Analiză legală privind încheierea contractului

In primul rand, trebuie avuta in vedere notiunea de contract, asa cum este ea reglementata de codul civil in vigoare. Astfel, in lumina art.1166, ”contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”. Acest articol reprezinta expresia principiului autonomiei de vointa, conform caruia acordul partilor este principala sursa, cat si masura intinderii drepturilor si obligatiilor partilor. Ce inseamna mai exact aceasta teza fundamentala a teoriei contractului?! Pe scurt, vointa partilor, singura si independenta, este apta de a genera drepturi si obligatii intre acestea, dar nu trebuie sa se inteleaga faptul ca o parte este autonoma fata de cealalta sau ca vointa uneia este autonoma fata de cealalta, ci trebuie admis ca acordul lor de vointa este autonom ”fata de societate”. Astfel, vointa partilor capata ”rang de lege”, fiind obligatorie intre acestea.

Materia contractului este guvernata de 2 mari principii, anume principiul libertatii de a contracta si principiul bunei-credinte, reglementate in art.1169, respectiv art.1170. Aceste 2 principii functioneaza intr-o maniera complementara, ba chiar mai mult, buna-credinta limiteaza intinderea exercitarii libertatii de a contracta, relevandu-se caracterul relativ al acestui principiu. Din textul art.1169, intitulat ”libertatea de contracta”, se identifica valentele acestei notiuni, astfel partile au libertatea formei – capatand expresie principiului consensualismului, dar care este limitat de lege, care poate institui o forma obligatorie (ex: ad validitatem) a contractului; a continutului – partile au libertatea de a stabili continutul contractului dorit; a probei; de a isi alege contractantul; de alegere a normei aplicabile – adica o completare a continutului contractului prin indicarea normelor incidente – in limitele legii si bunelor moravuri.

Acestea fiind spuse, care este mecanismul incheierii unui contract? Asa cum s-a metionat anterior, contractul reprezinta un acord de vointe, astfel incheierea acestuia, pe cale de consecinta, se va produce in momentul ”intalinirii” acestor vointe. Aceasta interpretare se arata din relatarea art.1182 alin.2:”este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului”. Termenul ”suficient” vine ca sa marcheze si momentul in care are loc incheierea actului juridic, fiind esentiala cunoasterea acestuia, intrucat in functie de el se va stabili legea aplicabila, momentul exigibilitatii obligatiilor partilor etc. De asemenea, se observa ca in acest text de lege se foloseste sintagma de elemente esentiale. Acestea sunt acele elemente definitorii ale contractului, fara care contractul proiectat nu ar putea fi incheiat (de exemplu in cazul contractului de vanzare-cumparare: pretul, bunul supus operatiunii), care pot fi numite si elemente esentiale obiective. Codul civil, in cuprinsul art.1185, reglementeaza si acele elemente considerate de una dintre parti esentiale, numite elemente esentiale subiective (”atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea”). Pe langa elemente esentiale, contractul mai are in continutul sau elemente secundare a caror stabilire nu trebuie sa aiba loc in acelasi moment cu ”punerea de acord” asupra elementelor esentiale. Cum reiese si din textul legal (art.1182 alin.2 teza finala si alin.3) partile pot conveni ulterior asupra acestor elemente secundare sau pot desemna un tert care sa se ocupe cu determinarea acestora. Daca in aceste conditii partile tot nu reusesc sa ajunga la un acord cu privire la aceste elemente secundare, aceasta sarcina de ”completare” a contractului va reveni instantei. Se poate pune problema daca e posibil ca instanta sa dea o hotarare care sa tina loc de contract, insa in acest caz instanta nu face altceva decat sa ”completeze” acel acord suficient, apt de a crea un contract valabil, cu restul elementelor secundare care vor determina regimul juridic al contractului. Astfel, oricand partile ajung la un acord asupra acestor elemente esentiale, atat cele obiective, cat si cele subiective, se poate spune ca partile au ajuns la un ”acord suficient”.

