Ce este neprevăzutul în contracte?

Atunci când facem referire la neprevăzutul care apare pe parcursul executării unui contract, ne referim la ceea ce Noul Cod civil reglementează ca teoria impreviziunii. În acest sens, trebuie făcută precizarea că Noul Cod face vorbire în premieră la art. 1271 despre impreviziune, fapt neîntâlnit în reglementarea anterioară, cum de altfel nu se întâlneşte nici în Codul civil francez, cu care ştim că se aseamănă foarte bine legislaţia noastă, ambele sisteme de drept făcând parte din sistemul romano-germanic.

Întrebarea care, în mod firesc, apare este aceea a modului în care se rezolva un litigiu când apărea un neprevăzut, ce făcea ca obligaţia uneia dintre părţi să fie excesiv de oneroasă dacă nu se găsea în codul anterior o reglementare expresă asupra acestei probleme. Răspunsul îl găsim la art. 970 alin. (2) din Codul civil anterior, care prevedea că un contract obligă la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le dă obligaţiei, deci nu doar la ceea ce era trecut expres în contract. Cu toate că legislaţia anterioară nu trata în mod expres teoria impreviziunii, dreptul comercial internaţional prevedea o astfel de clauză de impreviziune sau de hardship, a cărei trăsătură esenţială era aceea că în momentul în care se constata îngreunarea obligaţiei uneia dintre părţi, părţile îşi luau libertatea ca prin această clauză să treacă la renegocierea contractului [1].

Un avantaj al clauzei de impreviziune din dreptul comercial internaţional este acela că, spre deosebire de prevederea de la 1271 din Noul Cod civil, părţile sunt cele care stabilesc în contract ce este impreviziunea şi care este valoarea ei. Cu alte cuvinte, cei care încheie contractul dau semnificaţie expresiilor folosite de legiuitor la art. 1271 atunci când a prevăzut că impreviziunea apare “dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”. Prin urmare, părţile atunci când încheie contractul prevăd ceea ce înseamnă schimbare excepţională a împrejurărilor şi situaţia în care obligaţia devine excesiv de oneroasă, prevăzând şi un cuantum al ei.
În momentul în care ne aflăm în prezenţa impreviziunii, adică atunci când fie situaţia debitorului, căruia i se va imputa îndeplinirea obligaţiei devenită excesiv de oneroasă, fie în situaţia creditorului, care nu va fi obligat la acceptarea contraprestaţiei, diminuată drastic prin apariţia situaţiei de impreviziune, art. 1271 reglementează două efecte ale impreviziunii: adaptarea contractului sau desfiinţarea lui [2]. Se apreciază, de asemenea, ca făcând parte din adaptarea contractului şi suspendarea lui pentru o anumită perioadă de timp. Dispoziţiile privitoare la adaptare, suspendare şi încetare a contractului, potrivit art. 1271 alin. (3) sunt aplicabile numai dacă:
– schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
– schimbarea împrejurărilor nu putea fi avută în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
– debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
– debitorul a încercat într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

În încheiere trebuie precizat că impreviziunea este văzută ca o excepţie de la art. 1270 Cod civil, care enunţă principiul obligativităţii contractului. Prin urmare, părţile sunt ţinute să-şi execute obligaţii întocmai cum sunt ele prevăzute în contract, chiar dacă pe parcurs nu obţin avantajul dorit, cu excepţia ca diferenţa dintre prestaţii să nu fie excesiv de oneroasă, caz în care cădem sub incidenţa prevederilor de la art. 1271 alin. (2).

[1] Claudiu-Paul Buglea, Dragoş-Alexandru Sitaru, Alexandru Şerban Stănescu, Dreptul comerţului internaţional. Tratat- Partea generală şi Partea specială.

[2] Flavius- Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil- Comentariu pe articole.