Documente oficiale emise de The International Association of Women Judges și The International Association of Judges in legatura cu evenimentele din Afganistan

Documentele oficiale emise de The International Association of Women Judges și The International Association of Judges acum câteva zile atrag atenția asupra încălcării drepturilor fundamentale ale femeilor afgane, cu precădere ale femeilor judecător, în contextul preluării controlului de către talibani a mai multor regiuni din Afganistan.

Judecătoarele afgane și-au exprimat frica cu privire la viața și siguranța lor. Luând în considerare natura muncii lor și hotărârile date în trecut de acestea în domenii precum dreptul penal și anticorupție, riscul ca ele și familiile lor să se afle într-un real pericol este foarte ridicat. Există deja cazuri în care judecători afgani și-au pierdut viața în atacuri teroriste, iar alții au primit amenințări la adresa vieții.

Cele două asociații internaționale încurajează guvernele din întreaga lume să ofere protecție atât femeilor judecător din Afganistan, cât și familiilor acestora, care se află într-o poziție incertă și disperată. Această protecție constă în măsuri speciale care sunt deja luate pentru interpreți, jurnaliști și întregul personal al forțelor armate străine aflate în Afganistan.

Statul de drept și independența sistemului judiciar sunt fundamentale unei societăți libere și bine organizate, ai cărei oameni trăiesc în pace și siguranță. Fără îndoială că acele persoane care sprijină aceste principii, cum este cazul judecătoarelor afgane, trebuie sprijinite la rândul lor când viața și libertatea le sunt amenințate tocmai pentru că doresc să implementeze în continuare acest set de valori.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment