Prescripția penală 2018-2022: Schimbări, provocări în dreptul român și decizia CJUE din 2023

Prescripția răspunderii penale este o cauză ce stinge raportul juridic de conflict, dreptul statului de a aplica o sancțiune, precum și obligația infractorului de a o executa, dacă acest drept nu este exercitat în termenul prevăzut de lege.

Așadar, legiuitorul a prevăzut faptul că, dacă anumite raporturi juridice de conflict nu au fost soluționate într-un anumit interval de timp, scurs de la momentul săvârșirii infracțiunii, răspunderea penală nu mai poate fi angajată, practic, infractorul nu mai poate fi tras la răspundere, deci nu i se mai poate aplica o sancțiune, ca urmare a prescrierii dreptului statului de a acționa.

Aceste intervale de timp, numite termene, curg de la momentul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală și sunt reglementate la art.154 din Codul Penal. Cursul acestora poate fi,după caz, întrerupt sau suspendat, urmare a apariției anumitor cauze.

În ceea ce privește întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, au existat de-a lungul timpului diverse modificări în legislație, pe care o să le analizăm în cele ce urmează.

1. Momentul 01.02.2014

La 01 februarie 2014, respectiv la data intrării în vigoare a noului Cod Penal, potrivit art.155 alin.(1), cursul termenului de prescripție putea fi întrerupt prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”.

La acel moment, întreruperea cursului termenului de prescripție nu era condiționată de îndeplinirea anumitor acte, acesta se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, indiferent de natura acestuia.

Practic, în momentul în care era efectuat orice act de procedură, cursul termenului se întrerupea, urmând să curgă un nou termen de prescripție. 

2. Momentul 26.03.2018

În martie 2018, Curtea Constituțională a României a pronunțat o decizie, respectiv Decizia nr.297/2018, prin care a statuat că, sintagma „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin.(1) din Codul Penal „este neconstituțională”.

Curtea a reținut că dispozițiile art.155 alin.(1) din Codul Penal încalcă prevederile art.21 alin.(3) din Constituție, arătând că întreruperea cursului termenului de prescripție își produce efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unei pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripție.

Prin urmare, Curtea a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art.123 din vechiul Cod Penal de la 1968, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act care , potrivit legii , trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului ,era conformă dispozițiilor Constituției, potrivit paragrafului 34 din Decizia nr.297/2018.

Ulterior acestei decizii, practica instanțelor naționale a cunoscut mai multe abordări cu privire la efectele deciziei în cauză, motiv pentru care acestea au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 din Codul de Procedură Penală, interpretarea dispozițiilor art.155 alin.(1) Cod Penal, în lumina deciziei CCR.

3. Momentul 11.02.2019

Prin Decizia nr.5/2019, ICCJ a respins ca inadmisibile solicitările de interpretare formulate de instanțe, apreciind că o astfel de interpretare ar duce la o depășire a competenței acesteia.

Datorită faptului că instanțele nu au primit niciun răspuns concret de la Înalta Curte, au înțeles să considere ca acte de întrerupere al cursului termenului de prescripție toate actele ce trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului , revenind practic la dispozițiile vechiului Cod Penal.

4. Momentul 26.05.2022

La data de 26 mai 2022, Curtea Constituțională a României se pronunță din nou cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art.155 alin.(1)Cod Penal, prin Decizia nr.358/2022, constatând prin aceasta neconstituționalitatea dispozițiilor articolului menționat anterior, cu precizarea că Decizia nr. 297 din 2018 nu era una interpretativă, ci obliga legiutorul să intervină în mod activ pentru clarificarea normei legale,lucru care nu s-a concretizat și, prin urmare, a determinat organele judiciare să se substituie acestuia și să identifice cauzele de întrerupere a cursului termenului general de prescripție.

Urmare acestui eveniment, Curtea a stabilit că, în absența intervenției active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr.297/2018, respectiv 25 iunie 2018, și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, fondul legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73 din Decizia nr.358/2022).

5. Momentul 30.05.2022

Pentru a remedia aceste deficiențe, la data de 30.05.2022 , în Monitorul Oficial nr. 531 din aceeași dată, a fost publicată OUG nr. 71/2022, prin care s-a stabilit că art. 155 alin. (1) Cod Penal se modifică și va avea următorul cuprins:„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

6. Momentul 25.10.2022

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022 în dosarul nr. 1341/1/2022, pronunțată în şedinţă publică din 25 octombrie 2022,a statuat că normele cu privire la prescripția răspunderii penale sunt supuse principiul mitior lex, consacrat la art. 5 din Codul Penal, context în care instanțele de judecată trebuie să aplice legea penală mai favorabilă inclusiv din perspective prescripției.

Astfel, se arată că normele care reglementează întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept material/substanţial, așa încât în privința instituției prescripției răspunderii penale este aplicabil principiul legii penale mai favorabile, urmând a se aprecia legea penală aplicabilă într-un proces pendinte. 

În acest context, este de menționat că, urmare a deciziilor anterior menționate, între data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 în Monitorul Oficial) și data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2022), legea penală nu prevedea cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, așa încât urmează a se lua în calcul termenele de prescripție prevăzute de art. 154 Cod penal, întrucât legea în vigoare în perioada respectivă reprezintă lege penală mai favorabilă. 

Acest lucru a dus la prescrierea răspunderii penale în numeroase dosare și , totodată, au fost solicitate și desființarea hotărârilor de condamnare rămase definitive, rejudecarea cauzelor, precum și dispunerea încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale.

7. Momentul 24.07.2023

La această dată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pronunță printr-o hotărâre, cunoscută în spațiul public drept “Decizia CJUE privind prescripția răspunderii penale”, decizie care a creat multă confuzie în rândul practicienilor dreptului.

Înainte de a analiza această decizie, trebuie văzute motivele pentru care Curtea de Apel Brașov a solicitat Curții de Justiție a UE pronunțarea unei hotărâri preliminare și care era obiectul dosarului cu privire la care se dorea această hotărâre.

Astfel, acest dosar avea ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.

În fapt, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, s-a reţinut că, în cursul anului 2010, inculpaţii au omis, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din vânzarea de motorină achiziţionată în regim suspensiv de plată a accizei, către beneficiari interni, prejudiciind în această modalitate, bugetul de stat, inclusiv cu privire la TVA şi accize pe motorină.

Ca să avem o imagine de ansamblu a acestor evenimente, precizăm că în data de 13.03.2018, inculpații au fost condamnați, în primă instanță, de către Tribunalul Brașov, urmând ca la data de 30.06.2020 Curtea de Apel Brașov să mențină soluția de condamnare pronunțată anterior, iar în final ,petenții să formuleze o contestație în anulare împotriva celei din urmă decizii.

În cursul judecății contestației în anulare, prin încheierea din 22 februarie 2023 s-a admis cererea procurorului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare în vederea stabilirii dacă o eventuală neaplicare a Deciziei 358/2022 a Curții Constituționale a României, în respectiva speță, ar fi conformă dreptului comunitar.

La data de 24 iulie 2023, CJUE se pronunță prin Decizia C-107/2023, care a generat o practică neunitară în ceea ce privește aplicarea acesteia, precum și a deciziilor CCR, în sensul că, după pronuțarea deciziei, în practica instanțelor naţionale au fost pronunţate hotărâri definitive în care s-au dispus soluţii prin care s-a constatat prescrisă răspunderea penală şi încetarea procesului penal, conform dispoziţiei legale de drept intern,ca lege penală mai favorabilă, cu aplicarea doar a unui termen general de prescripţie, fără luarea în considerare a cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei, în diverse stadii procesuale şi diferite domenii de infracţionalitate. 

Pentru a susține aceste afirmații, menționăm două decizii ale Înaltei Curți, având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii, cu prejudicii de aproximativ 7.000.000 lei, respectiv infracţiuni de evaziune fiscală cu TVA, prin care s-a decis încetarea procesului penal în etapa apelului, fără luarea în considerare a cauzelor de întrerupere, după condamnarea în primă instanţă și fără a se face trimitere la decizia CJUE din 24 iulie 2023. 

De asemenea, alte două Curți de Apel decid același lucru, în cazuri având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii, cu prejudicii deosebit de mari, motivând faptul că decizia CJUE din 24 iulie 2023 nu este aplicabilă în materie de corupţie şi „riscul sistemic de impunitate a faptelor de corupţie se regăseşte doar la nivel de afirmaţie”.

În schimb, în speța care a dus la sesizarea CJUE, completul de la Curtea de Apel Brașov reţine că principiul echivalenţei şi principiul efectivităţii impun instanţei interne să aplice pentru respectarea dreptului Uniunii, în lipsa unei reglementări comunitare în materie, modalități procedurale care să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și să nu facă practic imposibilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității) .

În acest sens, Curtea constată că mijlocul procedural privind contestaţia în anulare pentru cazul de încetare a procesului penal în ipoteza prescripţiei răspunderii penale este prevăzut inclusiv pentru situaţii similare din dreptul intern şi poate face posibilă aplicarea dreptului Uniunii.

De altfel, se poate aprecia că principiul echivalenţei are o aplicabilitate specială în cazul particular de combatere a fraudelor privind interesele financiare ale Uniunii, având în vedere că, potrivit articolului 325 alineatul 2 din TFUE, „pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.”

În continuare, completul de la Curtea de Apel Brașov reţine, aşa cum a constatat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la pct. 96 din decizia mai sus indicată, că articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF sunt formulate în termeni clari și preciși și nu sunt însoțite de nicio condiție, astfel încât ele au efect direct în respectiva cauză.

De menționat este că articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF definește frauda gravă ca fiind“oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru, ce nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 de euro”.

În aceste condiții, completul de la Curtea de Apel Brașov a constatat că respectiva cauză are ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală privind taxa pe valoare adăugată (TVA), ceea ce determină aplicabilitatea directă a prevederilor dreptului Uniunii Europene prin care se statuează necesitatea de a se combate frauda contra intereselor financiare ale Uniunii Europene,apreciind că prejudiciului în cauză depăşeşte pragul de 50.000 de euro, urmând astfel să aplice direct în cauză această normă comunitară.

Procedând astfel la aplicarea Deciziei din 24 iulie 2023 a Curţii de Justiţie, respectiv teza a doua de la cel dintâi răspuns din hotărâre, instanța constată că poate să aplice textul legal incident, prevăzut de art. 155 alin. (1) din Codul Penal, în forma sa anterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, prin care se prevedea că acest curs al prescripţiei răspunderii penale„se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. 

Or, se poate constata că în perioada anterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, prezenta cauză se afla în curs de judecată, cel din urmă act procedural fiind chiar sentinţa penală pronunţată în data de 13 martie 2018. 

Constatând astfel întrerupt cursul termenului de prescripţie prin efectuarea acestui act procedural, va începe să curgă un nou termen de prescripţie, care nu poate fi depăşit cu încă o dată, ori câte întreruperi ar interveni. În cauză, termenul general de prescripție este de 10 ani, care apare întrerupt prin actul de procedură realizat în data de 13 martie 2018, de la care începe să curgă un nou termen de 10 ani, constatându-se astfel că acesta nu se împlineşte în mod evident până la data rămânerii definitive a hotărârii în cauză (30.06.2020).

Prin urmare, completul de la Curtea de Apel Brașov, în baza art. 432 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, se pronunță printr-o decizie, în data de 22 septembrie 2023, prin care respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de petenţii contestatori, decizia fiind definitivă.

Referitor la modul în care instanțele aplică Decizia CJUE din iulie 2023, mai precizăm și o altă decizie ,din 1 septembrie 2023 , pronunțată de această dată de Curtea de Apel Cluj, caz în care nu aplică decizia CJUE în ceea ce privește prescripția.

Această speță avea ca obiect infracțiuni de trafic de influență și dare de mită, inculpații fiind în fond condamnați de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, urmând ca Tribunalul Cluj să modifice ulterior sentința în ceea ce privește un inculpat. Deși față de acest inculpat s-au reținut inițial săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de influență, ulterior s-a decis schimbarea încadrării juridice, astfel nu s-a mai reținut infracțiunea de spălare de bani, iar în acest sens Tribunalul a reținut ca faptele materiale care reprezintă elementul material al acestor infracțiuni sunt acțiuni ce caracterizează elementele materiale ale infracțiunilor de corupție, fiind absorbite în acestea.

Cu privire la faptele de trafic de influență, Curtea a decis încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția,deși Ministerul Public a solicitat condamnarea în lumina jurisprudenței CJUE, solicitare respinsă pe motiv că, respectiva cauză nu are ca obiect infracțiuni ce ar aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Prin urmare, acesta din urmă este un exemplu de speță concretă în care se aplică deciziile CCR în ceea ce privește prescripția răspunderii penale, în detrimentul deciziei CJUE, instanța considerând că se aplică în speță dispozițiile Codului Penal din perioada 2018-2022,deci legea penală mai favorabilă.

În final, dacă am trecut în revistă diferitele modalități de interpretare și aplicare a Deciziei C-107/2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, considerăm că s-ar putea desprinde următoarele concluzii:

• În cazul căror infracțiuni se pot aplica cele stabilite prin Decizia C-107/2023 a C.J.U.E.? Dar deciziile C.C.R. referitoare la prescripția răspunderii penale?

Astfel, răspunsul este acela potrivit căruia Decizia C-107/2023 a CJUE se poate aplica doar în privința acelor cauze care au ca obiect infracțiuni ce ar aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, așa încât, per a contrario, deciziile CCR privind prescripția răspunderii penale urmează a se aplica în cazul celorlalte infracțiuni, care nu intră în categoria de mai sus. 

În plus, sub acest din urmă aspect, răspunsul CJUE se rezumă la faptul că cele două decizii ale Curții Constituționale pot fi aplicate de instanțele naționale, cu mențiunea că acestea urmează să le analizeze în raport de obiectul și specificul fiecărei cauze. 

---

Bibliografie

• Codul Penal
• Decizia Curții Constituționale nr.297/2018
• Decizia Curții Constituționale nr.358/2022
• Decizia CJUE C-107/2023
• Decizia Curții de Apel Brașov nr.728/2023
• Decizia ICCJ nr. 67/2022
• Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene
• Decizia Curții de Apel Cluj nr.1343/2023
• https://www.juridice.ro/702176/prescriptia-raspunderii-penale-in-dreptul-national-prin-prisma-deciziei-cjue-c-107-23ppu-lin-din-24-iulie-2023.html

Abrevieri

• Art. – articol
• Alin. – alineat
• CCR – Curtea Constituțională a României
• CJUE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene
• ICCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție
• Nr. – număr
• TFUE -Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
• UE – Uniunea Europeană

Acest articol a fost întocmit de către Florea Garofița-Denisa, studentă la Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania din Brașov, sub coordonarea domnului avocat Octavian Ochi, administrator al site-ului abcjuric.ro.