţelor militare;şi aranjamentele pentru programe şi exerciţii comune de instrucţie.
La baza acestor activităţi se află o structură militară şi civilă complexă, care implică un personal administrativ bugetar şi de planificare, precum şi agenţii desemnate de către ţările membre ale Alianţei, în scopul de a coordona lucrul pe domenii de specialitate – de exemplu, sistemul de comunicaţii necesar în facilitarea consultării politice, comanda şi controlul forţelor militare şi suportul logistic în susţinerea acestora.[2]

Bibliografie:

[1] New York Times, http://www.nytimes.com/aponline/2016/07/27/world/europe/ap-eu-romania-nato.html?_r=0

[2] Ministerul Afacerilor Externe, http://nato.mae.ro/node/416