Ziua Mondială a Educației

Ziua Mondială a Educației se sărbătoreşte în data de 5 octombrie denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants în franceză.

Între anii 1965 și 1994, Ziua Mondială a Educației era sarbătorită în prima duminică din octombrie. Din 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII privind condițiile de muncă ale personalului didactic.

UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfășoară activitatea și subliniază necesitatea de a consolida capacitățile acestora atât ca etapă indispensabilă în realizarea unei educații de calitate, cât și ca mijloc pentru crearea unor societăți durabile.

Fiind sărbătorită în mai mult de 200 de țări, zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice. În România, este sărbătorită prin manifestări și activități menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti. De asemenea, în Capitală este considerată a fi zi nelucrătoare fiind prevăzută prin Contractul Colectiv de Muncă.

Acestea fiind spuse, în această zi deosebită, le mulțumim tuturor dascălilor care, înainte de orice, pun suflet și se dedică în ceea ce fac!

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment