România la CEDO: Cauza Lascău. Condamnare pentru luare de mită fără ascultarea martorilor, obligarea statului la plata a 1500 euro daune morale

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 dedcembrie 2020 a fost publicată Hotărârea din 9 iunie 2020 în Cauza Lascău împotriva României (Cererea nr. 39.855/13) Strasbourg.

Cererea privește, din perspectiva art. 6 alin. 1 din Convenție, condamnarea reclamantului de către ÎCCJ, pe baza unor probe considerate de Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov ca fiind insuficiente.

Reclamantul este fost șef serviciu în cadrul Direcției Județene a Finanțelor Publice Bihor. În cererea sa, acesta a arătat că a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită, că a primit bunuri din partea unui om de afaceri și din partea societăților sale comerciale și că a beneficiat de servicii plătite, în schimbul adoptării unor decizii favorabile acestor societăți.

După ce omul de afaceri în cauză a acționat în calitate de corupător, acesta s-a autodenunțat în fața parchetului, dar ulterior a retractat autodenunțul. Parchetul a considerat, însă, că retractarea acestuia a fost nesinceră, având în vedere celelalte documente existente la dosar și declarațiile altor 10 martori, dintre care unii erau angajați ai respectivelor societăţi.

La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a observat că reclamantul nu fusese implicat în adoptarea deciziilor de către conducerea direcției finanțelor publice județene, cu privire la societățile aparținându-i omului de afaceri, acestea din urmă făcând obiectul unor controale fiscale desfășurate în mod adecvat. Mai mult, s-a mai observat că numeroase probe din dosar au fost obținute în mod ilegal, în special ascultările telefonice și documentele confiscate de la domiciliul reclamantului, motiv pentru care instanța le-a înlăturat din dosar. Pentru toate aceste considerente, instanţa a dispus achitarea reclamantului.

Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. După ascultarea mai multor martori și dispunerea unei noi expertize contabile, instanţa de apel a confirmat achitarea acestuia.

Ulterior, parchetul a formulat recurs în fața ÎCCJ, care a admis parțial recursul și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani pentru infracțiunile de luare de mită și spălare de bani. A dispus, de asemenea, confiscarea apartamentului care fusese achiziționat de reclamant, precum și a sumelor reprezentând prețul bunurilor și al serviciilor de care ar fi beneficiat. La pronunţarea soluţiei, ÎCCJ a apreciat că ascultările telefonice și percheziția fuseseră efectuate în mod adecvat. În consecință, a considerat că probele astfel obținute au fost legale și le-a reintrodus în dosar. A considerat, apoi, că tribunalul și curtea de apel au dat o interpretare eronată probelor aflate la dosar. În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, ÎCCJ a fundamentat condamnarea reclamantului pe autodenunțul omului de afaceri și pe primele declarații făcute de acesta în cursul anchetei.

Analizând cererea cu care a fost sesizată, CEDO a apreciat că, în soluţionarea recursului, ÎCCJ ar fi trebuit să aibă în vedere necesitatea unei noi audieri a martorilor respectivi, cu atât mai mult cu cât s-a pronunțat asupra caracterului credibil al mărturiilor. Într-adevăr, instanța a dat întâietate declarațiilor făcute de martori în fața procurorului, considerându-le mai credibile decât pe cele pe care aceștia le-au dat în fața primei instanțe, deși martorii au declarat că au fost exercitate presiuni asupra lor, din partea parchetului, pentru a-i determina să depună mărturie împotriva reclamantului.

În acest context, CEDO amintește că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui inculpat trebuie să fie în măsură să asculte martorii personal și să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârșit prin simpla citire a declarațiilor scrise.

Având în vedere aceste elemente, CEDO a apreciat că, în speță, omisiunea ÎCCJ de a audia martorii înainte de a-l declara pe reclamant vinovat de luare de mită i-a restrâns semnificativ dreptul la apărare.

Astfel, pentru daunele morale solicitate de reclamant, CEDO a apreciat că este rezonabil să considere că persoana în cauză a suferit un prejudiciu moral real în cadrul procesului respectiv, motiv pentru care a acordat reclamantului 1.500 EUR cu acest titlu.

Soluţia CEDO:
„1. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din Convenție, referitor la condamnarea reclamantului pentru luare de mită, și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăște că a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție;
3. hotărăște:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.500 EUR (una mie cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge restul cererii de acordare a unei reparații echitabile.”

Articol preluat de pe juridice.ro