Actele juridice şi procedurile de adoptare ale Uniunii Europene – coordonare şi cooperare interinstituţională

Uniunea Europeană presupune asocierea pe bază de interese comune a mai multor state, care sunt conduse de un program unic și urmăresc realizarea aceluiași scop. Acest lucru este posibil prin introducerea priorităților şi politicilor generale în actele juridice ale Uniunii, acte adoptate la nivel suprastatal, dar cu aplicare obligatorie la nivelul național al fiecărui stat membru.

Parlamentul European și Consiliul sunt cele două instituții cu atribuții legislative ale Uniunii Europene, însă, având în vedere principiul echilibrului instituțional care încorporează și componenta cooperării între instituțiile Uniunii Europene, s-ar putea spune că ordinea juridică, care este reflexia obiectivelor și scopurilor Uniunii,  capătă un prim contur prin activitatea Consiliului European, instituție care, potrivit art. 15 (1) din TUE, oferă impulsurile necesare dezvoltării Uniunii și îi definește orientările și prioritățile politice generale.  Comisia, în baza aceluiași principiu, își exercită poate cea mai importantă atribuție a sa, aceea de inițiativă legislativă, atribuție ce se concretizează în propuneri de regulamente și directive necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite, înaintându-le ulterior Parlamentului și Consiliului spre dezbatere. De amintit este și art. 17 (2) din TUE care statuează că actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate doar la propunerea Comisiei, cu excepția cazului în care tratatele prevăd altfel.

Prin urmare, Consiliul European stabilește, Comisia propune, Parlamentul și Consiliul adoptă.

Așa cum rezultă din TUE art. 14 și 16, dezbaterea, respingerea și adoptarea actelor legislative intră în competența Parlamentului și a Consiliului Uniunii Europene, problema actelor juridice ale Uniunii și a procedurilor de adoptare fiind tranșată în Capitolul 2 din TFUE. Astfel, dacă art. 288 precizează că, în exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize, art. 289 pune la îndemâna Parlamentului și a Consiliului două proceduri de adoptare a actelor: una ordinară și una specială.

Detaliate în Capitolul 2, Secțiunea 2, art. 293 și următoarele din TFUE, un aspect privind procedurile legislative menține atenția, și anume diferența dintre cele două. Astfel, art. 289 din TFUE arată în alin. (1) că procedura ordinară constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European și Consiliu a actelor legislative, iar în alin. (2) că procedura specială constă în adoptarea unui act legislativ de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European. Analizând cele două alineate se observă că, în cazul procedurii ordinare, votul ambelor instituții este decisiv, având caracter obligatoriu, pe când în cazul procedurii speciale, votul instituției care doar participă are doar un caracter consultativ. O altă diferență apare în privința semnării actelor, cele adoptate potrivit procedurii speciale se semnează de Președintele Parlamentului și de Președintele Consiliului, actele adoptate în conformitate cu procedura legislativă specială sunt semnate de președintele instituției care le-a adoptat.

Dintre actele juridice ale Uniunii Europene fac obiectul unei analize mai detaliate actele legislative, mai exact regulamentele, directivele și deciziile. Pentru a determina forța juridică a acestui tip de acte și modul în care acestea obligă statele membre să adopte sau să se abțină să aibă o anumită atitudine, se cere o analiză din trei puncte de vedere: al subiectelor de drept intern, al aplicabilității directe și al rezultatului de atins.

Sub primul aspect, se face distincție între actele legislative care sunt obligatorii pentru toate subiectele de drept intern din toate statele membre și actele legislative care se adresează subiectelor de drept intern doar din anumite state membre.

Al doilea aspect este menit să deosebească normele de directă aplicare (acestea nu se transpun în dreptul intern, odată adoptate devin parte integrată a dreptului intern al statelor membre) de normele care necesită transpunerea în dreptul intern, alegerea instrumentului de transpunere fiind lăsată în competența autorităților naționale: lege de ratificare, hotărâre de guvern etc.

Cel de-al treilea aspect distinge normele de rezultat de normele de mijloace. Dacă normele de rezultat prevăd doar rezultatul ce trebuie atins, mijloacele utilizate fiind alese de fiecare stat membru, așa cum crede de cuviință, normele de mijloace prevăd și instrumentele ce urmează a fi folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezultatului.

Astfel, potrivit art. 288 din TFUE, regulamentul are aplicabilitate generală, fiind o normă de aplicare directă obligatorie pentru toate subiectelor de drept din toate statele membre și, pe cale de consecință, o normă de rezultat, dar și de mijloace. Directiva obligă subiectele de drept intern din anumite state, având destinatari precis determinați; există și excepții când se poate adresa tuturor statelor membre, dar acest lucru este specificat în conținutul ei. În privința aplicabilității directe, directiva este o normă de aplicare în două trepte, adică trebuie transpusă în dreptul intern, obligând statele destinatare doar în privința rezultatului de atins, forma și mijloacele fiind lăsate în competență autorităților naționale.  Decizia este obligatorie pentru destinatarii determinați și este încadrată în categoria normelor de directă aplicare, impunând statelor membre atât rezultatul de atins, cât și mijloace folosite.

În ceea ce privește celelalte acte juridice adoptate de Uniune, recomandările și avizele, TFUE prevede în art. 288 că acestea nu sunt obligatorii.

În concluzie, actele juridice ale Uniunii Europene se nasc dintr-o bine organizată colaborare şi cooperare a instituțiilor şi în conformitate cu dispozițiile tratatelor, fiindu-le oferită pe această cale forță juridică superioară în raport cu dreptul intern al statelor membre care se obligă prin semnarea tratatelor de aderare să le aplice cu prioritate.

 

Surse:

FUEREA, A., Manualul Uniunii Europene, București, Editura Universul Juridic, 2011

ANDREŞAN-GRIGORIU, B. și ȘTEFAN, T., Tratatele Uniunii Europene, Editura Hamangiu, 2015

 

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!