Premierul Emil Boc a dat asigurări privind sprijinul Bucureştiului pentru aderarea Zagrebului la UE

Prim-ministrul Emil Boc a asigurat-o vineri pe omoloaga sa croată, Jadranka Kosor, de sprijinul României pentru aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană.

„Voi fi foarte direct şi clar spunând că România susţine aderarea Croaţiei la UE şi sunt convins că ţara dumneavoastră va îndeplini toate condiţionalităţile angajate cu UE. Este şi interesul României, dincolo de interesul Croaţiei, ca în imediata vecinătate a ţării noastre să avem o ţară integrată în UE, o ţară prosperă cum este Croaţia. Doamnă prim-ministru, Croaţia poate conta pe sprijinul României în procesul de aderare la UE”, a declarat Emil Boc.

El şi-a exprimat încrederea în capacitatea Zagrebului de a îndeplini condiţiile de aderare la UE.

„Ştim că este un proces greu, pentru că am trecut prin el, dar în acelaşi timp avem încrederea în disponibilitatea şi capacitatea dumneavoastră de a întruni elementele necesare pentru aderarea la UE”, i-a mai spus Emil Boc şefei Executivului croat.

La rândul ei, Jadranka Kosor i-a mulţumit lui Emil Boc pentru sprijinul acordat de România Croaţiei.

„Mulţumim poporului român şi Guvernului pentru sprijinul pe care îl acordaţi Croaţiei pe acest drum şi vă mulţumesc pentru discuţia şi pentru sprijinul deschis. (…) Prietenilor, vă voi ruga pentru sprijin şi pentru aceşti ultimi metri ai drumului Croaţiei spre UE, respectiv pentru încheierea convorbirilor şi intrarea în UE”, a afirmat premierul croat.

De asemenea, ea a solicitat sprijinul oficialilor de la Bucureşti pentru încheierea negocierilor de aderare a Croaţiei la UE până la sfârşitul preşedinţiei ungare a UE.

„Ce vă rog, dragă coleg, este să ne ajutaţi pentru a realiza ceea ce este extrem de important pentru Croaţia, şi anume încheierea negocierilor până la sfârşitul preşedinţiei maghiare a UE, deci până la sfârşitul lui iunie”, a spus Jadranka Kosor.

Premierul Emil Boc a primit-o vineri la Palatul Victoria pe Jadranka Kosor, premierul Croaţiei, din delegaţia României făcând parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrul Economiei, Ion Ariton, şi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu.


Sursă: http://kualalumpur.mae.ro/romania-news/277

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment