Căsătoria- partea a II-a

În dreptul contemporan, Noul Cod civil reglementează instituţia căsătoriei la art. 259 şi o priveşte ca pe o uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Se observă că noua reglementare respinge ideea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Scopul căsătoriei, aşa cum îl consacră legiuitorul, este reprezentat de întemeierea unei familii.
Din punct de vedere juridic, căsătoria se prezintă ca:
– o uniune dintre un bărbat şi o femeie
– este liber consimţită
– are caracter solemn, deci se încheie în forma prevăzută de lege şi în faţa unei autorităţi de stat
– are caracter civil, prin urmare încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a statului
– se întemeiază pe egalitatea între bărbat şi femeie.

Excluzând latura religioasă a căsătoriei şi raporturile personale nepatrimoniale de ordin moral şi religios , vom face referire în continuare la contractul civil cu acelaşi nume, a cărui bază a fost pusă în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789. Ideile iluministe au promovat teza conform căreia importanţa religioasă a căsătoriei trece pe un loc secundar, ajungându-se ca, în prezent, căsătoria religioasă să reprezinte o împrejurare facultativă, dar dependentă de căsătoria civilă.

Raportându-ne la condiţiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru încheierea valabilă a căsătoriei, Noul Cod civil enumeră: consimţământul, vârsta matrimonială, diferenţa de sex, inexistenţa unei legături de rudenie, inexistenţa bigamiei şi a unor stări ce împiedica corecta reprezentare a unor situaţii precum alienaţia şi debilitatea mintală, la toate acestea adăugându-se şi interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră.
Având în vedere consimţământul părţilor, acesta trebuie să fie dat în mod serios (exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice), exprimat în cunoştinţă de cauză (să provină de la o persoană cu discernământ) şi să fie liber (să nu fie alterat de nici un viciu de consimţământ). Legat de vicii, conform art. 298 din codul civil se prevede că la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, dol sau violenţă, sancţiunea ce intervine este nulitatea relativă.
Vârsta matrimonială, aşa cum o prevede codul civil este de 18 ani, excepţie făcând cazul în care, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit 16 ani se poate căsători. În acest din urmă caz este nevoie de încuviinţarea părinţilor, a tutorelui sau a autorităţii abilitate să exercite drepturi părinteşti. În cazul în care nu se ajunge la un acord, instanţa de tutelă hotărăşte asupra căsătoriei, având în vedere interesul superior al copilului. Referitor la acest aspect, s-ar putea pune problema dacă există cumva şi o vârstă maximă până la care oamenii se pot căsători. Dat fiind în acest sens canonul Sf. Vasile cel Mare care prevede că Taina căsătoriei nu mai poate fi încheiată pentru bărbatul care a depăşit vârsta de 70 de ani şi pentru femeia care a depăşit 60 de ani. Strâns legat de acest lucru, s-ar putea pune şi problema diferenţei de vârstă între cei care doresc să se căsătorească. Însă vom abandona aici această problemă întrucât nu reprezintă obiectivul articolului.
În ceea ce priveşte diferenţa de sex, aceasta este invocată atât de art. 271 “căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora”, cât şi de art. 277 care nu recunoaşte căsătoriile încheiate în străinătate de către persoanele de acelaşi sex, fie că sunt cetăţeni români, fie că sunt străini.
Din raţiuni medicale şi morale, căsătoria între rude este oprită. Se interzice încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, dar şi între cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv. Excepţie face cazul în care instanţa de judecată poate admite o căsătorie între rude colaterale de gradul al patrulea, pronunţându-se în baza unui aviz special dat în acest sens. Interdicţia este menţinută şi în cazul persoanelor care au devenit rude în baza adopţiei, dar şi în cazul acelora între care rudenia a încetat prin adopţie.
Bigamia reprezintă un impediment al căsătoriei şi reprezintă situaţia în care, la data încheierii căsătoriei, o persoană mai are statutul de soţ rezultat din urma altei căsătorii. Existenţa bigamiei reprezintă o cauză de nulitate absolută a căsătoriei.
În ceea ce priveşte interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră, lucrurile sunt destul de simple. Având în vedere că tutorele reprezintă un locţiitor al părinţilor, fiind fie numit de către aceştia, fie de către instanţa de tutelă, din raţiuni de ordin moral, el nu se poate căsători cu persoana de care are grijă decât după momentul la care aceasta din urmă devină majoră, deci capătă deplină capacitate de exerciţiu.
Dacă interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră este un impediment vremelnic, căsătoria persoanelor care suferă de o boală psihică sau de un handicap psihic, constituie impediment absolut, fiind lovită de nulitate absolută orice astfel de căsătorie. O astfel de măsură este firească, scopul legiuitorului fiind acela de a conserva sănătatea populaţiei prin prevenirea unor astfel de descendenţe.

Privitor la condiţiile de formă, trebuie ştiut că viitorii soţi au obligaţia să-şi comunice reciproc starea de sănătate pentru a nu se ajunge ulterior la vicierea consimţământului şi cererea anulării căsătoriei pe motiv că unul dintre aceştia suferă de o anumită boală ce pune în pericol finalitatea căsătoriei şi situaţia soţului de bună-credinţă. Sediul primăriei reprezintă locul unde se celebrează căsătoria de către ofiţerul de stare civilă. Viitorii soţi vor depune o declaraţie de căsătorie care să ateste că nu există niciun impediment legal la căsătorie, vor menţiona numele de familie şi regimul matrimonial ales. În ceea ce priveşte numele, viitorii soţi pot păstra numele dinaintea căsătoriei, pot purta numele lor reunite sau numele unuia dintre ei. De asemenea, un soţ poate să-şi păstreze numele de familie, iar celălalt să poarte numele lor reunite. Legat de regimul matrimonial, viitori soţi pot alege între comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională, însă acestea vor fi detaliate ulterior.

În cazul în care viitorii soţi nu s-au căsătorit în termen de 30 de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie sau dacă viitorii soţi doresc modificarea acesteia, trebuie făcută o nouă declaraţie. Martorii la căsătorie sunt persoanele care atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul şi întăresc practic voinţa lor. Martorii pot fi rude, indiferent de grad, cu soţii, însă nu este permis ca o persoană minoră să fie martor sau o persoană ce suferă de deficienţe psihice sau fizice.

Acestea fiind condiţiile de fond şi formă pentru încheierea valabilă a căsătoriei, rămâne ca în cea de-a treia parte să vorbim despre regimurile matrimoniale pe care soţii le pot alege.