Prezentare succinta a infractiunilor contra infaptuirii justitiei

Toate aceste infractiuni au fost cuprinse intr-un titlu distinct „Infractiuni contra infaptuirii justitiei”, acesta justificand optiunea legiuitorului de a acorda importanta cuvenita justitiei, aceasta fiind una dintre cele trei puteri ale statului, si nu doar o activitate de interes public.

Nedenuntarea

Fapta persoanei care, luand cunostinta de comiterea unei fapte prevazute de legea penala contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoanei, nu instiinteaza de indata autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

Astfel, nedenuntarea, ca infractiune contra infaptuirii justitiei, consta in fapta unei persoane care, afland despre savarsirea unei fapte grave prevazute de legea penala (contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane) nu instiinteaza de indata autoritatile.

Intrucat valoarea sociala protejata este una abstracta, infractiunea nu are obiect material.

Subiect activ. Este necircumstantiat, putand fi orice persoana care ia cunostinta despre comiterea unei infractiuni grave. Membrii de familie beneficiaza de o cauza de nepedepsire.

Participantii la fapta nu pot fi subiecti activi fiindca nu sunt obligati sa se autodenunte. Daca o persoana este tainuitor sau favorizator al unei infractiuni contra vietii sau urmate de moartea victimei, se va retine doar tainuirea sau, dupa caz, favorizarea faptuitorului. Asadar, obligatia de a instiinta organele judiciare incumba doar persoanelor straine de fapta respectiva.

Participatia nu este posibila, fiindca oricine afla de comiterea faptei si nu denunta, poate deveni autor al nedenuntarii.

Elementul material. Consta in omisiunea incunostiintarii de indata a organelor de urmarire penala cu privire la savarsirea de catre un tert a unei fapte prevazute de legea penala contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane[1]. Vor trebui denuntate faptele indiferent de forma de vinovatie, nu doar cele intentionate. Infractiunea este una omisiva proprie, intrucat consta in neindeplinirea unei obligatii impuse de lege.

In cazul in care mai multe fapte prevazute de legea penala au fost savarsite succesiv, iar faptuitorul nu le-a denuntat, se va retine o pluralitate de infractiuni de nedenuntare. Insa, daca omisiunea priveste mai multe fapte savarsite in aceeasi imprejurare, se va retine o singura infractiune de nedenuntare.

Latura subiectiva. Se comite cu intentie directa sau indirecta. Nu exista infractiunea in cazul faptelor al caror rezultat se produce praeterintentionat, fapuitorul neputandu-le anticipa.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Competenta apartine instantei care judeca infractiunea la care nedenuntarea se refera, chiar daca este o instanta superioara in grad. Ca mentiune, in cazul infractiunilor de tainuire, favorizarea infractorului si nedenuntare, competenta materiala apartine intotdeauna instantei competente sa judece infractiunea la care infractiunile se refera.

Omisiunea sesizarii

Situatia premisa consta in preexistenta unei fapte prevazute de legea penala, iar nu doar de o infractiune, in legatura cu serviciul si cunoscuta de faptuitor.

Subiect activ. Este circumstantiat, fiind numai functionarul public in sensul art. 175 NCP.[2] Similar situatiei de la nedenuntare, tainuitorul si favorizatorul vor raspunde pentru aceste infractiuni, iar nu si pentru omisiunea sesizarii.

Participatia penala este posibila in forma instigarii si a complicitatii fiindca subiectul activ este circumstantiat. Asadar, daca nu s-a savarsit o infractiune in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile un functionar, nu se va putea concepe existenta infractiunii de omisiunea sesizarii.

Elementul material. Este reprezentat de o omisiune – nesesizarea organelor de urmarire penala. Infractiunea este omisiva proprie, similar cu nedenuntarea. Cerinta esentiala este ca faptuitorul sa nu sesizeze de indata[3] organele de urmarire penala.

Daca o persoana nu incunostiinteaza autoritatile cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile, iar apoi, fiind chemat ca martor privind acea fapta, omite sa declare cee ace stie, vor fi intrunite elementele infractiunii de omisiunea sesizarii, dar si de marturie mincionasa. In plus, daca functionarul public primeste o suma de bani pentru a nu sesizare organele penale privind acea fapta, se va retine concurs intre omisiunea sesizarii si cea de luare de mita.

Sesizarea va trebui adresata organului de urmarire penala, si nu altei institutii. Sesizarea unor alte organe decat organele de urmarire penala nu exonereaza functionarul de raspundere penala.

Latura subiectiva.  Se comite cu intentie directa sau indirecta pentru varianta tip. Pentru varianta din culpa, forma de vinovatie va fi culpa, fiind o varianta atenuata.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Competenta este supusa regulilor comune. Nu se aplica regulile de competenta de la nedenuntare.

Inducerea in eroare a organelor judiciare

Dreptul de a sesiza autoritatile statului nu poate fi exercitat decat cu buna-credinta, in caz contrar ridicandu-se problema inducerii in eroare a organelor judiciare.

Subiect activ. Este necircumstantiat. Poate fi inclusive persoana juridice, avand in vedere ca atat plangerea, cat si denuntul pot fi formulate si de o persoana juridica. Participatia este posibila in toate formele.

Elementul material. In varianta tip, consta intr-o actiune de a sesiza organele juridicare prin plangere, plangere prealabila sau prin denunt. Sesizarea se face ori cu privire la existenta unei fapte prevazute de legea penala sau cu privire la o persoana care ar fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Cerinta esentiala este ca fapta sa fie nereala, invinuirea fiind mincinoasa, iar acest fapt este cunoscut de faptuitor. Este important ca sesizarea sa se faca cu privire la o fapta prevazuta de legea penala, iar nu cu privire la o contraventie sau o fapta disciplinara.

In variant agravata, elementul material se realizeaza prin producerea sau ticluirea de probe nereale. Ticluirea consta in crearea unei aparente care sa fie luata drept proba, autorul construind el insusi probele. Daca ticluirea constituie prin ea insusi o infractiune, se vor aplica dispozitiile concursului de infractiuni. Insa, daca un procuror sau judecator savarseste aceasta fapta, va fi incidenta infractiunea de cercetare abuziva.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta.

Cauza de nepedepsire. Inducerea in eroare nu se pedepseste daca autorul declara, inainte de retinerea, arestarea sau de punerea in miscare a actiunii penale impotriva celui fata de care s-a facut denuntul sau plangerea.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

Favorizarea faptuitorului

Aceasta infractiune sanctioneaza ajutorul dat ulterior savarsirii faptei, fiindca ajutorul dat inainte sau concomitent savarsirii se pedepseste prin complicitate la savarsirea infractiunii.

Subiect activ. Este necircumstantiat. Membrii de familie beneficiaza de o cauza de nepedepsire.

Elementul material. Aceasta consta in ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui faptuitor fara o intelegere stabilita inainte sau concomitent savarsirii, in scopul impiedicarii sau ingreunarii cercetarilor intr-o cauza penala, executarii undei pedepse sau masuri privative de libertate. Este necesar sa se fi  comis o fapta prevazuta de legea penala de care favorizatorul sa aiba cunostinta.

Are caracter subsidiar, fiind retinuta numai daca nu exista alte incriminari speciale ale favorizarii. Spre exemplu, daca martorul da declaratii incorecte in fata organului judiciar, in scopul zadarnicirii tragerii la raspundere penala a unui faptuitor, va constitui infractiunea de marturie mincinoasa. Alt exemplu, fapta de a avertiza telefonic complicele la savarsirea infractiunii de luare de mita sa paraseasca locul unde urma sa fie surprise de organele judiciare in flagrat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de favorizare a faptuitorului. Infractiunea poate fi retinuta in concurs si cu luarea de mita.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta. Favorizatorul trebuie sa actioneze in scopul impiedicarii sau ingreunarii cercetarilor intr-o cauza penala.

Pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decat pedeapsa rpevazuta de lege pentru fapta savarsita de autorul favorizat.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Competenta apartine instantei care judeca infractiunea la care nedenuntarea se refera, chiar daca este o instanta superioara in grad. Ca mentiune, in cazul infractiunilor de tainuire, favorizarea infractorului si nedenuntare, competenta materiala apartine intotdeauna instantei competente sa judece infractiunea la care infractiunile se refera.

Tainuirea

Tainuirea este o specie a favorizarii faptuitorului, ce presupune un ajutor material dat unei persoane care a dobandit un bun din savarsirea unei infractiuni, pentru ca faptuitorul sa poata beneficia de produsul astfel obtinut.

Este necesara existenta prealabila a unei alte fapte prevazute de legea penala. Tainuirea este o infractiune autonoma, astfel ca va exista chiar daca fata de fapta anterioara, din care provine bunul, este incidenta o cauza de neimputabilitate (minoritatea, iresponsabilitatea etc.).

Subiect activ. Este necircumstantiat. Membrii de familie beneficiaza de o cauza de nepedepsire.

Participantul la savarsirea infractiunii din care provine bunul nu poate fi subiect activ al infractiunii de tainuire. Daca exista o intelegere prealabila a savarsirii faptei privind tainuirea bunurilor ce vor fi obtinute, se va retine complicitatea la acea infractiune.

Elementul material. Acesta contsa in primirea, dobandirea, transformarea ori inlesnirea valorificarii unui bun, de catre o persoana care fie a cunoscut, fie a prevazut din imprejurarile concrete ca acesta provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, chiar si fara a cunoaste natura acesteia.

Tainuirea se realizeaza fie prin primirea sau dobandirea unui bun provenit din infractiune, fie prin transformarea sau inlesnirea valorificarii bunului, dupa savarsirea unei fapte prevazute de legea penala – fara o promisiune anterioara facuta in acest sens autorului. Este essential ca intre tainuitor si autorul faptei anterioare sa nu existe o intelegere prealabila, o primisiune prealabila de tainuire a bunurilor; daca exista o astfel de intelegere prealabila, se va retine complicitatea. In plus, fapta celui care determina pe altul sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala si cumpara de la autor bunul provenit din savarsirea infractiunii constituie numai instigare, si nu concurs cu tainuirea.

Spre exemplu, fapta inculpatului, de a se intelege cu autorul unui furt, dupa savarsirea infractiunii, de a-l ajuta sa vanda bunurile sustrase si de a imparti pretul obtinut, constituie infractiunea de tainuire.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Competenta apartine instantei care judeca infractiunea la care nedenuntarea se refera, chiar daca este o instanta superioara in grad. Ca mentiune, in cazul infractiunilor de tainuire, favorizarea infractorului si nedenuntare, competenta materiala apartine intotdeauna instantei competente sa judece infractiunea la care infractiunile se refera.

Marturia mincinoasa

Este infractiunea ce consta in fapta martorului care, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat. Caracterul essential se determina in functie de obiectul probei, daca aceasta este concludenta si apta de a influenta cauza. Nu are importanta daca marturia mincinoasa este sau nu avuta in vedere de instanta la pronuntarea hotararii.

Subiect activ. In forma tip, subiectul active este martorul din cauza. Persoana juridical nu poate fi autor al infractiunii de marturie mincinoasa, dar poate fi instigator sau complice.

In forma agravata, infractorul este:

1. martorul cu identitate protejata ori aflat in programul de protectie a martorilor
2. investigatorul sub acoperire
3. expertul sau interpretul din cauza;
4. daca afirmatiile privesc o fapta pentru care legea prevede pedeapsa de 10 ani sau mai mare sau detentiunea pe viata.

In jurisprudenta instantei supreme a fost afirmat principiul potrivit caruia, in cazul in care o persoana, dupa ce a fost ascultata ca martor in cursul procesului penal, este trimisa in judecata, pentru o infractiune in legatura cu cea care face obiectul judecatii, ea pierde calitatea de martor, devenind inculpate si nu mai poate fi trasa la raspundere pentru afirmatiile neadevarate facute cu ocazia ascultarii sale in calitate de martor.

Elementul material. Consta in actiunea subiectului activ nemijlocit de a face afirmatii mincinoase sau omisiunea acestuia de a spune tot ce stie, ambele in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat in acea cauza, inclusive in procedura succesorala notariala. Subiectul activ trebuie sa cunoasca realitatea si, totusi, sa o prezinte mincinos sau sa omita sa o prezinte. Daca martorul nu a fost intrebat asupra unei imprejurari esentiale pentru solutionarea cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmatii cu privire la acea imprejurare nu constituie marturie mincinoasa.

Spre exemplu, fapta martorului care, participand in aceasta calitate intr-o cauza, face afirmatii mincinoase cu privire la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat constituie marturie mincinoasa, indiferent daca instanta care a solutionat cauza a inlaturat, din ansambulul probator administrat, declaratiile acestuia ca fiind nesincere, neavand deci relevanta daca au influentat sau nu solutia pronuntata.

Chiar daca marturia mincinoasa se realizeaza in scopul favorizarii faptuirotului, nu se va retine concursul cu infractiunea de favorizare, ci doar marturia mincinoasa.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta.

Procedura.  Actiunea penala se pune in miscare din oficiu.[4]

Ultrajul judiciar

Este infractiunea ce consta in amenintarea savarsita nemijlocit sau prin comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile cauzatoare de moarte ori omorul savarsite impotriva unui judecator sau procuror aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, respectiv impotriva unui avocat in legatura cu exercitarea profesiei.

Subiect activ.  Autor poate fi orice persoana cu capacitate penala, participatia fiind posibila in toate formele. Subiectul pasiv principal este statul, iar cel secundar este judecatorul, procurorul sau avocatul. In forma asimilata, subiect pasiv secundar poate fi si un membru de familie al acestora.

Pluralitatea de subiecti pasivi secundari atrage retinerea unei pluralitati de infractiuni de ultraj judiciar aflate in concurs.

Elementul material.  Se poate realiza prin:

1. Amenintarea
2. Lovirile sau orice alte acte de violenta
3. Vatamarea corporala
4. Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte
5. Omorul

Judecatorul, procurorul sau avocatul trebuie sa se fi aflat in exercitarea atributiilor de serviciu (chiar si pentru fapte care nu au legatura cu actele de serviciu) sau in legatura cu exercitarea atributiilor profesiei. Totusi, pentru a putea face obiectul ocrotirii speciale, este necesar ca subiectul active sa nu-si depaseasca atributiile legale sau sa nu le exercite abuziv.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa, indirecta sau praeterintentionata in cazul in care infractiunea este lovirea sau vatamarile cauzatoare de moarte. Tentativa este posibila si incriminate I nmasura in care este posibila si incriminate la infractiunile absorbite, avand in vedere ca prin comiterea unei infractiuni se intelege si forma tentata a acesteia. Spre exemplu, daca faptuitorul comite o tentativa la omor impotriva unui judecator, se va retine ultraj judiciar raportat la tentativa la omor.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Judecata se va desfasura potrivit regulilor de competenta raportate la infractiunea absorbita.

Cercetarea abuziva

Este infractiunea ce consta in intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei persoane urmarite sau judecate intr-o cauza penala, de catre un organ de cercetare penala, procuror sau judecator, pentru a o determina sa dea ori sa nu dea declaratii, sa minta in reclamatii sau sa-si retraga declaratiile.

Subiect activ.  Este circumstantiat si poate fi doar un organ de cercetare penala, un procuror sau un judecator. Ca situatie premisa, este necesar ca urmarirea penala sa fi fost inceputa in personam, adica sa existe o persoana cercetata ca suspect sau inculpate.

Elementul material. Poate consta in:

1. Constrangerea unui suspect sau inculpat prin amenintari sau violente pentru a-l determina sa dea ori sa nu dea declaratii; daca persoana nu avea calitatea de suspect sau inculpate se va retine comiterea infractiunii de purtare abuziva.
2. Promiterea unor foloase patrimoniale sau nepatrimoniale unui suspect sau inculpat pentru a-l determina sa dea ori sa nu dea declaratii.
3. Producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale.

Infractiunea de amenintare si cea de loviri sau alte violente sunt absorbite in infractiunea de cercetare abuziva. Infractiunea de cercetare abuziva poate fi retinuta in concurs ideal cu infractiunile de vatamare corporala, omor, omor calificat, de supunere la rele tratamente.

Latura subiectiva. Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Competenta este supusa regulilor comune daca subiectul activ este un organ de cercetare penala; daca subiectul activ este un procuror sau judecator, se vor aplica regulile speciale de competenta dupa calitatea persoanei, astfel incat judecata in prima instanta se va face, dupa caz, la curtea de apel sau de ICCJ.

Supunerea la rele tratamente

Infractiunea consta in supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative in alt mod decat cel prevazut de dispozitiile legale.

Constituie varianta agravata a infractiunii supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate in stare de retinere, detinere ori in executarea unei masuri privative de libertate. Relele tratamente nu trebuie sa imbrace forma torturii, fiindca se va retine numai infractiunea de tortura.

Subiect activ. Este circumstantiat si poate fi autor angajatul ANP, organul de politie etc. Coautoratul este posibil numai daca subiectii activi nemijlociti au calitatea ceruta de lege.

Elementul material. Infractiunea consta in supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative in alt mod decat cel prevazut de dispozitiile legale.

Latura subiectiva.  Infractiunea se poate comite doar cu intentie directa sau indirecta.

Procedura. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

_____________________________________________________________

[1] Acestea pot fi: lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, violenta in famlie in modalitatea loviturilor cauzatoare de moarte, uciderea nou-nascutului de catre mama, lipsirea de libertate ilegala ce a avut ca urmare moartea victimei, violul care a avut ca urmare moartea victimei, agresiunea sexuala care a avut ca urmare moartea victimei, talharia sau pirateria urmate de moartea victimei, distrugerea calificata, daca a avut ca urmare moartea a doua sau mai multe persoane, ultraj judiciar in cazul omorului sau a omorului calificat.

[2] Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia; d) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

[3] Pentru existenta infractiunii de omisiune a sesizarii este necesar ca functionarul caruia I se imputa nesesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala despre savarsirea unei infractiuni ijn legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile sa aiba cunostinte certe cu privire la comiterea acelei infractiuni; daca nu le are, instanta trebuie sa pronunte achitarea.

[4] Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţata.

Bibliografie:

[2] MIHAIL UDROIU – Drept penal. Partea speciala – Editia 2, Editura C.H. BECK, Bucuresti, 2015;

[1] C. ROTARU, A-R TRANDAFIR, V. CIOCLEI – Drept penal – partea speciala. Curs tematic, Editura  C.H. BECK, Bucureşti, 2016.