Dupa ce am expus ce este un contract si cand se incheie, se pune urmatoarea intrebare:‘cum se ajunge la un acord de vointe?’ Astfel, art.1182 alin.1 stipuleaza ”Contractul se incheie prin negocierea lui sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta”. Asadar, din aceasta reglementare extragem doua mijloace de incheiere a contractului, anume negocierea contractului care se incheie cu acordul asupra elementelor esentiale ale actului juridic si mecanismul ofertei si acceptarii. La acestea doua putem adauga si antecontractele, pe care nu le putem identifica in niciuna dintre categoriile numite de art.1182 alin.1, dar nu putem nici accepta faptul ca acestea ar fi deja contractul pe care partile doresc a-l incheia, intrucat efectele acestor antecontracte sunt total distincte de efectele contractului proiectat de catre parti. Astfel, in cadrul formelor de incheiere a contractului indentificam 3 mari mijloace:

  1. Negocierile
  2. Mecanismul ofertei si acceptarii
  3. Incheierea antecontractelor
  1. Negocierile

Negocierile, in sensul obisnuit al termenului, reprezinta acel fapt al discutarii unui contract ce se doreste a fi incheiat de viitoarele parti ale actului juridic. Desigur ca este nevoie de negocieri pentru a se putea ajunge la un acord de vointe, dar cum am mentionat anterior, acest acord trebuie sa poarte asupra acelor elemente esentiale ale contractului. Pe cale de consecinta, se observa ca elementele secundare ale contractului pot fi destinate stabilirii in urma incheierii contractului, intr-o noua etapa de negocieri. Tocmai acesta este si spiritul reglementarii de la nivelul codului civil, in cuprinsul caruia vom regasi o clasificare a negocierilor in negocieri pre-contractuale (art.1182 alin.2 teza I) si post-contractuale (art.1182 alin.2 teza a II-a). Totusi, la o verificare mai atenta a dispozitiilor legale, vom identifica o a doua clasificare a negocierilor, anume negocieri libere – cele obisnuite, in care in care partile stabilesc de comun acord o intalnire intr-un anumit spatiu in vederea purtarii discutiilor – sau conventionale – mentionate in art.1279 alin.4. Negocierile conventionale, cum le spune si numele, isi au temeiul, baza intr-o conventie de negociere care poate imbraca aceasta forma fie prin manifestarea de vointa a partilor in acest sens (partile prin manifestarea lor de vointa doresc incheierea unui asemenea act juridic), fie prin efectul art.1279 alin.4. In cuprinsul acestui articol este reglementata situatia unui contract de promisiune de a contracta, dar care, neindeplinind conditia de fond a prevederii elementelor esentiale a contractului prefigurat, va produce efectele juridice ale unei conventie de negociere – aplicare a art.1260 ”conversiunea contractului nul”.

Cunoscand formele negocierilor, care sunt principiile care guverneaza acest proces? La aceasta intrebare se indetifica un raspuns atat in reglementarea codului civil, cat si in prezentarea de mai sus a materiei contractului. Principiile guvernatoare sunt: libertatea de a contracta si buna-credinta. Fara a relua aspectele comune cu cele afirmate anterior, cu titlu de specialitate, in materia negocierilor, libertatea de a contracta capata o valenta suplimentara, anume ”Partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora” (art.1183 alin.1). Asadar se poate observa ca intentia negocierii unui contract nu creeaza o obligatie de rezultat in sarcina partilor, de a contracta, dar aceasta libertate de a rupe, termina oricand negocierile este limitata – ca intotdeauna – de principiul bunei-credinte. Codul civil nu ofera o enumerare exhaustiva a acelor obligatii pe care partile trebuie sa le respecte pentru a putea considera ca acestea au actionat cu buna-credinta, insa este precizat ca ”este contrara bunei-credinte, intre altele, conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a contracta” (art.1183 alin.3), urmatorul alineat constituind aceasta obligatie si fata de ruperea negocierilor contrar bunei-credinte. |Se poate trage concluzia ca buna-credinta urmareste toate fazele negocierii si priveste acea obligatie a partilor de a actiona in vederea incheierii contractului dorit. De notat este temeiul raspunderii civile ce se angajeaza impotriva celui care nu respecta aceasta obligatie. Art.1183 alin.4 prevede ca partea ”raspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti”. De aici se poate afirma ca raspunderea este una de tip delictuala, ceea ce este corect, insa nu trebuie ignorata raspunderea contractuala care se poate angaja in cazul existentei unei conventii in care este detaliata buna-credinta in aceasta faza a incheierii contractului. Daca partile inteleg sa prevada, prin vointa lor, continutul bunei-credinte si limitarea raspunderii in cazul nerespectarii acesteia, ne vom confrunta cu angajarea unei raspunderi civile contractuale in cazul incalcarii acestei obligatii, intrucat aceasta din urma avand caracter special fata de cea delictuala.

  • Oferta si acceptarea

Acest mecanism este atat de complex, incat ar putea face obiectul unei prezentari in mod individual, asa incat vor fi abordate acele aspecte si notiuni care vor face mai simpla si mai clara intelegerea acestui mijloc de incheiere a contractului.

Daca negocierea se putea afirma ca reprezinta un fapt – anume discutii, tratative etc – oferta si acceptarea reprezinta acte juridice unilaterale.

OFERTA

Reglementarea ofertei de a contracta o regasim in art.1187 – 1195 din codul civil. Al doilea din aceasta enumerare ofera si o definitie a ofertei, calificand-o ca o propunere de a incheia un contract determinat (”de a se obliga in cazul acceptarii”). Din cuprinsul aceluiasi articol se identifica si alte aspecte ale ofertei, dintre care atrage atentia alin.2 ”oferta provine de la persoana care are initiativa incheirii contractului, care ii determina continutul sau, dupa imprejurari, care propune ultimul element esential”. Aceasta ultima ipoteza invoca, prezinta situatia unui schimb de contraoferte in faza negocierilor, considerandu-se ”oferta finala” cel care vine cu completarea/modificarea/adaugarea etc ultimului element esential. Ratiunea identificarii acestei ”oferte finale” decurge din faptul ca trebuie identificat momentul de la care se poate considera ca va avea loc incheierea contractului, intrucat o acceptare care schimba elementele contractului nu este valabila, reprezentand chiar o contraoferta si nu o ridicare a ofertei.

Oferta, ca orice act juridic, trebuie sa respecte anumite conditii ce sunt mentionate in succesiunea art.1187 si art.1188 la care se adauga in mod necesar reglementarea art.1325. Asadar, o oferta trebuie sa fie valida, ferma, completa – acestea fiind conditiile de fond – si sa respecte forma ceruta de lege pentru incheierea contractului prefigurat. Validitatea ofertei face trimitere la respectarea acelor conditii generale de validitate din materia contractului – capacitate, consimtamant, obiect si cauza. Fermitatea ofertei se regaseste in ultima teza a art.1188 alin.1, anume ca oferta trebuie sa exprime ”intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar”. Asadar, o oferta este ferma daca din cuprinsul acesteia reiese in mod clar si evident ca ofertantul are intentia de a se angaja juridic, adica eventualele rezerve incluse in oferta ar putea sa creeze o imposibilitate a calificarii actului ca fiind o oferta. Nu toate rezervele au in schimb acest efect, intrucat exista anumite clauze care, desi pot sugera un caracter echivoc al ofertei, ele raman valabile – vanzarea in limita stocului de exemplu. Doar acele oferte incompatibile cu intentia de a se obliga nu vor putea fi considerate oferte de a contracta, ci propuneri de a contracta sau apel la oferte. A treia conditie, oferta sa fie completa, presupune ca in cuprinsul ofertei sa fie cuprinse toate acele elemente esentiale ale contractului – ”daca aceasta contine suficiente elemente pentru formarea contractului”. Aceasta conditie decurge natural avand in vedere intreg mecanismul formarii contractului, intrucat acceptarea nu trebuie sa altereze acesti termeni esentiali ai contractului, iar exprimarea consimtamantului trebuie sa existe cu privire la contract in integralitatea sa.

De observat este ca art.1189 stabileste regula conform careia o propunere de a contracta adresata unor persoane nedeterminate nu reprezinta o oferta. Stabilindu-se ca de esenta ofertei este ca aceasta sa aiba un destinatar. Acest fapt se poate considera ca logic avand in vedere ca incheierea contractului presupune un acord de vointa intre parti, iar ofertantul trebuie sa cunoasca partea cocontractanta pentru a se putea considera ca exprimarea consimtamantului sau este valabila. Exista totusi o exceptie instituita de alin.2 al acestui articol care spune ”propunerea valoreaza oferta daca aceasta rezulta astfel din lege, din uzante, ori, in mod neindoielnic, din imprejurari”. Aici avem in vedere situatia ofertei formulate de un profesionist – de exemplu la magazin prin afisarea pretului produselor se face o oferta adresata unor persoane nedeterminate. Intorcandu-ne la regula, oferta adresata unei persoane determinate se poate imparti in functie de mai multe criterii. In primul rand, se distinge intre oferta adresata unei persoane prezente si cea adresata unei persoane absente. Criteriul prezentei se aprecieaza in functie de rapiditatea si eficienta mijloacelor de comunicare utilizate intre ofertant si destinatarul ofertei. Astfel, atat discutiile purtate ”fata in fata” fac obiectul ofertei adresate persoanei prezente, cat si cele ”transmise prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanta” – art. 1194 alin.2. Atata vreme cat metoda de transmitere a ofertei poate oferi impresia unei relationari directe, imediate, fara intreruperi, persoana va fi considerata prezenta. In al doilea rand, se mai distinge intre oferta cu termen si fara termen. Se poate observa ca termenul se refera la acea perioada de timp in care oferta produce efecte juridice, adica acceptarea acesteia ca duce la incheierea contractului. Toate aceste clasificari isi au in importanta in diferenta de regim juridic a revocabilitatii ofertei, care se va face in mod distinct in functie de calificarea ofertei.

In cazul ofertei adresate persoanei prezente, ofertantul poate opta intre a-i acorda un termen de acceptare destinatarului sau nu, avand aceasta optiune intrucat nu exista impedimente cand vine vorba de comunicarea acestor acte – oferta si acceptare. Daca se opteaza pentru stabilirea unui termen de acceptare, atunci produc efecte art.1191, care prevede ca oferta devine irevocabila intrauntrul termenului stabilit(expres sau potrivit ”acordului partilor, al practicilor statornicite intre acestea, al negocierilor, al continutului ofertei ori al uzantelor”). Daca acceptarea trebuie facuta de indata, iar destinatarul nu isi manifesta vointa in acest sens, oferta ramane fara efecte. Pe de alta parte, oferta adresata unei persoane absente nu poate fi decat cu termen avand in vedere ca este nevoie de acel termen pentru a se realiza in principal comunicarea dintre cele doua parti. Astfel, chiar daca art.1193 are denumirea marginala ”oferta fara termen adresata unei persoane absente”, in primul alineat reglementeaza faptul ca o asemenea oferta trebuie mentinuta un termen rezonabil, tocmai pentru a i se da o sansa destinatarului sa o poata accepta sau refuza. Aici revocarea in schimb are un regim special, intrucat ofertantul poate revoca oferta transmisa cu conditia ca acest act sa ajunga la acceptant inainte de momentul incheierii contractului. In lumina art.1193 alin.2, revocarea va impiedica incheierea contractului doar daca ”ajunge la destinatar inainte sa primeasca acceptarea” (incheierea contractului prin intalnirea ofertei cu acceptarea) sau ”inaintea savarsirii actului ori faptului care, potrivit prevederilor art.1186 alin.2, determina incheierea contractului” (incheierea contractului prin fapte juridice). Pe langa mecanismul revocarii ofertei, se mai poate ca oferta sa fie ”anulata”, lipsita de efecte prin retractare. Avand o reglementare distincta, art.1199 prevede ca atat oferta, cat si acceptarea, pot fi lipsite de efecte daca ”retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, dupa caz, acceptarea”. Avem ipoteza in care se trimite unul dintre aceste acte, iar expeditorul se razgandeste. Atunci acesta are la dispozitie, spre pilda, utilizarea unui mijloc de comunicare mai rapid prin care sa ii aduca la cunostinta destinatarului retragerea actului trimis (oferta trimisa prin posta dar retrasa prin email).

