Recursul imposibil. Un studiu al lui Andrei Săvescu despre o fisură procedurală la nivelul ÎCCJ

Pe JURIDICE.ro a apărut, în 24 martie 2026, un studiu semnat de Andrei Săvescu care merită citit de orice practician al procedurii civile: „Soluția procedurală a unui recurs (im)posibil. Despre un deficit structural de protecție jurisdicțională la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Punctul de plecare este o observație aparent tehnică, dar cu miză constituțională serioasă. Articolul 53 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că, atunci când hotărârea asupra fondului este definitivă, încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs separat — exercitat „la instanța ierarhic superioară”. Mecanismul funcționează impecabil în litigiile aflate sub nivelul Înaltei Curți. Numai că, atunci când recuzarea este soluționată chiar de ÎCCJ, condiția instituțională pe care textul o presupune — existența unei instanțe ierarhic superioare — pur și simplu nu există.

Rezultatul, arată autorul, este transformarea unui remediu legal într-un remediu aparent: legea promite un recurs pe care nimeni nu îl poate, în mod real, judeca. Iar problema nu este izolată — exact aceeași anomalie reapare, simetric, în mecanismul refuzului de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce demonstrează că nu vorbim despre un accident de redactare, ci despre un model normativ construit pentru o ierarhie obișnuită a instanțelor, fără ca legiuitorul să fi reglementat ce se întâmplă pe ultima ei treaptă.

Forța studiului stă în distincția pe care o face între două critici constituționale: una slabă — că partea ar trebui să beneficieze automat de o cale de atac separată împotriva respingerii recuzării, ipoteză care se izbește de jurisprudența constantă a Curții Constituționale privind marja largă a legiuitorului în configurarea căilor de atac — și una puternică, pe care o îmbrățișează autorul: legiuitorul este liber să restrângă căile de atac, dar nu este liber să creeze el însuși un remediu pe care, într-o categorie de litigii, îl face imposibil de exercitat. O cale de atac pur teoretică, observă Săvescu, nu este un remediu.

Cea mai interesantă parte a studiului este însă soluția propusă, care nu așteaptă intervenția Curții Constituționale și nici crearea unei noi verigi jurisdicționale. Autorul argumentează că art. 26 din Legea nr. 304/2022 — care atribuie Completurilor de 5 judecători „alte cauze date în competența lor prin lege” — poate fi interpretat astfel încât competența soluționării recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării pronunțate de ÎCCJ să fie recunoscută chiar acestui complet. Logica este coerentă: legea procesuală cere o cale de atac, iar legea de organizare judiciară oferă, în interiorul instanței supreme, formațiunea aptă să o valorifice — o soluție de control „intra-ÎCCJ”, pentru care există deja precedente în alte ipoteze.

citeste articolul pe juridice.ro