Sfaturi pentru o carieră individuală de avocat de succes
Gary Bauer, profesor de Drept la WMU Thomas M. Cooley Law School, a publicat în data de 7 august 2016, pe un blog specializat în sfaturi pentru avocații care au îmbrățișat o carieră individuală, un articol cu un titlul sugestiv: ”The “Dirty Dozen” Tips For Solo Success”, care ridică chestiuni ce ar fi potrivit de pus în discuție, chiar și în mediul virtual și în România anului 2016.
Astfel, autorul arată că a făcut personal în anul 2003 un sondaj la peste 2800 de avocați care practicau individual în statul Michigan, în încercarea de a determina factorii care ar prezice succesul în practică. Sondajul a fost conceput, cu ajutorul unor statisticieni, pentru a se obține date valide științific și a presupus în finalizarea proiectului o mare perioadă de timp și un mare efort. Chestionarele au avut, fiecare din ele, peste 6 pagini cu aproape 25 de întrebări pe pe fiecare pagină. În urma studiului, au fost obținute o bogăție de informații, împărtășite de către respondenți în secțiunea ”Comentarii”, atunci când le-a fost cerut sfatul asupra a ceea ce ar trebui să știe un începător în profesia de avocat, ce urmează a practica individual.
Autorul împărtășește apoi unele dintre observațiile practicienilor individuali din Statele Unite, care au fost îmbrățișate de cei mai mulți respondenți. Așadar, sfaturile unui profesor de drept din Statele Unite pentru practicienii individuali ai profesiei de avocat ar fi:
– cele mai multe oportunități nu vin să bată la ușă, trebuie să te pregătești pentru a face lucrurile să se întâmple;
– în fiecare minut al zilei contribuie la reputația ta;
– stabilește obiective realiste și fii flexibil pentru a le schimba, dacă este necesar;
– fii atent la fluxul de numerar, păstrând costurile fixe reduse pentru funcționarea biroului și întotdeauna păstrează rezerve de bani, pentru perioadele în care vor fi mai puține angajamente;
– nu vă așteptați să deveniți bogați peste noapte;
– să vă așteptați la o lipsă de colegialitate;
– fiți pregătiți pentru o muncă foarte grea;
– în toate cazurile angajate, fii foarte atent la partea financiară;
– uită de vârsta de pensionare;
– găsiți domenii specifice de drept în care să deveniți un expert;
– găsiți un partener de lucru, care vă poate asigura cel puțin substituirea dacă nu vă puteți prezenta la un termen.
În concluzie, autorul, profesor de drept în Statele Unite, transmite o veste bună și anume aceea că, avocatura poate fi practicată cu succes chiar și individual, chiar dacă face anumite observații la modul în care au fost formulate unele răspunsuri în chestionare. Cheia succesului ar consta, spune acesta, în înțelegerea faptului că sunt perioade de succes și perioade în care acesta poate lipsi cu desăvârșire, și de aceea ar fi importantă o planificare a costurilor profesionale. Ca imagine de ansamblu, avocatura practicată individual poate fi un mare succes, dar are șanse de a deveni și un eșec lamentabil. Nu neapărat nivelul de pregătire profesională sau stilul de practică, dictează rezultatul, ci mai degrabă persoana practicianului.
Sursa: Juridice.ro
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!