Se pune problema calificarii acelei oferte al carei termen s-a scurs. Aceasta materie a primit denumirea marginala de ”caducitatea ofertei”. Codul civil reglementeaza doua situatii de caducitate in cadrul art 1195, precizand ca in ambele cazuri oferta este caduca, adica este lipsita de efecte juridice, neavand loc incheierea contractului. Aceste cazuri se refera la ” acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul prevăzut la art.1193 alin.1” si la faptul ca ”destinatarul o refuza”. Ambele cazuri sunt destul de sugestive, primul facand referire la o acceptare care nu ajunge in termen la ofertant, iar al doilea se refera la o ”anulare” clasica, prin refuzarea ofertei. O situatie suplimentara reglementata este cea legata de eventualul deces al ofertantului. In acest caz, alin.2 al aceluiasi articol prezinta exceptie, rezultand per a contrario regula transmiterii succesorilor a ofertei si implicit a efectelor pe care aceasta le va putea produce (adica succesorii sunt tinuti de termenele de revocare a ofertei si de eventuala incheiere a contractului in cazul acceptarii). Exceptia priveste ”caducitatea ofertei irevocabile (prin decesul sau incapacitatea persoanei) numai atunci cand natura afacerii sau imprejurarile o impun”, exemplul cel mai simplu fiind al unei oferte adresate in vederea incheierii unui contract intuitu personae in care ofertantul poate fi un pictor, sculptor renumit.

ACCEPTAREA

Se impune desigur si o scurta trecere in revista a acelor aspecte ramase nelamurite cu privire la acceptare, acel act juridic unilateral prin care se exprima vointa destinatarului ofertei in directia incheierii contractului stabilit in oferta ce i-a fost transmisa. Adica o oglindire a actului transmis de catre ofertant. Rezulta faptul ca acceptarea va respecta in proportii covarsitoare conditiile ofertei, anume cele generale de validitate (art.1179), dar si cele referitoare la forma (art.1187). Totusi, se impune, suplimentar, ca acceptarea sa fie pura si simpla si sa nu fie tardiva. Tardivitatea am observat ca inseamna ajungerea acceptarii la ofertant in afara termenului in care oferta a fost mentinuta. In schimb caracterul pur si simplu se rezuma la faptul ca acceptarea trebuie sa exprime doar o confirmare, o exprimare a consimtamantului acceptantului cu privire la incheierea contractului. Asadar, acceptarea trebuie sa fie facuta fara rezerve sau clauze suplimentare, intrucat se va considera o contraoferta. Totusi, este posibil ca printr-o acceptare sa se formuleze pretentii sau sa fie prevazute rezerve, dar fara alterarea termenilor subsantiali, esentiali ai ofertei. Intr-o asemenea situatie trebuie sa consideram valabila incheierea contractului. Aici devine evidenta distinctia dintre elementele esentiale si cele secundare ale contractului, intrucat moficarea sau chiar adaugarea unor elemente esentiale nu impiedica formarea valabila a contractului.

Felurile acceptarii sunt prevazute in codul civil in lumina art.1196 alin.1 prezentand acceptarea expresa a ofertei, cu conditia ca ”orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare daca indica in mod neindoielnic acordul sau”. De aici rezulta ca acceptarea expresa imbraca atat forma actului juridic (acceptarea propriu-zisa), cat si pe cea a faptelor juridice (cf. Art.1186 alin.2). Pe langa aceasta, se mai poate ca acceptarea sa fie tacita cu titlu exceptional doar in situatia ”cand aceasta rezulta din lege, acordul partilor, din practicile statornicite intre acestea sau din alte imprejurari”. Cand nu sunt respectate conditiile acceptarii ofertei, atunci se considera ca acceptarea este necorespunzatoare, iar art.1197 vine si stabileste acele situatii. Prima ar fi cea a unei acceptari sub forma unei contraoferte, in lumina art.1197 alin.1 pct. A ”cuprinde modificari sau completari care nu corespund ofertei”. A fost stabilit anterior ca aceasta nu reprezinta o acceptare pura si simpla a ofertei, ci o alterare a termenilo substantiali ai contractului. O a doua situatie este cea a unei acceptari ce nu respecta forma solicitata de ofertant cf. pct b al aceluiasi articol. Ultima situatie reprezinta acceptarea ofertei dupa ce aceasta a devenit caduca sau peste termenul de acceptare. In aceasta varianta se observa doua circumstante diferite, anume reglementate de art.1198 ”acceptarea tardiva”. Primul alineat prevede ca in eventualitatea in care manifestarea de vointa in sensul incheierii contractului se produce dupa expirarea termenului stabilit, atunci aceasta va produce efecte doar daca ofertantul il instiinteaza ”de indata pe acceptant despre incheierea contractului”. Adica este nevoie ca ofertantul sa ii comunice acceptantului despre faptul incheierii contractului. Intr-o a doua varianta, in care acceptarea se produce in termen, insa actul nu ajunge la ofertant inauntrul acestui termen, avem o situatie la polul opus, in sensul ca efectul se va produce ”daca ofertantul nu il instiinteaza despre aceasta de indata”. Acest alineat prezinta situatia in care, din motive neimputabile acceptantului, chiar daca actul acceptarii ajunge peste termen la ofertant, incheierea contractului are loc doar in situatia in care ofertantul nu procedeaza la a-l instiinta pe acceptant ca el nu intelege sa considere incheiat contractul. Regula este ca are loc incheierea contractului, ofertantul neputand sa ramana in pasivitate, fiind nevoie ca el sa il instiinteze pe acceptant ca el nu intelege ca a avut loc incheierea contractului.

Este foarte important de mentionat prevederea arti.1200 alin.1 care instituie momentul din care toate aceste acte prezentate (oferta, acceptare si revocarea acestora) produc efecte. Legiuitorul roman a optat pentru ceea ce se numeste sistemul receptiei, adica ”oferta, acceptarea, precum si revocarea acestora produc efecte numai din momentul in care ajung la destinatar, chiar daca nu ia cunostinta de ele din motive care nu ii sunt imputabile”. Din momentul in care respectivul act intra in sfera de proprietate a destinatarului, acesta isi va produce efectele juridice, indiferent de luarea efectiva la cunostinta despre respectivul act.

  • Antecontractele

Acele acte juridice bilaterale, incheiate in vederea contractarii la un moment viitor se numesc lato sensu antecontracte. In prezentul articol vom prezenta pactul de optiune si promisiunea de a contracta.

Pactul de optiune, reglementat de art.1278, reprezinta acel contract in baza caruia o parte, numita promitent, ramane legata de declaratia sa de vointa, in vreme ce celalalt subiect de drept dobandeste posibilitatea de a accepta acest pact sau de a-l refuza. Asadar, putem califica dreptul beneficiarului pactului de optiune ca fiind un drept potestativ, in virtutea caruia se poate naste contractul promis. Tocmai de accea, pactul de optiune trebuie sa respcte toate conditiile generale ale contractului, la care adaugam si conditiile de forma ale contractului promis (art.1278 alin.5). Se observa de asemenea ca partea care ramane legata de aceasta declaratie de vointa isi asuma de fapt o obligatie de a da, intrucat prin acceptarea pactului va lua nastere ”direct” contractul prefigurat. Se observa din primul alineat al acestui articol faptul ca legiuitorul a insituit drept regim juridic pentru pactul de optiune art.1191, anume ”oferta irevocabila”. Desigur ca si acest caracter irevocabil nu este perpetuu, al doilea alineat insituind regula termenului conventional, cu titlu de exceptie instanta putand stabili la randul ei un termen de acceptare in cazul in care partile nu l-au prevazut. De asemenea, intrucat pactul de optiune trebuie sa respecte conditiile de forma ale contractului ce se doreste a fi incheiat, alin.5 stabileste aceasta regula si cu privire la declaratia de acceptare a pactului de optiune.

La polul opus se afla promisiunea de a contracta, in cele doua forme ale sale (unilaterala sau sinalagmatica), in virtutea careia promitentul isi asuma o obligatie de a face, anume de a contracta in viitor cu beneficiarul promisiunii. Cum am mentionat anterior, si acest act juridic este tot un contract, intrucat reprezinta manifestarea de vointa a doua parti, dar difera dupa cum obligatia de a contracta in viitor este asumata doar de una dintre parti sau de ambele. Conditiile pe care acest act trebuie sa le indeplineasca sunt similare cu toate cele prezentate anterior (valida din punct de vedere a conditiilor generale ale contractului, sa prezinte toate elementele esentiale ale contractului promis), dar se pare ca legiuitorul a permis o ”derogare” de la instituirea formei obligatorii cu cea a contractului prefigurat. Acest aspect rezulta din decizia nr.23/2017 a I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Asadar, partile au libertatea formei atunci cand incheie o promisiune de a contracta. Una dintre argumentarile I.C.C.J. ar fi aceea ca acest contract nu instituie o obligatie de a da (de transmitere a unor drepturi), ci o obligatie de a face (de a contracta in viitor, de a incheia contractul).

In cazul promisiunii unilaterale, doar una dintre parti promite ca va contracta in viitor. Totusi, acest fapt nu presupune ca in baza acestui contract, beneficiarul promisiunii nu isi va putea asuma si el anumite obligatii, in acest caz avand de a face cu o promisiune unilaterala de a contracta sinalagmatica. Spre exemplificare, se poate avea in vedere promisiunea vanzatorului de a vinde cumparatorului, care si acesta din urma isi asuma obligatia de a incheia anumite acte in vederea vanzarii. Dupa cum se observa, cumparatorul nu isi asuma la randul sau o obligatie de a cumpara, ci o obligatie distincta, dar avand ca izvor acelasi contract. De asemenea, trebuie analizate efectele unei eventuale acceptari a promisiunii de catre beneficiar. Asadar, daca acceptarea imbraca o forma neechivoca, din care reiese expres vointa acestuia de a contracta in viitor, putem afirma cu incredere ca va lua nastere o promisiune sinalagmatica de a contracta. In schimb, daca acceptarea este echivoca, promisiunea va ramane unilaterala. Aceasta analiza capata importanta in vederea reglementarii de la art.1279 alin.3, care spune ca beneficiarul promisiunii care si-a indeplinit obligatiile, va putea cere instantei sa ”pronunte o hotarare care sa tina loc de contract”. Promisiunea sinalagmatica nu se departeaza de cele prezentate anterior, singura diferenta constand in faptul ca de data aceasta, ambele parti isi asuma aceasta obligatie de a face,iar ambele parti vor beneficia de reglementarea art.1279 alin.3.

Bibiliografie

Drept civil. Obligatiile. Ed.2 – Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu

Tratat de drept civil. Obligatiile vol II. contractul – Liviu Pop

Site cu tematica juridica – juridice.ro : Încurcate sunt căile de încheiere a contractelor – Cristina ZAMȘA

Acest articol a fost redactat de către Luca Popescu, student la Facultatea de Drept a Universității București.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment