Un bacalaureat de nota 10

Cu ocazia susţinerii Bacalaureatului, echipa ABC Juridic a avut plăcerea de a sta de vorba cu trei tinere absolvente de liceu, care au obţinut nota 10 în urma acestui examen “al maturităţii.” Mai departe, vom afla care sunt secretele unei astfel de reuşite şi cum se obţine nota supremă chiar de la cele trei eleve meritoase,  Ana-Cosmina Popescu, Maria Muller şi Diana Zamfir, cărora le urăm multe felicitări pentru rezultatele obţinute.

1. Pentru început, ne puteţi spune câteva cuvinte despre voi, despre ceea ce vă defineşte?

 Ana Popescu: Sunt o persoană ambiţioasă, optimistă, sociabilă şi deschisă. Sunt calculată şi (din păcate sau din  fericire) perfecţionistă şi îmi place să fac mereu tot ce imi stă în putere pentru a-mi atinge ţintele. Îmi place să încerc  lucruri noi, din cât mai multe domenii diferite. Spre exemplu, de mică m-au atras ştiinţele exacte, ca matematica      sau  informatica, însă mă pasionează, deopotrivă, şi arta, muzica, şi, mai ales, lectura. Îmi place să călătoresc, să    mă  plimb în natură, să văd locuri noi, să învăţ limbi străine (franceza- le langage de l’amour– este, şi va ramane,  favorita mea).

 Maria Muller: Sunt o tânără ambiţioasă, determinată şi curajoasă, dispusă să meargă  foarte departe pentru a-mi îndeplini visurile şi pentru a face ceea ce fac de la 6 ani, iar  timpul mi-a demonstrat că este şi ceea ce îmi place cel mai mult – teatrul.

2.  Lăsând la o parte bagajul de cunoştinte şi componenta educaţională, care consideraţi că sunt valorile morale pe care vi le-aţi însuşit în timpul liceului?

A.P.: În ceea ce priveşte perioada petrecută în liceu, au fost, într-adevar, nişte ani de neuitat. Am cunoscut multe persoane, fiecare special în felul său, mi-am făcut prieteni, am participat la numeroase activităţi (extraşcolare, de voluntariat, concursuri etc.) şi ne-am distrat (clasa a XI-a a.k.a. anul majoratelor ). Referitor la orele de curs, mă pot lăuda cu faptul că am avut parte de profesori minunaţi, care, cu plusurile sau minusurile pe care orice om le are, au reuşit să mă determine să vin cu plăcere la şcoală, şi nu din obligaţie. Am învăţat să apreciez calităţile oamenilor şi să trec cu vederea defectele. În patru ani de liceu, am învăţat cum să mă descurc când am o nelămurire, cum să îmi organizez timpul pentru a putea realiza toate sarcinile pe care le aveam şi, foarte important, să interacţionez cu cei din jur, să colaborez, să pun întrebări şi să ajut. Am învăţat ce înseamnă să respecţi (sau nu) şi ce înseamnă să fii (sau nu) respectat.

M.M.: Pot să spun și acum și am putut să spun încă din clasa a 9-a că sunt mândră să fiu lazaristă. Niciun liceu nu mi s-ar fi potrivit mai bine ca Lazărul. Se deosebește cu adevărat de celelalte. Aici m-am dezvoltat pe toate planurile și am simțit că îmi trăiesc anii de liceu cu adevărat. Nimic nu se compară cu prieteniile legate aici, cu activitățile din Sala de Festivități, cu vocea portarului nostru pe care îl îndrăgim cu toții și care ne băga mereu în clase când se suna, cu zâmbetul domnilor directori atunci când îi făceam mândri sau cu defilarea inegalabilă a Lazărului de la finalul clasei a 12-a. Aici am învățat și să mă confrunt cu „gura rea a lumii”, să fiu curajoasă, să nu mă las doborâtă de oamenii care nu cred în mine și să nu uit de unde am plecat.

 Diana Zamfir: Cu siguranţă că în anii de liceu m-am maturizat. Nu complet, evident, dar liceul m-a învăţat practic  în ce constă însăşi viaţa: un amalgam de fericire, tristeţe, împliniri, dezamăgiri, eşecuri, indiferenţă şi multe altele.  Anii de liceu au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea de pana acum.

3. O curiozitate pe care, probabil, o au mulţi elevi – câtă muncă se află în spatele unui Bacalaureat de nota 10?

A.P.: Să contorizez, chiar şi aproximativ, timpul alocat exclusiv pregătirii pentru bacalaureat, mi-ar fi imposibil. Bacalaureatul nu este ca examenul pentru carnetul de conducere, pentru care înveţi cu o lună înainte. Eu cred că, pentru a obţine rezultate bune la bac fără un efort prea mare, trebuie să înveţi pe tot parcursul celor 12 ani de şcoală. Învăţatul progresiv este mult mai eficient, mai temeinic, decât învăţatul pe ultima sută de metri. Cunosc, ce-i drept, şi elevi care s-au apucat de învăţat serios abia în semestrul al doilea al clasei a 12-a şi care au obţinut note mulţumitoare, dar e mai riscant. În ceea ce mă priveşte pe mine, am acordat atenţie învăţatului încă de la început, iar în clasa a 12-a mi-a fost mult mai uşor să reiau anumite noţiuni decât să le învăţ de la zero. Când spun asta, mă refer mai mult la matematică ţi la fizică, pentru că acolo a fost nevoie de mai multă muncă. Am lucrat subiecte propuse şi date în anii trecuţi şi pe manualul de la clasă. M-au ajutat mult şi orele de curs de la şcoală, precum şi orele suplimentare în care profesorii făceau pregătire pentru examen. A fost într-adevar nevoie şi de studiu individual, însă nu am depus nici pe departe acel efort sisific care este asociat adesea, în mod greşit, cu obţinerea unui 10 curat. Mai mult, la limba română învăţatul a fost chiar plăcut- şi nu mă refer aici la clasicul “învăţat comentarii pe de rost”, pentru că nu am facut asta. Plăcându-mi lectura şi citind cu plăcere operele din programa şi fiind atentă la orele de la şcoală, nu am întâmpinat probleme în rezolvarea subiectelor.

M.M.: Mereu mi-a plăcut să îmbin utilul cu plăcutul și, deși am învățat mult de-a lungul anilor, niciodată nu am simțit studiul ca pe o povară. Gândindu-mă la anii care au trecut, pot spune că, într-adevăr, am depus multă muncă, dar pe parcurs nu am simțit-o. Important e să faci câte puțin zilnic și să nu uiți de pasiunile tale. Până la urmă, prin ele înveți cel mai mult.

D.Z.:  Examenului de bacalaureat i-am acordat un an din viaţă, respectiv clasa a XII-a. Cunoştinţe pentru a-l trece cu brio am acumulat, în schimb, în toţi cei 19 ani pe care îi am.

 4. Ce reprezintă această notă pentru tine?

M.M.: Nota este o bucurie atât pentru mine, cât și pentru părinții, prietenii și profesorii mei, cărora, prin intermediul rezultatelor mele, vreau să le mulțumesc pentru că îmi sunt alături mereu și pentru că mă înțeleg și mă ajută.

D.Z.: Această notă reprezintă apogeul tinereţii mele, obţinerea acestei note mi-a adus cea mai mare bucurie şi împlinire de până acum. Consider că mă defineşte, deoarece am muncit mult în scopul obţinerii unei note mari.

 5. Consideraţi că, pentru a obţine o notă bună la acest examen, capacitatea de a memora este mai importantă decât inteligenţa?

D.Z.: Ambele contează în egală măsură, indiferent de examen. Capacitatea de memorare şi inteligenţa se află într-o relaţie de interdependenţă.

 6. V-aţi pregătit şi în particular pentru acest examen? Daca da, în ce măsură a contat această pregătire faţă de pregătirea oferită de liceu?

A.P.: Da, am făcut meditaţii. Întrucât la matematică şi la fizică materia de examen este vastă, orele de la şcoală nu mi s-au părut de ajuns pentru a-mi putea lămuri toate curiozităţile. Este şi normal, de altfel, pentru că într-o clasă cu 30 de elevi nu puteam pune mereu toate întrebările pe care le aveam. Aşadar, am facut meditaţii doar ca o completare a ceea ce mi se preda la clasă. Iar la română, nu am crezut de cuviinţă că ar fi necesară o pregătire suplimentară. Pentru a lua notă mare la proba de limba şi literatura română, trebuie să ai un vocabular dezvoltat şi o exprimare cizelată. Iar asta se poate obţine doar prin lectură.

D.Z.: Da, m-am pregătit în particular la 2/3 materii (Limba şi literatura română şi Logică, comunicare şi argumentare). Meditaţiile în particular m-au ajutat foarte mult, dar şi cele organizate de profesorii de la clasă.

 7. Ce părere aveţi despre sistemul de învăţământ românesc?

A.P.: Sistemul de învăţământ din România are atât defecte, cât şi calităţi (ceea ce, de altfel, se întâmplă în orice sistem de învăţământ din lume).  Cred că o mare realizare a şcolii româneşti este că ne induce anumite trasături de care vom avea nevoie în viaţă: să fim planificaţi, ordonaţi şi riguroşi, să ştim de unde şi cum să ne informăm atunci când avem nevoie, să livrăm proiecte la timp, deci să respectăm un termen, şi să fim politicoşi şi respectuoşi. Prin faptul că avem în orar, nu numai în şcoala generală, cât şi în liceu, între 10-15 materii diferite de studiu, ni se oferă posibilitatea să decidem într-adevăr ce vrem să studiem mai departe în viaţă. Cunosc şi metoda de predare a liceelor din străinătate (4-5 materii la liceu, în funcţie de opţiunile personale ale fiecăruia), dar mi se pare greu de crezut că un elev de clasa a noua ştie exact în ce domeniu va dori să profeseze.

În ceea ce priveşte punctele slabe ale sistemului de învăţământ, cred că cel mai grav este că nu ni se formează o cultură generală solidă. Regretul meu este că şcoala nu m-a ajutat să îmi formez cultura generală pe care mi-ar fi plăcut să o am. Am învăţat pentru fiecare test în parte, am „tocit” pagini întregi de caiet atunci când profesorii ne anunţau sentenţios: „Data viitoare test!”, însă nu am ramas cu aproape nimic din asta. Ni se predă o cantitate enormă de informaţii, la fiecare materie şi este practic imposibil să memorăm totul, pe lungă durată. Nu ar fi mai normal, mai plăcut şi mai fructuos, să ni se predea mai puţine detalii, dar să fixăm mai bine cunoştinţele ce ne sunt cu adevărat necesare în viaţă?

M.M.: Cred că, deși sistemul românesc de învățământ nu e rău, faptul că există atât de mulți elevi care doresc să plece în străinătate spune ceva. Poate că este timpul pentru alte opere, alte „Enigme”, alți „Ioni”. Poate că este timpul pentru o reformă ceva mai mare și mai importantă decât cele de până acum. Poate toată situația aceasta trebuie abordată altfel. Nu poți să faci mereu același lucru și să te aștepți de fiecare dată la alt rezultat. Cred că am ajuns într-un punct în care tot sistemul trebuie regândit. Aș modifica multe lucruri, dar nu aș avea nicio garanție că ar aduce rezultate mai bune. Mi-ar plăcea să existe ani „de proba”, dar, din păcate, nu se poate, și nicio generație nu merită sacrificată doar pentru „probe”. De aceea, consider că, dacă bacalaureatul se va schimbă radical în următorii ani, noul sistem va trebui gândit foarte bine și va trebui să se conformeze cu lumea în care trăim. Nu spun să se scadă nivelul doar pentru a crește promovabilitatea, ci să se găsească o altă soluție pentru ca elevii să fie mai atrași de școală (până la urmă, acesta este scopul, nu?).

D.Z: Sistemul de învăţământ în România mi se pare puţin „bolnav”. Cred că acest fapt este unanim cunoscut. Mai multe nu vreau să comentez.

 8. Aşadar, credeţi, într-adevăr, că Bacalaureatul este “examenul maturităţii”?

A.P.: Sunt singura căreia i se pare exagerat să numim un examen dat la 18 ani ca fiind „examenul maturităţii” ? Câţi dintre adolescenţii de 18 ani sunt cu adevărat maturi? Sau, mai bine spus, câţi dintre aceştia vor deveni mai maturi, în urma susţinerii bacalaureatului? Cred că bacalaureatul este doar examenul care marchează încheierea unei etape din viaţa noastră – liceul – şi nicidecum o testare cu o poreclă atât de înfricoşătoare J. Voi motiva asta prin a spune că bacalaureatul este un examen de nivel mediu, dacă nu chiar simplu (luând în calcul faptul că, de la an la an, subiectele devin din ce în ce mai uşoare). Şi eu mi-am făcut probleme, m-am stresat şi am avut emoţii cu privire la bac, şi eu mi-am ignorat prietenii mai mari care îmi spuneau că este un examen uşor, şi acum, iată-mă ajunsă în postura lor. Corelând însă cu maturizarea, aş zice că este examenul ce deschide drumul spre maturitate şi spre conturarea personalităţii şi a caracterului.

 9. Ce planuri aveţi pentru viitor?

A.P.: Vreau să studiez la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. De când am intrat la liceu, m-a atras informatica, deoarece este un domeniu ce formează o gândire logică şi riguroasă, prezintă numeroase posibilităţi şi este într-o continuă dezvoltare.  Nu am vrut să plec din ţară, cu toate că aş fi avut şansa să fiu acceptată la aproape orice facultate din lume, deoarece îmi place România, aşa cum este, cu bune şi cu rele, şi consider că, rămânând aici, pot ajuta la viitorul ei. Cred că oamenii inteligenţi şi muncitori se pot realiza bine şi în România.

M.M.: Să îmi fac viața așa cum mi-am imaginat întotdeauna că va fi. Vreau să fac ceea ce îmi place (actoria), să călătoresc, să râd mult, să îmi fac un nume, să lucrez în locurile în care doar visam că voi ajunge vreodată, să inspir și să iubesc (nu în ultimul rând). Am fost acceptată încă din decembrie la NYU, cu bursă, si am preferat SUA, întrucât îmi oferă mai multe posibilități după. Știu că mulți spun că dacă muncești, este același lucru peste tot, dar nu este adevărat. Acolo sunt mult mai multe locuri de muncă în acest domeniu decât aici. Mă aștept să fiu acolo la fel cum am fost și aici. Știu că sistemul e foarte diferit, dar eu voi munci la fel de mult. Sper să fie NY-ul cum văd prin filme și să nu mă dezamăgească din niciun punct de vedere. Sper să nu mă dezamăgească nici facultatea și nici nu prea cred că m-aş mai întorace în România, aş vrea să mă stabilesc acolo și apoi să vin doar în vizită sau dacă va vrea cineva să facă o colaborare/un proiect cu mine.

D.Z.: Urmează să aplic la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, secţia arabă-engleză. Mi-ar plăcea să mă axez pe relaţii internaţionale, ideal pentru mine fiind jobul de însoţitoare de zbor la o companie aeriană. Mi-ar fi plăcut foarte mult să lucrez în domeniul juridic, chiar cel mai mult, deoarece mereu m-a atras acest domeniu, dar, din păcate, în România este foarte greu să ajungi să profesezi si să ai o satisfacţie materială pe măsura muncii tale în acest domeniu.

10. Ce sfaturi le puteţi da celor ce vor susţine acest examen în viitor?

M.M.: Puteți, trebuie doar să vreți!

D.Z.: Nu mă simt neapărat în măsura de a da sfaturi, dar esenţial este ca orice elev să înveţe logic, nu pe de rost. Eu una, nu am putut niciodată să „tocesc”. De asemenea, contează enorm să dai tot ce ai mai bun în timpul celor 3 ore de lucru, să renunţi la emoţii, căci acea foaie este singurul mijloc prin care îţi poţi demonstra cunoştinţele.

Un interviu realizat de către:

Andreea Codrea

Cristian Mirea

Corina Traşcă