Repere teoretice și jurisprudențiale privind controlul constituționalității tratatelor și altor acorduri internaționale
Curtea Constituţională a României este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, calitate care are o serie de consecinţe: Curtea este singura autoritate competentă să exercite controlul de constituţionalitate; deciziile Curţii privind constituţionalitatea nu sunt susceptibile de a fi atacate; Curtea nu îşi poate declina competenţa în favoarea unei alte autorităţi. Curtea Constituţională din România este caracterizată ca un organ politico-jurisdicţional.
Articol redactat de Panghe Eliza Veronica, Grupa 415, Seria a III-a, studentă în anul 4 a Facultății de Drept a Universității București
Având în vedere reglementările actuale, precum şi jurisprudenţa Curţii, se pot desprinde următoarele trăsături ale Curţii Constituţionale a României: este autoritate constituţională, are rol de garant al supremaţiei Constituţiei, este instrument inerent al statului de drept, prin asigurarea aplicării principului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, al garantării şi protectorul respectării drepturilor şi al libertăţilor fundamentale ale oamenilor; este autoritate jurisdicţională specializată, unica autoritate jurisdicţională constituţională din România; este autoritate independentă.
Competenţa Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate este o competenţă constituţională (deoarece scopul şi rolul unei asemenea structuri impun cu necesitate şi dincolo de orice îndoială, o reglementare prin însăşi legea fundamentală) şi este o competenţă de atribuire (deoarece Curtea Constituţională poate exercita doar acele atribuţii care îi sunt conferite expres şi limitativ prin Constituţie şi legea sa organică, şi toate trebuie să se circumscrie scopului Curţii Constituţionale: garantarea supremaţiei Constituţiei.
Atribuţiile, a căror sumă formează competenţa Curţii Constituţionale, sunt prevăzute în art. 146 din Constituţia României revizuită:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid;
1) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
Controlul anterior (a priori) de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională are ca obiect, conform Constituţiei României, legile înainte de promulgare, iniţiativele de revizuire a Constituţiei (singura situaţie în care Curtea Constituţională se sesizează din oficiu), tratatele sau acordurile internaţionale.
Controlul posterior (a posteriori) de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională are ca obiect legile şi ordonanţele guvernamentale după intrarea lor în vigoare şi este exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, tratatele şi alte acorduri internaţionale care nu au fost supuse controlului anterior (este vorba de un control asupra legii de ratificare a actului internaţional respectiv) etc.
Ce este un tratat și condițiile acestuia
Un izvor al dreptului constituțional este tratatul internațional. În general, pentru ca un tratat internațional să fie izvor formal în dreptul constituțional el trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
a) să fie licit, căci numai tratatele licite sunt izvoare de drept în general;
b) să fie de aplicație directă, nemijlocită;
c) să fie ratificat conform dispozițiilor constituționale;
d) să cuprindă reglementări ale relațiilor specifice dreptului constitutțonal.
Constituția actuală a României acordă tratatelor internaționale o atenție sporită. Din examinarea dispozițiilor constituționale incidente (articcolul 11 și articolul 20) pot fi deduse cinci reguli importante, și anume:
- Numai tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern;
- Statul român se obligă să respecte întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte;
- În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea legii fundamentale astfel încât între actul internațional și Constituție să nu mai existe contradicții;
- Înterpertarea și aplicarea dispozițiilor constituționale privind libertățile publice se va face în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate internaționale la care România este parte;
- Reglementările internaționale au prioritate în cazul unor neconcoradanțe între acestea și reglementările interne, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, putem observa că sistemul juridic românesc acceptă ca izvoare formale în dreptul intern doar acele acte juridice din dreptul internațional care au trecut prin filtrul dezbaterii democratice din Parlament și au fost adoptate de adunarea reprezentativă română.
De asemenea, pentru a putea ratifica un tratat internațional ce ar cuprinde prevederi contrare Constituției este necesară revizuirea în prealabil a legii fundamentale, astfel încât eventualele contradicții să fie eliminate, ceea ce nu înseamnă că tratatele internaționale au o forță juridică mai mai mare decât cea a Constituției, ci contrariul.
Filtrul parlamentar intern impus tratatelor internaționale face ca receptarea lor să fie condiționată de constituționalitatea lor, astfel sancționând indirect normele dreptului internațional.
În același timp, trebuie observat și faptul că prioritatea recunoscută reglementărilor internaționale față de reglementările interne prin art. 20 din Constituție operează doar în materia drepturilor fundamentale, ci nu cu titlu general. Nici această excepție nu încalcă principiul supremației Constituției în măsura în care pactele și tratatele internaționale din materia drepturilor fundamentale ale omului nu au prioritate față de prevederile constituționale, ci pot doar să influențeze interpretarea și aplicarea acestora din urmă.
Procedura
Controlul constituționalității tratatelor sau al altor acorduri internaţionale este reglementat de art. 146 lit. b) din Constituţie şi de art. 24 – 26 din Legea nr. 47/1992.
Sesizarea privind constituţionalitatea unui tratat sau acord internațional poate fi formulată de:
- unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului;
- un număr de cel puţin 50 de deputaţi;
- un număr de cel puţin 25 de senatori.
Obiect al acestui tip de control de constituţionalitate îl constituie tratatele sau alte acorduri internaţionale înainte de ratificarea acestora de Parlament.
Sesizarea făcută de parlamentari se înregistrează, după caz, la Senat sau la Camera Deputaţilor şi se trimite Curţii Constituţionale, în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective.
După ce primeşte sesizarea, Președintele Curții Constituționale desemnează judecătorul-raportor şi fixează data dezbaterilor în plen. Dacă sesizarea este formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituțională o va comunica Preşedintelui României, preşedintelui celeilalte Camere, precum şi Guvernului, precizând și data până la care pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere. Dacă sesizarea este formulată de un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, aceasta se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând și data până la care pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere. Până la data dezbaterilor în plenul Curţii Constituţionale, Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere.
Dezbaterea asupra constituţionalităţii tratatului sau a acordului internaţional are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, acestea nu pot fi disociate.
În cadrul acestei proceduri, Curtea Constituţională pronunţă, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) A. lit. b) din Legea nr. 47/1992, o decizie. Aceasta se ia cu votul majorităţii judecătorilor Curţii. Deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În cazul în care a fost constatată constituţionalitatea tratatului sau a acordului internaţional, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unui tratat sau acord internațional are ca efect specific imposibilitatea ratificării acestuia.
Istoric
Reglementările constituţionale privind controlul de constituţionalitate, introduse în urma revizuirii Legii fundamentale, pun în lumină rolul instanţei de contencios constituţional exprimat în formula „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”, cuprinsă în actualul articol 142, cu care debutează Titlul V al Constituţiei revizuite şi republicate.
S-a apreciat, pe bună dreptate, că la nivel constituţional lipsea un text care să precizeze funcţia Curţii Constituţionale. Această funcţie, departe de a rămâne doar un enunţ formal, este întărită de noua reglementare a competenţei Curţii Constituţionale, precum şi de completările şi precizările aduse dispoziţiilor constituţionale referitoare la efectele pronunţate de Curtea Constituţională. Astfel, Curtea Constituţională este învestită, pentru prima dată, cu atribuţia de control „asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori”.
În strânsă legătură cu această atribuţie a Curţii Constituţionale, menţionăm că, potrivit noului alineat (3) al articolului 11 din Constituţie, „în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei”. Dispoziţia cuprinsă în acest text clarifică raportul între tratatele internaţionale şi Constituţia naţională, asigurând supremaţia acesteia. Controlul de constituţionalitate are ca finalitate, în acest caz, fie să împiedice ratificarea tratatului, fie să determine iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei.
În legătură cu această nouă atribuţie a Curţii Constituţionale, trebuie menţionat că, până la revizuirea Constituţiei, Curtea nu putea exercita un control direct asupra constituţionalităţii tratatelor sau acordurilor internaţionale. Singura posibilitatea de exercitare a controlului de constituţionalitate era pe calea controlului „a priori” exercitat de Curte cu privire la legea de ratificare a tratatului sau a acordului internaţional, după ce aceasta fusese adoptată de Parlament.
Actuala reglementare constituţională referitoare la controlul de constituţionalitate asupra tratatelor şi acordurilor internaţionale permite declanşarea controlului asupra constituţionalităţii acestuia în timpul dezbaterii parlamentare asupra proiectului legii de ratificare depuse la Parlament, ceea ce prezintă avantaje evidente în ceea ce priveşte celeritatea şi eficienţa controlului.
În mod corespunzător, noile regulamente, al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, au prevăzut că, în cazul sesizării neconstituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale depuse la Parlament pentru ratificare, potrivit articolului 146 lit. b) din Constituţie, procedura parlamentară se întrerupe şi se reia după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
Cu toate acestea, după o lună de la modificarea regulamentelor celor două Camere, Parlamentul a adoptat Legea nr. 590/2003, prin care stabileşte, la art. 40, posibilitatea ca subiectele prevăzute la art. 146 lit. b) din Constituţie să poată solicita Curţii Constituţionale „avizul” privind compatibilitatea prevederilor tratatelor cu Constituţia României. În acest caz, potrivit art. 40 alin. (2) din Legea tratatelor, Curtea urmează a se pronunţa în termen de 30 de zile de la data sesizării, interval în care procedurile legate de încheierea tratatului se suspendă.
Utilizarea în cuprinsul legii a termenului „aviz” este neconstituţională, întrucât nu corespunde formulării art. 146 lit. b) din Constituţie, care prevede atribuţia Curţii de a se „pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale”. În acelaşi timp, este de subliniat că atât fostul articol 144 al Constituţiei, cât şi actualul articol 146, consacrate atribuţiilor Curţii Constituţionale, au prevăzut numai într-un singur caz atribuţia Curţii Constituţionale de a emite un aviz, şi anume în cazul propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Totodată, nu putem considera nici ca o nouă atribuţie a Curţii emiterea „avizului” menţionat de Legea nr. 590/2003, întrucât Curtea nu poate fi învestită cu alte atribuţii, în afara celor prevăzute prin Constituţie, decât prin Legea sa organică, aşa cum prevede art. 146 lit. l) din Constituţie.
În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate a tratatelor internaţionale, se prevede că, în cazul în care s-a constatat constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Această dispoziţie asigură salvgardarea raporturilor angajate de stat în plan internaţional.
Pentru situaţia în care, în urma exercitării controlului de constituţionalitate asupra tratatelor sau acordurilor internaţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea lor, se prevede că acestea nu pot fi ratificate, soluţie ce este corelată cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Constituţie, de asemenea nou introduse.
Prin modificările şi completările substanţiale aduse textelor Constituţiei, controlul de constituţionalitate, parte inseparabilă a statului de drept, va fi consolidat, afirmându- se în mai mare măsură ca principiu de bază al democraţiei constituţionale. În acest context, Curtea Constituţională va intra într-o nouă fază a existenţei sale, caracterizată printr-un plus de sarcini, dar şi prin responsabilităţi deosebite ce revin membrilor săi.
Jurisprudența internațională privind controlul constituționalității tratatelor
Actuala reglementare nu prevede expres competenţa Curţii Constituţionale de a exercita controlul a priori, dar așa cum reiese din prevederile art.135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, în şirul actelor supuse controlului constituţionalităţii sunt incluse şi tratatele internaţionale.
Constituţia şi legislaţia naţională, stabilind că tratatele internaţionale formează obiectul controlului de constituţionalitate, nu indică care anume tratate internaţionale: cele semnate, dar neratificate şi neintrate în vigoare, sau cele semnate şi intrate în vigoare după ratificare.
Aceste deducţii reies şi din practica Curţii Constituţionale a Republicii Moldova în două cazuri concrete. Conform articolelor 26, 27 şi 62 ale Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969, statul nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern sau alte motive pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Aceste norme nu admit refuzul de a executa un tratat nici în cazurile în care acesta conţine dispoziţii contrare Republicii Moldova.
Prin Decizia nr. 5 din 24 septembrie 2002, Curtea Constituţională a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a protocolului adiţional la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999, invocând următoarele: ,,Potrivit prevederilor Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993, prin tratat se înţelege un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional”.
Art. 24 din Convenţie, care reglementează modul de intrare în vigoare a tratatelor, stipulează că un tratat intră în vigoare la data şi după modalităţile ce s-au fixat prin dispoziţiile sale sau prin acord între statele care au participat la negocieri.
Prin consecvenţa principiilor dreptului internaţional, Tratatul din 18 august 1999 între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, în art. 12, stabileşte că acesta se supune ratificării şi intră în vigoare în a 30-a zi din data efectuării schimbului instrumentelor de ratificare. Odată intrat în vigoare, la 18 noiembrie 2001, Tratatul cade sub incidenţa principiului de drept internaţional ,,pacta sunt servanda” (art. 26 din Convenţie).
Potrivit art. 27 din Convenţie, o parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. O confirmare a acestui principiu o găsim şi în art. 62 pct. 2 lit. a) din Convenţie, potrivit căruia, în cazul în care este vorba despre un tratat care stabileşte o frontieră, nici o schimbare fundamentală a împrejurărilor în raport cu cele existente în momentul încheierii unui astfel de tratat nu poate pune la îndoială valabilitatea acestuia. Or, prin art. 8 alin. (1) din Constituţie, Republica Moldova se obligă să respecte tratatele la care este parte. Mai mult decât atât, alin. (2) din acelaşi articol statuează că intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia. În cazul în care o asemenea revizuire nu a avut loc, tratatul internaţional intrat în vigoare devine executoriu.
Este de observat că stabilirea frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina, care face obiectul tratatului contestat, se află în proces de desfăşurare, prin urmare nu se exclude operarea unor reglementări suplimentare.
Invocând principiul dreptului internaţional privind îndeplinirea de către stat a angajamentelor internaţionale, Curtea relevă că exercitarea controlului constituţionalităţii acestui tratat ar contrazice principiul internaţional privind executarea tratatelor cu bună credinţă, ceea ce ar aduce prejudicii credibilităţii Republicii Moldova ca partener în raporturile instituite prin tratatele internaţionale şi ar întârzia sau chiar ar frâna dezvoltarea relaţiilor interstatale şi interguvernamentale ale ţării.
Sarcina de a nu admite aderarea Republicii Moldova la un tratat internaţional care conţine dispoziţii contrare Constituţiei revine organelor implicate în procesul de îndeplinire a procedurilor necesare pentru aderare. Această sarcină poate fi realizată prin solicitarea Curţii Constituţionale de a exercita controlul constituţionalităţii actului internaţional în privinţa căruia se derulează procedurile de aderare, deoarece conform art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, anume de competenţa Curţii Constituţionale ţine prerogativa de a se pronunţa definitiv asupra faptului dacă dispoziţiile unui tratat internaţional sunt sau nu conforme Constituţiei.
Una din realizările Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994 este respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale. Prin dispoziţiile art. 8, Constituţia stabileşte că Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Deoarece Republica Moldova s-a obligat să respecte principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, se obţine astfel o supremaţie a acestora faţă de dreptul intern, adică faţă de legile organice, ordinare şi actele subordonate legilor. Această formulă nu consacră în nici un caz superioritatea dreptului internaţional general asupra prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, deoarece, potrivit art. 4, superioare normelor Constituţiei sunt numai reglementările internaţionale ce decurg din pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte şi numai în măsura în care ele se re- feră la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
În legătură cu enumerarea principiilor relaţiilor dintre tratatele internaţionale şi dreptul intern, este necesar de evidenţiat prevederile cuprinse în constituţiile altor state. Astfel, Constituţia Republicii Portugalia defineşte cu multă precizie, în art. 7 pct.1, principiile politicii externe ale acestei ţări: „Portugalia se conduce în relaţiile internaţionale de principiile independenţei naţionale, respectului drepturilor omului, dreptului popoarelor la autodeterminare şi independenţă, egalităţii între state, soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale, neamestecului în treburile interne ale altor state şi cooperării cu toate celelalte popoare în vederea emancipării şi a progresului umanităţii”.
În ceea ce priveşte raporturile dintre tratate şi legea internă, există, de asemenea, prevederi mult mai clare într-o serie de alte constituţii. De exemplu, art. 25 din Constituţia Germaniei dispune că „Normele generale ale dreptului internaţional public fac parte integrantă din dreptul federal. Ele sunt deasupra legilor şi creează în mod direct drepturi şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal”. Cu privire la aceeaşi problemă, Constituţia italiană menţionează în art. 10 alin. (1) că „Ordinea juridică italiană se conformează normelor de drept internaţional recunoscute”.
În schimb, Constituţia Rusiei prevede în ultima parte a alin. (4) din art. 15 că „dacă printr-un tratat internaţional al Federaţiei Ruse se stabilesc alte reguli decât cele prevăzute de lege, atunci se aplică regulile tratatului internaţional”. Constituţia cehă dispune şi ea, în articolul 10, că „tratatele internaţionale ratificate şi promulgate cu privire la drepturile omului, la care Republica Cehă s-a angajat, au forţă obligatorie directă şi prioritate asupra dreptului”. Constituţia Republicii Croaţia din 1993 şi Constituţia Republicii Slovace din 1992 prevăd proceduri speciale pentru aprobarea tratatelor privind intrarea în anumite organizaţii sau retragerea din acestea, care implică nu numai acordul Parlamentului, cu o majoritate calificată, dar şi un referendum popular.
Revenind la cele menţionate mai sus, în cazul în care Republica Moldova va deveni parte la un tratat internaţional ce va conţine dispoziţii contrare prevederilor Constituţiei, tratatul respectiv va intra în vigoare şi normele lui vor fi recunoscute ca obligatorii şi aplicabile pentru Republica Moldova numai după ce dispoziţiile constituţionale ce vin în contradicţie cu prevederile tratatului vor fi în prealabil revizuite, respectându-se toate procedurile necesare în acest scop.
Norma constituţională stabileşte că un tratat care conţine dispoziţii contrare Constituţiei va putea intra în vigoare doar după ce va fi revizuită Constituţia, de aceea este necesară opinia Curţii Constituţionale vizând corespunderea textului actului internaţional cu prevederile Constituţiei.
Deoarece Curtea Constituţională a Republicii Moldova nu exercită controlul a priori al tratatelor internaţionale, chiar dacă ele vor conţine dispoziţii contrare Constituţiei, totuşi vor putea intra în vigoare şi vor produce efecte juridice pe teritoriul republicii. Potrivit art. 135 din Constituţie, din actele nominalizate supuse controlului constituţionalităţii fac parte şi tratatele internaţionale, care devin astfel obiectul controlului de constituţionalitate. S-ar părea că, dacă art. 135 din Constituţie prevede controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, nu ar trebui să apară multiple semne de întrebare, pe când în realitate situaţia este alta. De aceea, credem, este necesar să efectuăm o examinare comparată a controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale.
Constituţiile şi legislaţia multor state, stabilind că tratatele internaţionale formează obiectul controlului de constituţionalitate, nu indică expres care anume tratate internaţionale; cele semnate, dar nu ratificate şi nu intrate în vigoare, sau cele semnate şi intrate în vigoare după ratificare. De exemplu, în Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia, Estonia, Tadjikistan, Albania, Andora, Ungaria, Germania, Spania, Lituania, Slovenia, Ucraina, la fel în unele state arabe, din Africa şi America Latină, Alger, Congo, Ma- dagascar, Mali, Turcia, Ciad, Guatemala, Costa Rica, Chile controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale este a priori.
Controlul a priori al tratatelor internaţionale până la ratificare anticipează situaţia neconstituţionalităţii tratatului internaţional la intrarea în vigoare. Conducându-ne de normele dreptului internaţional public, potrivit art. 27 al Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969, statul în care tratatul internaţional este în vigoare nu se poate eschiva de la respectarea tratatului din motiv că el contravine dreptului intern.
Controlului a posteriori sunt supuse tratatele internaţionale în Austria, Grecia, Georgia, Letonia, Moldova. Exercitarea controlului posterior al tratatelor internaţionale după ratificarea şi intrarea lor în vigoare poate crea un şir de probleme, deoarece anularea tratatului internaţional sau a unor dispoziţii din tratat sunt supuse normelor dreptului internaţional public.
Examinând prevederile art. 8 alin. (2) din Constituţie în raport cu art. 135, prevederile Legii cu privire la Curtea Constituţională şi ale Codului jurisdicţiei constituţionale, tragem concluzia că orice tratat internaţional este prezumat a fi constituţional până la dovada contrarie, adică până când Curtea Constituţională va efectua controlul constituţionalităţii lui şi va stabili concordanţa sau neconcordanţa prevederilor pe care le conţine el în raport cu normele constituţionale în vigoare. În caz de neconcordanţă a prevederilor tratatului cu normele constituţionale, acesta va fi recunoscut drept neconstituţional şi va înceta să mai producă efecte juridice. Dacă se va hotărî că tratatul internaţional respectiv trebuie să intre în vigoare, va fi necesară iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei.
Pentru ca tratatele internaţionale să nu vină în contradicţie cu normele Constituţiei, există opinia că persoanele sau autorităţile care sunt competente să încheie tratate internaţionale, având pentru aceasta la dispoziţie instrumentele prin care se dispune intrarea în vigoare a tratatelor şi putând utiliza metodele necesare în cazul în care poartă negocieri vizând încheierea, ratificarea, semnarea unui tratat internaţional, sunt obligate să verifice concordanţa prevederilor acestuia cu normele constituţionale referitoare la problema în cauză.
După cum sublinia Hans Kelsen, nici o regulă de drept internaţional nu se opune la control, iar un stat care vrea să încheie un tratat cu un alt stat trebuie să se informeze despre Constituţia respectivului stat.
În baza celor expuse mai sus,consider ca pentru a nu submina supremaţia Constituţiei şi dreptul intern al Republicii Moldova, soluţia cea mai corectă ar fi ca Curtea Constituţională să exercite controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale până la ratificarea şi intrarea lor în vigoare, dar aceasta nu înseamnă că ea poate exercita acest control la orice etapă de încheiere a tratatelor internaţionale.
Tratatul internaţional nu poate fi supus controlului constituţionalităţii până nu va fi semnat, iar în unele cazuri, şi parafat. Legea organică trebuie să stipuleze în textul său că Curtea nu este în drept să exercite controlul constituţionalităţii proiectelor tratatelor internaţionale şi nici să-şi expună opinia privind proiectul tratatului internaţional.
În dreptul constituţional, Curtea poate exercita controlul constituţionalităţii tratatului integral şi parţial. În dreptul internaţional există regula textului integral ce nu permite ratificarea parţială sau modificarea tratatului fără acordul părţilor pentru că ratificarea nu este o simplă formalitate, ci un act de importanţă esenţială. Spre exemplu, prin Hotărârea nr. 22 din 2 octombrie 2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Statutul Curţii Penale Internaţionale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra procesului de conformitate a unor prevederi ale Statutului cu Constituţia Republicii Moldova înainte de ratificarea acestui act internaţional. Efectuând controlul constituţionalităţii, Curtea Constituţională a constatat ,,că prevederile Statutului CPI nu depăşesc cadrul constituţional, mecanismele de aplicare a acestora putând fi soluţionate atât prin mijloace legislative, cât şi interpretative şi sunt compatibile cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova”. Astfel, Curtea Constituţională şi-a stabilit jurisdicţia în cazul exercitării competenţei referitoare la controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale care urmează a fi efectuat a priori, adică înainte de ratificarea şi intrarea lui în vigoare.
Când Curtea Constituţională declară neconstituţionale unele norme ale unui tratat, acesta nu poate fi ratificat şi se cer iniţiate noi negocieri pentru a revizui tratatul internaţional. Cred că urmările ce pot însoţi declararea neconstituţionalităţii tratatelor trebuie să fie luate în consideraţie de Curte în procesul exercitării controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale.
Concluzii
Dinamica relațiilor internaționale și intensificarea raporturilor de colaborare bilaterală și multilaterală între România și alte țări și organizații internaționale au impus crearea unor garanții consituționale ca autoritățile publice românești să nu angajeze statul român prin acte internaționale care să contravină ordinii constituționale interne, astfel că Legea de revizuire a Constituției a prevăzut competența Curții Constituționale de a excerita un control al constitutionalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale.
Bibliografie
1.Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003
2. I. Muraru, E.S. Tănăsescu, „Drept constituțional și instituții politice”, Ed. CH Beck, 2015
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!