Internship la Guvern şi ministere
Programul oficial de internship al Guvernului României a ajuns la cea de-a treia ediţie. Studenţii şi absolvenţii români pot aplica până la sfârşitul lunii mai la un post în cadrul Guvernului sau ministerelor, anunţă site-ul oficial guv.ro.
300 de studenţi şi tineri absolvenţi au oportunitatea să facă parte din administraţia centrală, în 77 de instituţii, timp de două luni, să capete experienţă şi să contribuie prin aportul de idei, iniţiative şi cunoştinţe la eficientizarea aparatului administrativ.
Candidaţii trebuie să deţină cetăţenie română şi trebuie să aibă vârsta maximă de 25 de ani. De asemenea, candidaţii trebuie să deţină la momentul debutului programului calitatea de student ori tânăr absolvent. Experienţa nu este necesară, deşi poate constitui un avantaj.
Candidaţii activi pe piaţa muncii (angajaţi) nu sunt eligibili pentru înscriere. Tinerii trebuie să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională şi să deţină cunoştinţe minime din zona tehnologiei informaţiei.
Dincolo de condiţiile generale, candidaţii trebuie să întrunească cerinţele specifice menţionate de fiecare instituţie în parte. Intership-ul este remunerat.
Mai multe detalii despre program găsiţi pe pagina oficială a Guvernului, guv.ro. Înscrierile se pot face online.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!