Principalele tratate ale Uniunii Europene

După decenii de război, înființarea Uniunii Europene a marcat începerea erei în care țările europene îșî rezolvă disputele la masa discuțiilor, și nu pe câmpul de luptă.

Vom urmări parcursul legislativ ce a dus la formarea și consolidarea Uniunii Europene; de la 6 state fondatoare la 28 de state membre și de la un organism inexistent la cea mai mare putere comercială din lume.

Tratatul de la Paris instituind CECO/CECA 

semnat la 18 aprilie 1951 și intrat în vigoare la 23 iulie 1952

Prin acest tratat a fost instituită prima Comunitate Europeană – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.

Tratatul a consacrat 4 principii preluate din Planul Schuman, principii care constituie baza Uniunii Europene actuale, și anume:

• superioritatea instituțiilor;
• independența instituțiilor;
• colaborarea între instituții;
• egalitatea între state.

Tratatele de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom)

semnate la 25 martie 1957 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958

Potrivit Tratatului, CEE se sprijină, pe de o parte, pe o piață comună și, pe de altă parte, pe apropierea progresivă a politicilor economice. Curtea de Justiție definește piața comună ca fiind un spațiu economic unificat, lipsit de obstacole, în cadrul căruia vor trebui realizate, în mod progresiv, uniunea vamală și uniunea economică.

Obiectivul Tratatului CEE, acela de a institui o piață comună a cărei funcționare interesează, în mod direct, justițiabilii Comunității, relevă faptul că tratatul reprezintă mai mult decât un acord care creează obligații între statele contractante.

Potrivit tratatului ce instituie Euratom, se urmărește realizarea și dezvoltarea unei industrii nucleare europene și, bineînțeles, utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice.

Tratatul de la Bruxelles

semnat la 8 aprilie 1965 și intrat în vigoare la 1 iulie 1967

Cunoscut și ca „Tratatul de fuziune”, acesta a avut drept obiectiv unificarea celor 3 Comunități Europene. În final, nu s-a reușit decât o fuziune instituțională prin care s-a format un buget unic al Comunităților și au fost înființate structuri unice: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia Europeană (organ executiv).

Tratatele instituind modificări financiare

tratatele bugetare semnate în perioada 1970-1975

1. Tratatul bugetar din 1970 (semnat la 22 aprilie și intrat în vigoare la 1 ian. 1971)

2. Tratatul bugetar din 1975 (semnat la 22 iulie 1975 și intrat în vigoare la 1 iunie 1977)

Actul Unic European

semnat la 17 februarie 1986 și intrat în vigoare la 1 iulie 1987

Tratatul exprimă voința statelor membre de a transforma totalitatea relațiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene.

Articolul 8 definește în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieței interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piața internă este definită drept „spațiul fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată conform dispozițiilor prezentului tratat”.

Prin AUE se iau o serie de măsuri ce oferă o nouă perspectivă Uniunii Europene:

• realizarea pieței interne;
• instituie Consiliul European;
• crearea unui secretariat politic instalat la Bruxelles (înainte de AUE, secretariatul era asigurat prin rotație);
• statele membre sunt îndemnate să facă eforturi pentru a elabora și aplica o politică externă comună la nivel european.

Tratatul de la Maastricht

semnat la 7 februarie 1992 și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993

Mai este cunoscut sub denumirea de „Tratatul privind Uniunea Europeană” și reunește într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei Comunități (Euratom, CECO, CEE).

Principalele modificări aduse:

• uniune monetară – instituirea unei singure politici monetare;
• uniune economică – liniile directoare vor fi stabilite de Consiliul Uniunii Europene;
• uniune politică – se creează o politică comună externă, juridică, a afacerilor interne și de securitate;
• o cetățenie unională (care alcătuiește o uniune);
• extinderea competențelor Parlamentului European (reprezentată prin procedura de codecizie – puterea comună a Parlamentului și a Consiliului Uniunii Europene de a legifera în comun);
• CEE este redenumită în Comunitatea Europeană.

Tratatul de la Amsterdam

semnat la 2 octombrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 mai 1999

Denumirea completă a tratatului este urmatoarea: „Tratatul de la Amsterdam care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatele instituind Comunitățile Europene și anumite acte conexe”.

Prin Tratatul de la Amsterdam s-au extins competențele Uniunii Europene prin instituirea unei politici comunitare a forței de muncă, prin măsuri menite să apropie Uniunea de cetățeni și prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate).

De asemenea, tratatul simplifică și renumerotează articolele din tratate.

Tratatul de la Nisa

semnat la 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003

Având în vedere creșterea numărului de membri ai Uniunii Europene, a fost nevoie de o perfecționare, extindere și adaptare a instituțiilor comunitare la noile realități.

Tratatul de la Lisabone

semnat la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009

Asupra Tratatului de la Lisabona s-a convenit după 6 ani de discuții între statele membre pe tema reformelor care erau necesare pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea.

Un obiectiv-cheie al tratatului este de a moderniza instituțiile care coordonează activitatea UE, astfel încât să respecte principiile democratice.

Enumerăm mai jos câteva măsuri remarcabile:

• Este oficializată poziția Băncii Centrale Europene, devenind astfel o instituție a Uniunii Europene;
• Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea Europeană avea);
• Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
• Carta drepturilor fundamentale va beneficia de același statut juridic ca și tratatele, având caracter obligatoriu;
• Tratatul permite Uniunii să adere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
• Codecizia va deveni „procedura legislativă ordinară”, consolidând puterile legislative ale Parlamentului European;
• Consiliul European devine o instituție UE cu drepturi depline, rolul său fiind definit în mod clar, creându-se o nouă funcție de președinte al Consiliului, ales de membrii acestuia pentru un mandat de 5 ani;
• Se prevede posibilitatea ca un stat membru să se poată retrage din Uniunea Europeană dacă dorește și stabilește mecanismele necesare.

Pe scurt, Tratatul de la Lisabona clarifică puterile care îi revin Uniunii Europene, puterile ce le revin statelor membre și puterile exercitate în comun. Tratatul stabilește foarte clar limitele atribuțiilor UE.

____________________________________________________________

Bibliografie: