RTPR Allen & Overy alături de grupul japonez Asahi într-o tranzacție de proporții pe piața berii

BUCUREŞTI – RTPR Allen & Overy a oferit consultanţă grupului japonez Asahi Group Holdings, Ltd. cu privire la achiziția Ursus Breweries, unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Tranzacția prin care grupul Asahi a cumpărat producătorii de bere din regiune ai SAB Miller acoperă cinci piețe – România, Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria – și va fi cea mai mare tranzacție de M&A din România din acest an. Vânzătorul este Anheuser-Busch InBev SA/NV.

Allen & Overy a oferit consultanță Asahi cu privire la aspecte de M&A, drept comercial, concurență/antitrust, financiar, taxe și dreptul muncii în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu AB InBev. Aceasta este cea mai mare tranzacție din istoria Asahi.

În ceea ce privește implicațiile din România, echipa a fost condusă de Adrian Cazan (Counsel) care, sub îndrumarea lui Mihai Ristici (Partner), a coordonat o echipă multidisciplinară din care au făcut parte un număr de 15 avocați din biroul RTPR Allen & Overy din București.

Adrian Cazan a declarat: „Suntem bucuroși că am putut să contribuim la această tranzacție internațională care va fi probabil cea mai mare tranzacție de M&A pe plan local din 2016. A fost un proiect intens care, datorită procesului competitiv, ne-a solicitat capacitățile profesionale la maxim, fiind nevoiți să lucrăm 24/7 pe parcursul mai multor săptămâni. Succesul acestei tranzacții ne confirmă încă o dată capacitatea noastră de a oferi expertiză de top la nivel local și internațional, fiind a treia tranzacție de anvergură finalizată recent în România și în care biroul RTPR Allen & Overy a avut un rol determinant, celelalte fiind: vânzarea lanțului de magazine Profi și achiziționarea de către Allianz Capital Partners a pachetului de acțiuni al E.ON Distribuție România S.A. Toate aceste exemple reprezintă dovada că în mod constant clienții ne încredințează cele mai interesante și complexe proiecte de asemenea calibru. Mulțumesc întregii echipe de proiect pentru implicare și îi felicit pentru această nouă tranzacție de răsunet.

Vânzătorul a fost asistat pe plan local de către avocații Suciu Popa.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.

O selecție a tranzacţiilor în care RTPR Allen & Overy a oferit consultanţă în ultimele 12 luni:

  • Enterprise Investors în legătură cu vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Mid Europa Partners, cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România și cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România
  • Allianz Capital Partners în legătură cu achiziția unui pachet de 30% în E.ON Distribuție România, cel mai mare operator al rețelei de distribuție de energie electrică și gaze naturale din Transilvania și Moldova. Aceasta este cea mai mare tranzacție în sectorul energetic din România din ultimii ani.
  • South Eastern European Fund în legătură cu vânzarea Total Soft S.A., cel mai important producător ERP din Europa Centrală
  • Regina Maria, operatorul de servicii medicale private, și Mid Europa Partners în legătură cu achiziția spitalului Ponderas
  • Enterprise Investors în legătură cu achiziția grupului „Noriel”, cel mai mare retailer de jocuri și jucării din România
  • PAI Partners, proprietarul R&R Ice Cream în legătură cu joint venture-ul dintre aceasta din urmă și Nestlé pentru a forma o nouă entitate care se va numi Froneri
  • Enterprise Investors în legătură cu vânzarea Smartree Romania, un jucător important pe piața de externalizare a serviciilor de salarizare și administrare de personal
  • Catalyst Romania cu privire la investițiile în SmartDreamers S.R.L., o importantă platformă de recrutare online, Intelligent IT, creatorii cunoscutului software de facturare SmartBill și Marketizator Friends, business-ul care oferă magazinelor online optimizarea ratei de conversie, sondaje, segmentarea traficului și personalizare web
  • Elefant Online și acționarilor săi, Millennium Gold Resources și Catalyst Romania, cu privire la investiția Emerging Europe Accession Fund‎ consiliat de Axxess Capital și a unei investiții suplimentare a acționarului său minoritar Catalyst România

 

 

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment