Juridice.ro – noul partener al ABC Juridic. Împreună pentru o educație mai bună
Ne bucurăm să aflăm că doresc să ni se alăture din ce în ce mai mulți profesioniști (și nu numai) în demersul nostru educațional avându-i ca destinatari pe adolescenții, studenții, tinerii români – cu alte cuvinte, viitorul societății noastre.
Printre aceștia se numără și Juridice.ro, prima și cea mai mare comunitate online de profesioniști din domeniul juridic, comunitate pe care o salutăm pe această cale și îi mulțumim pentru votul de încredere.
Întrucât avem ca valoare esențială comună imperativul construirii unei societăți bazate pe cunoaștere, primul mare proiect pe care îl vom realiza în cadrul acestui parteneriat este “Ghidul juridic al adolescentului informat. Fii independent prin drept”.
Pentru a asigura cea mai înaltă calitate a rezultatului final, dorim să lansăm pe această cale o invitație de alăturare în această inițiativă către toate persoanele, organizațiile și instituțiile ce împărtășesc aceleași valori și deziderate, considerând cunoașterea și educația imperative pentru construirea societății românești a viitorului.
Nu în ultimul rând, le mulțumim cititorilor și, implicit, destinatarilor acestui demers pentru feedback, pentru sprijinul acordat și pentru interesul manifestat față de proiect.
Împreună pentru o educație mai bună.
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!